incertitudini

Iubire, ce-aş fi fără tine?

Tăceti cuvinte,
e nevoie de linişte să-mi exprim
sentimentul cel mai puternic din viitor şi dinainte;
Iubirea din cer, din frunza de pin şi din ţintirim.
Când ochii mei îi întâlnesc pe-ai tăi,
toate gândurile se unesc într-unul singur;
"Te iubesc", răspândit în mări şi văi.
Atunci, temeri şi incertitudini devin uşoare
ca fulgii de zăpadă în dansul ca o boare.
Să te pierzi în acea celestă privire
e ca şi cum ai trăi un vis fără fine.
Iubire, ce-aş fi fără tine?
O frunză veştejită, lipsită de viaţă,
o picătură de ploaie printre alte miloane
aşteptând ca soarele să mă usuce,
sau... aş fi doar o femeie răstignită la Patru-Cantoane,
lipsită de cel mai de preţ sentiment îngheţat pe cruce...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua roşie

Se ciocnesc nebuloase,
Sisteme solare, stelare.
Aştri se sting şi devin materie moartă
Ori învie apoi ca o Supernova.
Atomii murmură,
Sferele cântă,
Şi miliardele de ani-lumină trec,
Ori vin, cine mai ştie!
Undeva pe-o aşchie,
Mărginit în nemărginire,
Stă omul, la Capul Bunei Speranţe.
Numără stelele fără număr,
Măsoară depărtările fără capăt,
Şi fuge cu cugetul
Când înainte, când înapoi,
Clădind adevăr efemer şi marele vis
Pe şi mai mari incertitudini.
Visul este însă departe
Ca stelele roşii uriaşe
Care sunt de-o sută de mii de ori

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua roşie

Se ciocnesc nebuloase,
Sisteme solare, stelare.
Aştri se sting şi devin materie moartă
Ori învie apoi ca o Supernova.
Atomii murmură,
Sferele cântă,
Şi miliardele de ani-lumină trec,
Ori vin, cine mai ştie!
Undeva pe-o aşchie,
Mărginit în nemărginire,
Stă omul, la Capul Bunei Speranţe.
Numără stelele fără număr,
Măsoară depărtările fără capăt,
Şi fuge cu cugetul
Când înainte, când înapoi,
Clădind adevăr efemer şi marele vis
Pe şi mai mari incertitudini.
Visul este însă departe
Ca stelele roşii uriaşe
Care sunt de-o sută de mii de ori

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logica singurătăţii

mi-e cam frig în camera ta
obscură
plină cu rafturi de tăceri
ar fi mai bine dacă mi-ai sta alături
lângă veioză
şi te-ai uita înăuntrul meu
să-mi spui ce-am mai citit
despre incertitudini
să-mi spui şi mie cine sunt
de ce-mi sunt mie însumi
necunoscut

şi chiar dacă nu-mi spui nimic
măcar înveleşte-mă pe picioare
cu absenţa gândurilor tale
şi inventează
un străin de sine
care stă cu coatele tocite
de evidenţă
pe pervazul lumii

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân devotată iubirii de oameni până la ultimul inspir. Pun la bătaie tot ce am, fără frici, incertitudini sau insuficienţe. Dau tot, chiar dacă acest infim tot, într-un paradox, nici nu zăreşte desăvârşirea. Sunt recunoscătoare pentru suferinţă, e bun de preţ, trece cu mine toate graniţele atribuite simplei empatii.
Suntem datori cu sacrificii, implicare, devotament şi loialitate. Ore câştigate, validări, mâine ascuns într-o rugăciune printre dinţi de timp. Nu-i o garanţie dar dacă nu dăruim fără reţineri grăuntele nostru de efemer n-are nici un rost.
Mi-e dor de oameni şi de Dumnezeu. Deşi cumva ştiu că ne ţinem strâns de mână, dincolo de ceruri şi lut. Nu ca să fim la adăpost de uitare ci mai curând că să ne purtăm în palme, cu blândeţe, fiorul de iubire din suflete...

