Poezii despre farfurie, pagina 6
Colț de fum
Aici nu există nici un loc sigur în care copilăria să-și lege încălțările.
Pe trotuare strălucesc doar floarea desculță a asfaltului și unghiile murdare
ale sărăciei, coruri de urină blestemând hainele uzate ale prezentului,
cu mâinile pe steagul atroce care nu există.
În umbra oarbă a mesei, această demență bucățită, fără de care uitate sunt
catastrofele, acele pietre din inima geografiei.
Fum dens, de uleiuri îmbătătoare și altare cu rugăciuni de foc.
Calendarul arde cu un strigăt de fulgi strălucitori.
Pulsează nevinovăția imposibilă, cu ochii larg deschiși, precum o ușă.
Cine are de fapt timp să viseze sub streașina acoperișului?
Cel care vrea să se salvezee tot timpul în trecere.(Rana este demențială
ca un deșert de țipete. Nu există șine curate sub trenuri de urlete întunecate,
nici atât de multe traverse pentru a susține bezna.)
Cineva trebuie să cultive lipitori pentru a-și vindeca propriul delir.
Din copilăria mea am văzut exilul și pini de îmbrățișări înnegrite.
Țara a fost întotdeauna un foc de pulsații sinistre. (Este o dulceață intangibilă din cauza prea multului delir, totuși, mulți întind mâna spre farfurie.)
Unii suferă tremurături orgasmice.
Unii spun povești amuzante despre cadavre.
Unii lasă să se ivească zorii în cumpăna roșie.
În prezența mea, un copil se agață de pantofii lui, doar în caz că...
poezie de Andre Cruchaga, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singurul care știe ce spun
îmi privesc vitrina dintr-un unghi rău
înțesată de obiecte de porțelan care nu au nicio treabă cu minulescu
nimic din agoniseală nu-mi mai place
s-au demodat s-au crăpat din inerția uitării s-au descompletat
nu-mi amintesc să fi spart dinadins vreo farfurie pentru a ispiti norocul
paharele stau precum cocostârcii la fel de inerte
cești mai mici mai mari pe unele nu le-am folosit până azi când
le privesc oarecum cu milă poate cu indiferență
și totuși ele în sufletul lor au mirosul meu de-o viață
amprentele buricelor care ostenesc pe litere
tot cu aceste degete te-am atins și doar tu știi ce spun
ziceam că mă uit așa în golul dintre obiecte
și mă gândesc cam cum arată rănile pe care le-am făcut acestui timp
de se micșorează văzând cu ochii aproape că e străveziu
mă tem de momentul dispariției lui fără urmă
ce se va alege de aceste obiecte care-mi aparțin de sufletul meu intrat în ele
cu sufletul acesta te-am atins și singurul ești care știe ce spun
le privesc și vina că le-am tratat altfel decât trebuia cântărește ceva pe inimă
unele sunt de la tine și încă mai au culoarea pe care mi-o stârneai în obraji
însă ele nemișcatele mele lucruri au rămas într-o îngândurare naivă
[...] Citește tot
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Menire
Foaie verde de-mplinire,
ai aflat a ta menire?
Dacă nu, nu dispera!
"Facebucul" te-a scăpa!
De vrei să fii norocos,
plătești netul și te-ai scos!
Nimeni nu te deranjează
când neuronu-ți visează.
În iluzii coafate,
poți trăi zilele toate!
Nu mai trebe să gătești
și să te chivernisești.
De ți-e poftă de ceva,
tot "feisbucul" te-o salva.
Faci o vizită, pe seară,
la bătrâna domnișoară
ce-a postat tot ce-a gătit,
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Basta
moară toți câinii din oameni,
au lătrat prea mult,
au ars gazul de pomană -
latră unul, vorbește fără noimă altul,
se fac valuri de spumă în jur iar lumea se înghesuie
într-un cer scund ca un desen pe fundul unei farfurii
care se face țăndări -
latră altul, vorbește unul,
pe sârma de rufe lumea stă întinsă ca țurțurii de gheață
la streașina siberiilor
iar când se strecoară în haine
se face țăndări și nu se mai alege nimic din ea -
apoi
se face liniște, atât de multă liniște, încît se aude
cum femeile nasc pruncuți negri în cerul gurii
iar hingherii mor de plictiseală în măcelăriile lor
cu degetele vinete ca niște brândușe toamna pe dealuri,
[...] Citește tot
poezie de Gellu Dorian din Nord (Antologia poeților botoșăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blatul
12 ouă... e cam mult
(e rețetă de demult)
Tot atâtea linguri nucă
E-o rețetă mai caducă
Nuca să fie pisată
La robot, sau chiar la daltă.
Și 8 linguri de făină
Albă și să fie fină,
4 linguri de pesmet
Din acela mai cochet.
Zahăr bineînțeles
Cât mai fin și mai ales
12 linguri pline ochi
Să nu-i fie de deochi.
