exprima

Prin tunelul de tăcere

(cărarea-i pierdută)

1.

împărţim din durere
aşa cum împărţeam înainte ţigările

în sufletul nostru
florile iubirii
fac încă seminţe

cuvintele-şi lasă neputinţele-n faţa durerii
unde vezi un scaun liber
acolo eşti tu
unde sunt două
acolo suntem noi

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua moarte

Ziua se înclina pe un plan mobil,
vidanjorii se odihneau după schimburile de noapte,
citeau reviste porno, singurătatea era subţire,
o femeie -zdrahon îi pândea după copaci,
unul lipsea, un băiat simpatic, îi murise soţia,
oamenii se pregăteau de sărbătoare,
totul se albise în cinstea ei,
râul curgea leneş ca timpul în închisoare,
malul era galben, un lut alunecos te trăgea spre adâncuri.
De-a lungul cheiului o umbră trecu
anunţănd a doua moarte. Cine, cine?
O întrebare în mintea fiecăruia.
Oraşul exprima durere, fără explicaţii.
Ofelia plutea spre infinit, urmată de peşti mici, argintii.
Murea împăratul Orientului.
Dar ce le păsa celor din Nord?
Jurnalistul Hamlet căuta un amator de interviuri.
Nimeni nu-i răpundea la salut, o încrâncenare din partea localnicilor,
de ce? A doua moarte era cea adevărată.
Vântul mătura frunzele, toţi aşteptau ceva.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Am cunoscut tăcerea mării şi pe cea a stelelor,
Şi tăcerea oraşului când doarme,
Şi tăcerea bărbatului şi-a fecioarei,
Şi tăcerea celor bolnavi
Când privirea lor rătăceşte prin cameră.
Şi întreb, pentru-a înţelege:
Care este folosul limbajului?
Un animal sălbatic geme de câteva ori
Atunci când moartea-i răpeşte odraslele.
Iar noi amuţim în faţa aceleiaşi realităţi –
Nu mai putem vorbi.

Stând în faţa băcăniei,
Un băieţaş curios întreabă-un bătrân soldat,
"Cum ţi-ai pierdut piciorul?"
Iar soldatul se-învăluie într-o tăcere opacă,
Mintea-i zboară departe,
Dar nu mai poate ajunge la Gettysburg.
Revine zâmbind
Şi spune," Un urs a rupt o bucată din el."

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Edgar Lee Masters, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea acasă

Recii ani întunecaţi,
Durere şi speranţă
Păstrează ciclopiana piatră,
Munţi nelocuiţi,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!

Din ochi albaştri priveşte
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecaţi
Dragoste, speranţă,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.

O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romică

Ciufulit, în negru, cu vestuţă albă,
Este personajul cel mai important.
El decide bunul... de rău enervant;
Îi place zăpada şi vara se scaldă.

Se exprimă simplu, în limbaj concis,
Este poliglot, chiar de limba-i una...
Dar cunoaşte "english", "francais" şi româna
Şi de vrei să intri, el îţi dă permis.

Este-un amorez, înfocat de fete,
E mereu prezent, dacă faci un duş,
Căci femei visează, chiar de-i căţeluş;
Stă şi se încântă, cu priviri discrete.

Are simţul fiinţei- ştie cine vine
Chiar de are treabă- prevede sosirea
Dragilor ce-i sunt. Căci la el iubirea,
Cu răbdare multă şi aşteptări se ţine.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarta biserică

Pe bănci întunecate ei stau înghesuiţi
Şi ridică-n sus doar stinsele priviri
Spre cruce. Luminile clipesc înceţoşate,
Şi tulburi ca acoperitul rănitul căpătâi.
Tămâia se ridică dintr-o cădelniţă de aur
Spre înălţimi, cântec de rugăciuni pe moarte
Se duce-n fum, şi apune nesigur-dulce
Bântuind în încăpere. Preotul merge
Spre altar; dar pară duhul obosit
Pioaselor tradiţii - un jalnic jucător
În faţa rugătorilor cu inimi îngheţate,
În jocul fără suflet de-a pâinea şi de-a vinul.
Clopotul bate! Luminile sclipesc mai tulburi -
Mai palide, ca acoperitul, rănitul căpătâi!
Orga tuşeşte! În inimile moarte revin
Amintiri de groază! O faţă sângerândă, dureroasă
Se-acoperă în disperare şi-ntuneric
Privit de ochii mulţi în gol.
Şi-o voce, ce ca toate sună,
Suspină - dar groaza a crescut în încăpere,

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de nefiinţă

Unde-i casa inimii, dragul meu?
În noi, chiar dacă nu prea vedem asta!
În noi sunt toate! Şi cântul, şi poezia,
întreg universul de vise, de culori şi lumini!

De ce doar unii oameni scriu,
de ce doar unii oameni cântă?

