Epigrame despre epigrame despre fiicïżœ, pagina 6
Ca idee...
Din profunzimea negrei drame,
Răzbate logica profană:
Gândind la om, prin epigrame,
Rezistă specia umană.
epigramă de Constantin Deneș din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândind tot prin epigrame
Rezistă specia umană:
Cucerind superbe dame
Cu Cerneala de la Pană.
Epigrame ca la țară - Sărăcie... lucie
Plin de griji, amar, nevoi
Ca tot aracanu-n sat
Și-a vândut... carul cu boi...
La un... Anticariat!
epigramă de Gheorghe Gurău (august 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Exigența "Urzicii"
Să-ți apară în "Urzica"
Epigrame, era greu;
Ajungea-i la "mititica",
Ele, multe, la muzeu!
epigramă de Mircea Micle (18 noiembrie 1979)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui epigramist privatizat
Nu mai scrie, frățioare,
Epigrame, e în van!
Ca să ai "piper și sare",
Nu-i de-ajuns să fii băcan!
epigramă de Nicolea Lupescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autocritică
Cu epigrame la asalt,
Ca ofițerul în rezervă,
Am tot țintit către înalt,
Dar n-am avut destulă... vervă.
epigramă de Ion Romanescu din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoironie
Mic, colțos, talent trei grame,
Ce mi-am zis de mai mulți ani?
- Hai să fac și epigrame,
Că tot n-am destui dușmani!
epigramă de Stelian Filip din 101 epigramiști retușați și încondeiați de Alexamdru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prezentare
Femeia-i fire-atrăgătoare,
Tristețea știe s-o destrame
Și-atât e de surprinzătoare...
Ca poanta unei epigrame!
epigramă de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La comândarea mea
De-o să cobor în iad, sau urc la cer,
Mai beau cincizeci de grame,
Celor rămași, nu pot să vă ofer
Decât un top... de epigrame.
epigramă de Vasile Iușan din Academice (2011)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epigrame și epigramiști
Epigrama nu-i de "dulce",
Are doar piper și sare;
Autorii, se deduce,
Sunt mereu în "Postul Mare".
epigramă de Viorel Frîncu
Adăugat de Viorel Frîncu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Testament
Când o fi a mă-ngropa
Nu vreau lacrimi kilograme;
Aranjați însă cu popa
Să-mi citească epigrame.
epigramă de Alexandru Truță
Adăugat de Alexandru Truță
Comentează! | Votează! | Copiază!