Ca să crească blatul mare
Pe lângă un praf de sare
Un pachet de amoniac
Să-i fie, nucii de leac.
Stins în zeamă de lămâie
Prea solid să nu rămâie.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anti-poem
Soare și anti-soare, umbră și anti-umbră,
De ce nu ar fi și anti-poemul o chestie valabilă?
Pafnutie-antipafnutie, oamenii adevărați s-au rărit
precum copacii, unii aleargă stând pe loc,
alții își văd ceafa și le place, trăsura ne lasă la nr. 4,
acolo sunt patru morți, joacă șeptic, i-am trezit,
istoria faptelor nu este exactă, morții visau că sunt morți,
ne-au blestemat că i-am trezit, erau născuți
în același an cu mine, eu visam că sunt viu,
anual ne întâlneam "La mama", fain restaurant,
peștii se uitau cu jind la noi, gândeau,
de-ați fi voi n farfurie, ei?
Slava cerului cădea pe pământ ca o grindină
Libertatea este o rara avis, de câte ori nu i-am sucit gâtul?
Pentru cine scriem? Stăm cu genunchii pe pământ,
Cu brațele palpăm aerul, ce așteptăm?
Fanfara repetă marșul lui Chopin, ce așteptăm?
Morcovul este bun la toate. Morcov cu clopoței.
Ori mergem la fete ori facem o revoluție, tot aia este.
Vă invit la un slip-cocktail. Scoși de guler
[...] Citește tot
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvintele
Cuvintele dragi copii
sunt ca și niște jucării
mereu le alegem
pe cele mai frumoase
mai vesele
mai prietenoase
primul cuvânt
fără să-i facem nicidecum reclamă
este desigur
cel mai frumos,
"mamă",
îl rostim așa zi de zi
ca și cum o floare ar înflori
și acesta e doar un început
apoi urmează cuvântul "sărut"
pe care mama, dintre toate ales,
îl folosește cel mai ades
de dimineața până seara
când în brațe își strânge comoara
și-o îmbracă în picățele
[...] Citește tot
poezie pentru copii de Valeria Tamaș (2011)
Adăugat de Valeria Tamaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul de dragoste al lui J. Alfred Prufrock
S' io credessi che mia risposta fosse
a persona che mai tornasse al mondo,
questa fiamma staria senza più scosse.
Ma per ciò che giammai di questo fondo
non tornò vivo alcun, s' i' odo il vero,
senza tema d' infamia ti rispondo.
Să mergem deci, tu și cu mine,
Când seara s-a întins pe cer în fine
Asemenea unui bolnav cloroformizat pe masă;
Să mergem, prin anume străzi pe jumătate moarte
Și prin alei bolborositoare
De nopțile fără somn în hoteluri ieftine de-o noapte
Și birturi cu rumeguș și cu găoci de stridii:
Străzi care se urmează una-ntr-alta ca o ceartă rea, sâcâitoare
Și cu subînțelesuri ce sunt niște insidii
Care te-mping spre o aceeași mare întrebare...
O, să nu-ntrebi "Și ce mai e și asta?",
Să mergem să ne facem vizita.
[...] Citește tot
poezie clasică de T.S. Eliot, traducere de Mircea Ivănescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zeciuială din "in și chimen"
(Maleahi 23:23)
Mai deunăzi-ntr-o seară, bunul meu amic Costel
Mă-anunță cu vâlvă mare că sunt invitat la el.
"Căci - îmi spuse el cu tonul grav și apăsat în glas -
Tot ce am pe lumea asta numai mama mi-a rămas.
Și cum mâine-i ziua dânsei, vreau să fac chermeză mare,
Ca iubirea-mi pentru mama s-o cunoască fiecare."
Invitația aceasta nu era de refuzat.
Și-astfel iată-mă la locul și la timpul anunțat.
Un salon gătit cu grijă și cu gusturi rafinate
Impunea audienței izul de solemnitate.
Din cupola smălțuită, candelabre strălucite
Revărsau cu dărnicie roi de raze aurite.
Din pereți, de prin tablouri, te întâmpina duios
Un surâs blajin de mamă, cald, candid și maiestuos.
Iar pe fețele de masă, brodate cu măiestrie,
De pe-o placă marmoree, în fața la farfurie,
Te priveau doi ochi de mamă dintr-o poză-așa firească
[...] Citește tot
poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Articole culturale referitoare la farfurie
- Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Zalău
- Lasă inima să zbiere
- „Crăiasa zăpezii” de Hans Christian Andersen
- „Dege?ica” de Hans Christian Andersen
- Bruce Friedrich: Următoarea revolu?ie agrară globală
Mai multe articole despre farfurie la Blog.Citatepedia.ro »
Articole lingvistice referitoare la farfurie
- „A Virtuoso” de Henry Austin Dobson
- Cuvântul anului 2015 ales de Omnilexica este „salad bowl”
- Culoare în obraji
- UFO / OZN