Oamenii scriu pentru că sunt impregnaţi de parfumul bucuriei sau tristeţii, a fericirii sau a singurătăţii, pentru că iubesc sau pentru că suferă, aducând, astfel, lumina stelelor atinse prin cuvânt.
Scriu despre emoţiile copleşitoare, trăirile, durerile, bucuriile bogate şi pline de culori ce prind viaţă. Ard, bântuie, tulbură, strigă, ţâşnesc. Acea senzaţie de acum şi aici, la care nu poţi rămâne rece, indiferent, pentru că se întâmplă în adâncul tău, aproape de tine. De întinzi mâna le vei simţi.
Scriu pentru că prin literele aglomerate în adâncuri îşi modelează fiecare stare, idee, dorinţă, respiraţie. Scriu pentru că aşa simt, din iubire, din lacrimă, din dor, din durere, din razele de lumină sau umbrele împrăştiate de norii cerului lăuntric.
Scriu pentru că oamenii se îndrăgostesc şi poezia izvorâtă le curge prin sânge, scriu când se despart şi cred că prea puţine sau prea sărace le sunt cuvintele pentru a-şi lămuri cascada de trăiri.
Scriu din dorinţa de a evada, eliberând lanţurile durerii sau temerii adunate în străfunduri.
Scriu pentru că realitatea li se pare de multe ori absurdă sau, poate, din neputinţă, pentru a stinge propagarea ţipătului auzit din adânc.
Scriu pentru că avem nevoie de noi şi, doar, prin energia cuvântului, oamenii se pot întâlni, în această realitate. Scriu pentru că ne imaginăm zâmbetul, lumina şi atingerea celui iubit, zâmbet înflorit dacă nu pe chip, măcar în floarea de lotus din palme sau pe o pernă din apropiere.
Scriu din chemare, din şoapte, din muzica auzită, cu sufletul, prin petalele răsfirate, prin culori şi sunete, scriu privind în oglinda celuilalt, prin gândurile undei intrate, pentru că, prin litere, oamenii se pot întâlni pe cărarea fundaţiei construite.
Scriu ca o rugăciune şi pentru ca să se audă rugăciunea. Scriu, mai mult sau mai puţin, coerent sau aberant, pentru viaţă, ignorând moartea, pentru trecut sau viitor.
Scriu pentru soarele care le inundă cu lumină totul sau prin jocul umbrelor de la lumina lumânării.
Scriu la malul mării sau de pe vârf de munte, sacadat sau în goana impulsului, descifrabil sau nu, printre semnele care stăpânesc timpul - mirări sau întrebări - prin spaţii albe sau puncte ivite din senin, cu linii, virgule sau apostrofuri. Sublim sau anost, la nervi sau în joacă, mutând munţii sau coborând văile, cântând sau plângând.
Scriu modelând, conturând, pictând, sculptând, amestecând, redând într-o măsură sau alta, simfoniile de trăiri, curcubeul de stări, spectrul de lumini sau de umbre ţâşnite din straturile interioare.

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (14 februarie 2012)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rogvaivpoem

absenţa ta
mi-era foarte somn
îmi doream să adorm
să am un somn fără vise
prezenţa ta
eram foarte viu
& voiam să-mi pierzi visele
ca-n studenţie străine de mine
erai curioasă de mine însumi
ce înseamnă în fond a-l cunoaşte pe cel capabil să scrie
o jalbă la baie laba nu e pentru decanul peaiubit & nu prea
scuipat de dl. securist n. c. al nostru profesoriu
vorbirea lui percutantă a construit atheneul
din iaşi din tătăraşi
acolo locuieşte victor de la victorie
zeiţa care nu ne mai răspunde la nicio convorbire mobile learning
zeiţele nu mai poartă mărgele de cadmiu am studiat îndelung
cadmiul protejează oţelul (acum o ascult pe iulia de la ecou
mi-am petrecut foarte multe ore cu ea
vorbind despre întârzierile poetului poeţilor din poezia română

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Voi munţi sălbatici, al vulturului
Doliu solemn.
Nori aurii
Fumegă pietroasele pustiuri.
Răbdătoare linişte respiră pinii,
Mieii negrii lângă prăpastie
Unde albastrul deodată
Ciudat amuţeşte,
Blânda muţenie a bondarilor.
O, verzii pomi -
O, tăcere.

De vis cutremură sălbatecul pârâu
Întunecate stafii inima,
Beznă,
Ce peste hăuri se întinde!
Vocile albe
Orbecăind peste-nspăimântătoare atrii,
Zdrenţuitele terase,
Părintele furioaselor feroce, vaietele

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conrad - Cântul al III-lea - Egiptul

Cunoaşteţi voi pământul ce Nilul a născut?
Ce crivăţul cu coama de gheaţă n-a bătut;
În care sub cununa-i se-nalţă palmierul
Şi pare că sprijină cu mândra-i frunte cerul
Aşa ca o columnă de marmur minunat
Ce sprijină un templu cu aur înstelat?
În care dulcea Ibis de zefiri legănată,
În silvele de cactus suspină amorată,
În care zea Isis c-un graţios surâs
În tristele deşerte crea un oasis;
Cunoaşteţi voi Egiptul ce n-are semănare
Cu nici o altă ţară? Loc curios în care
Întunecoasa fiie a vechii Ethiopii
Contrastă cu evrea cu ochii azurii,
Şi palida arabă, cu fruntea visătoare,
Cu copta cu păr negru şi braţe de ninsoare?
Pământ ce fecondează în fiecare lună,
Şi nici un timp n-abate splendida sa cunună!
În care frunza cade sub soarele de foc,
Şi alta vine-ndată de ţine al său loc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!