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul H

Trec secunde infime, ore de cuarţ...
Nu îmi este sete de nori, doar de ape despicate
de fulgere, de Sânziene
ce miros a mirişti... a gânduri, a nonculori...

Alerg haotic ca murgii ce îşi lovesc potcoavele de timp.
Aş descânta aburul propriei mele incertitudini, dacă m-aş putea opri.
De unde vii şi unde te duci, singurătatea mea plană?
Mai poţi încă să muşti cu dinţii albaştri,
să te înfigi în pulpa mea dreaptă, nepreţuito,
când dintre iarba de mare, mă ridic
şi, sfios dar teluric, te strig?

Parcă aici toate au un rost şi ceasul se învârte
drenat de lichidul vieţii.
Nu-mi recunosc vii, nu-mi recunosc morţii,
nu cad din mine însămi într-o stea azalee,
doar tac şi aşez vise pliate atent ca la iarmaroc până şina se întinde tulbure...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă...

Plouă peste sufletul meu
Cu stropi mărunţi
De mărgăritare,
Şi-atât de dureros îmi doresc,
Să primesc, în sfârşit,
Acel dulce sărut al morţii
Şi-acea tainică-mbrăţişare...

Izvor de lacrimi-rouă,
Ca o ploaie măruntă
De stele,
Mi-e, astăzi, sufletul aprins,
Şi inima îşi plânge,
Ca o bocitoare stupidă,
Trist, visul ce s-a stins..

Pe la streşinile casei,
Încă se mai preling agale,
Şi mai picură,
Dulce clipocind,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vârful piramidei se află Fratele cel Mare. Fratele cel Mare este infailibil şi atotputernic. Despre fiecare succes, fiecare realizare, fiecare victorie, fiecare descoperire ştiinţifică, despre întreaga cunoaştere, înţelepciune, fericire şi virtute, despre toate acestea se afirmă că izvorăsc direct din conducerea sa şi sunt inspirate de el. Nimeni nu l-a văzut niciodată pe Fratele cel Mare: el este o figură de pe afişe şi o voce la tele-ecran. Avem toate motivele să credem că nu va muri niciodată şi deja există mari incertitudini asupra datei naşterii sale. Fratele cel Mare este masca sub care Partidul se prezintă lumii întregi. El are funcţia de a concentra într-un singur punct dragostea, frica şi respectul, pentru că asemenea emoţii sunt mai uşor de resimţit faţă de o întreagă organizaţie.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diagnostic, II : Tumori / Tu mori...

Vezi, Doamne, nu-Ţi port nicio ură
Şi nu mă las învins acum de boală;
Privesc spre ceruri şi mă-ndură
Norii negri, copleşiţi de îndoială?!

Vezi, Doamne, toate nu mai au niciun preţ,
Visele ard albul orb din medicamente;
Privesc spre ceruri, cu teamă-mi învăţ
Incertitudini noi, stări groaznice, ardente?!

Vezi, Doamne, mi s-a-ncuibărit în sufletul rece
Trăiri de care astăzi îmi sunt de dor;
Privesc spre ceruri, şi ploaia mă-nţelege,
Numai Tu uiţi de mine; de ce mă laşi să mor?!

Vezi, Doamne, sunt spre sfinţenia Ta
Şi rug şi flacără şi cruce şi abis;
Învăţ din toate câte poate lacrima sfărâma,
Învăţ din toate în câte nu-s cuprins?!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Accepţi să râzi...

răspunsul tău şi da şi nu,
incertitudine îmi lasă,
un fel de-a fi şi a nu fi
mă ţine zăvorât în plasă,
vorbeşti prin colţuri, cum nu sunt,
în faţă ai o altă faţă,
eşti ca un nor purtat de vânt,
eşti ploaie, soare, apoi ceaţă

sunt ferecat în felul tău
un fel de fel fără de lege,
chiar de te rogi la Dumnezeu
nu cred că poate înţelege,
nu cred că tu te-ai înţeles
cu împăcarea ta de sine,
incertitudini cu-al lor sens
s-au prins cu ghearele de tine

între minciuni şi adevăr
trăieşti doar clipa de o clipă

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!