instinctiv

Pajiştea fierbinte a tinereţii

ne rostogoleam într-o adiere caldă
pe nişte câmpuri necosite
luminate tandru de o Lună
pe jumătate dezgolită de inhibiţii,
fremăta grâul în spic sub trupurile arzând
descătuşate de zalele întunericului,
şuşotelile nopţii
şi tremurul pământului îl simţeam în artere
pulsând viaţă şi moarte.

în noi se trezeau instinctiv
toate păcatele trupului
de la facerea lumii,
stăteam dezbrăcaţi de conştiinţă
şi de sfială în faţa naturii
şi a lui Dumnezeu,

noaptea părea o pasăre gigantică
planând cosmic
peste câmpurile nesecerate

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea fetei

Ea reprezintă chezăşia vieţii
Poate elixirul existenţei
Accesată în mod ostentativ
Ar putea să riposteze
Rămâne o atracţie de efect
Prin domeniul ei intim
În puzderie de nuanţe
Se accede acolo mai ales greu
Când cavalerii dau năvală
Se duc instinctiv la atac
Apoi se recurge la o selecţie
Selecţia se face din instinct
Cetatea fetei orişicând
Merită cucerită aidoma
Cu flori şi devotament
Cu patos şi multă iubire
Pentru fascinaţia ei imensă
Ar fi chiar atracţia universală
Ca să poţi cuceri cetatea fetei
Mai întâi trebuie să te predai

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (15 iunie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea faţă de biblioteci, ca mai toate iubirile, trebuie învăţată. Niciun om, păşind pentru întâia oară într-o încăpere confecţionată din cărţi, nu va şti, instinctiv, cum să se poarte, ce anume trebuie să facă, ce i se făgăduieşte, ce i se permite. Poţi fi cuprins de groază – observând grămezile de cărţi şi vastitatea spaţiului, simţindu-te batjocorit de prezenţa a tot ceea ce nu ştii, uitându-te în jur – şi rămăşiţele acestui sentiment pot să nu piară niciodată, nici chiar după ce ritualurile şi convenţiile au fost învăţate, după ce teritoriul a fost cartografiat şi băştinaşii s-au dovedit prietenoşi.

Alberto Manguel în Biblioteca nopţii (2011)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când brusc gândeşti că viaţa-i precum mersul pe sârmă, ştiind instinctiv că nu-i o întâmplare ce-ţi bântuie orizontul sufletului, n-ai decât să şii cât poţi de bine prăjina de echilibru. Nimic din ce-a rămas de povestit la o cafea nu poate înlocui senzaţia de déjà vu. Precum nimeni nu-ţi poate ţine locul cât timp vrei să pleci puţin într-o vacanţă. Şi e frumos să ştii că fiecare dimineaţă e un dar ce nu-l poţi păstra pentru mai târziu! Viaţa continuă, cu larma ei trezindu-ţi instinctul de supravieţuire... keep walking!

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce nebunie

Iubirea e un soi de nebunie,
Te pomeneşti zâmbind fără motiv,
Lumea întreagă-ţi aparţine ţie
Şi mergi pe drumul vieţii instinctiv.

Iubirea-ţi poate fi prieten fals,
Ce te înşală şi îţi joacă feste,
Pluteşti suav şi dulce ca-ntr-un vals...
Deodată te trezeşti că... nu mai este!

Iubirea, taină a filosofiei,
Cu ea nu poţi, fără ea nu se poate,
La inimă, culmea radiografiei,
La final, un morman de frunze moarte.

Degeaba lupţi, te zbaţi, nu ai scăpare
Speri, raţiunea, de-ajutor să-ţi fie,
Te va învinge, ca pe fiecare,
Iubirea, cea mai dulce nebunie!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capricii de martie

Babe cloanţe zurlii, cu capricii şi draci,
Răscolesc ne-ncetat al naturii altar,
Muguri mici pe bătrânele crengi reapar,
Păsări negre roiesc peste goii copaci.

Urmărind instinctiv un bătrân calendar,
Se agită mai mult şi bogaţi şi săraci,
Se înghesuie toţi pe trotuare, buimaci,
Ca-ntr-un veci nestatornic, imens furnicar.

Şi cu lumea pe care o-nţeleg tot mai greu
Şi cu timpul perfid care zilele-mi fură
Şi cu mierlele mici care cântă mereu

Şi cu toanele ei – ba e frig, ba căldură –
Primăvara aduce în sufletul meu
Un amestec ciudat de iubire şi ură...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se încruntă; ar fi preferat ca domnişoara consilier să ţină foarte mult la el, măcar atât cât la o fostă pacientă, dar n-avea el şansa asta... Nu mai spuse nimic despre domnişoara Barbie; îşi îndreptă din nou privirea către şirul de liste de pe computer şi deodată tresări, dându-şi seama că lipsea ceva... Tânărul comandant îi dădu ascultare directorului; cercetă din nou cu mare atenţie listele, dar nu mai descoperi alte lipsuri. La un moment dat, amândoi priviră instinctiv nu spre ceasuri, ci spre monitorul cu numărătoarea inversă; 65700 era cifra care li se înfăţişă pe monitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândeşti instinctiv: cu cât mergi mai departe, cu atât ţi se va părea mai mic şi mai neînsemnat ce ai lăsat în urmă. Dar regulile perspectivei nu se aplică şi când e vorba de dragoste. Poţi să fugi o mie de mile, luni, ani de zile, ajunge să te întorci o clipă, să laşi un singur moment garda jos şi să te laşi învinsă de amintire, ca să-l găseşti acolo, frumos ca întotdeauna, cu ochii adânciţi într-ai tăi, cu mâna lui care încearcă să te reţină, cu barba nerasă de câteva zile, care îţi zgârie pielea, cu gura lui care îţi străbate tot corpul, străbate, da, pentru că dragostea are mijloace ciudate de transport.

Giulia Carcasi în Zodia îndrăgostiţilor (2005)
Adăugat de Pistol Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica a pus dintotdeauna accentul pe eradicare (a senzualităţii, a mândriei, a setei de putere, setei de câştig, setei de răzbunare), dar a ataca pasiunile la rădăcină înseamnă a ataca viaţa la rădăcină: practica bisericii e ostilă vieţii. Acelaşi mijloc: castrare, eradicare, e ales instinctiv în lupta cu o poftă de către cei prea lipsiţi de voinţă, prea degeneraţi pentru a-şi putea impune o măsură în aceasta, de acele naturi având nevoie de o trappe, metaforic vorbind (şi nemetaforic), de o irevocabilă declaraţie oarecare de duşmănie, de o prăpastie între ei şi pasiune. Mijloacele radicale le sunt indispensabile doar degeneraţilor; slăbiciunea voinţei, mai precis incapacitatea de a nu reacţiona la un stimul, nu e ea însăşi decât o altă formă de degenerare.

Friedrich Nietzsche în Amurgul idolilor (1888)
Adăugat de Adrian Tofei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fascism, lumea adevărată nu este lumea materială, superficială, în care omul devine un individ izolat de toţi ceilalţi, trăind prin el însuşi şi cârmuit de o lege naturală care, instinctiv îl face să trăiască o viaţă de plăceri egoiste şi trecătoare. Omul fascismului nu este decât naţiune şi patrie; o lege morală care uneşte indivizii şi generaţiile într-o tradiţie şi într-o misiune, suprimând instinctul de viaţă închisă în cercul restrâns al plăcerii, stabilind în datorie o viaţă superioară, liberată de limitele timpului şi ale spaţiului, o viaţă în care individul prin abnegaţie de sine, prin sacrificiul intereselor sale particulare, prin moarte chiar, realizează acea existenţă pur spirituală care face valoarea sa de om.

Benito Mussolini în Fascismul (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!