dosul in sus

Aspiraţie

Am încercat
să nu fiu ce sunt
ca să fiu ce sunt.
Am ţintit
mai sus
şi mai departe.
Mai departe
şi mai sus,
ca un vârf singur
şi visător de munte.
Am încercat
să fiu pe rând
nimic,
natură,
sublim.
Să fii şi să nu fii
aceasta e fericirea
trăirii spre înalt.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet modern

Se-ntinde fără de hotar câmpia
În visul liniştii de-amiaz furată...
Doar, ca o liră-n aer spânzurată,
Sus, cântă, nevăzută, ciocârlia.

Dar ce nor alb departe-n drum s-arată?
Tot vine, creşte, parcă vijelia
I-ar da avânt şi i-ar spori tăria
Cum trece vâjâind ca o săgeată!

Săltând în fuga roţilor pripite,
Ca şi un monstru cu-aripi înmiite,
Căruţa Modei piere la răspânte...

A izbutit doar câteva clipite
Măreaţa pace-a firii s-o-nspăimânte...
Sus, ciocârlia n-a-ncetat să cânte.

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Tâmpa

Un nor ivit de cătr-apus
Se urcă-n sus
Plutind încet spre miazănoapte
Iar umbra lui prin văi căzând
Acum întunecă pe rând
Livezi şi vii şi grâne coapte.

Văd drumuri albe-n zări senine,
La margini munţi, mai jos coline
Şi, ca pe-o pânză zugrăvit,
Oraşu-n vale-adânc sub mine.
E pace-n cer şi pe pământ;
Abia nestătătorul vânt
Venit de peste munţi, de-aiurea,
Tot spune ce din veci a spus—
Şi până-n văi, de-aici de sus,
Se zbate-ncet doinind pădurea.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Ca o pleoapă obosită se închidea
gândul tău. Ca un ochi de apă se
adumbrea, sub o geană de nor.
Printre lacrimi şi flori, zâmbetul tău

devenea doar tristeţe şi dor. Doar
tu erai îmbrăţişarea şi numai iubire
erai tu. Între mine şi Iisus deveneai
depărtarea, pe drumul iubirii şi pentru

iubire. De jos în sus, ploua cu durere.
De sus în jos, ploua cu lumină. Chiar
am reuşit să te văd doar pentru o
secundă. Doamne, cât erai de frumos!

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă întru cei de sus

Vuieşte văzduhul, în noapte, de glasuri
Şi nori argintii ca şi spuma de mare,
Pe umeri plutind îngeraşii din ceruri
Pornit-au în mici legănări să coboare.

Sub clarul de lună, pe aripi de vânt,
Se lasă cerescul şi dulcele cor,
Şi lângă-adormitul--în ceaţă--pământ
Cu glas lin ca unda, el cântă uşor:

Cântaţi cu toţi slavă întru cei de sus,
Voi ceruri, daţi slavă cerescului zeu,
Ce-n haos iubire, iubind a adus!
Voi, munţi, pietre, râuri, cântaţi-i mereu!

Sunaţi şi voi cedri cu fruntea semeaţă
Acelui ce sfarmă blestemul şerbiei,
Şi face să fie şi-n iad dimineaţă,
Viaţă-aducându-i din nou veşnicie!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1926)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu...

iarna plânge şuvoi de sus
e seară...
un răzleţ mănunchi de picuri
îndrăzneşte
în geam doar bate
în rânduri mici ca soldăţei
în mantii albe curg
de sus...

alunecă lumina cerului
în plete fulguite,
aer suflat din norduri
de gheaţă
spaţiul rarefiat în sărutări de pleaope
depune închis spre pământ
flori de suflete ce îngheaţă
tu, iubire,
alergi în alb văzduh
tresari în vânt de bucurii
aşterni chipul tău

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cuconu Filip acasă, în dosul curţii boiereşti, veneau oamenii să se tânguie că nu pot ara, că vântul îi nebuneşte de cap şi-i usucă! — Nu ştiu ce-a fi, cucoane Cilipe, dar dacă nici acu, după vântoasa asta, n-a veni ploaia, apoi ne-am stins de pe faţa pământului. Acu-i de cherit: merge plugu ca-n cremene. Domnul premare mână după noi vătăjeii, da' dumnealui nu vrea să ştie de nacazu omului! — Dă, bre, răspundea gros cuconu Filip; aveţi datorii, ş-aista-i lucru boieresc, lucru sfânt, nu-l puteţi lăsa! Oamenii gemeau încet: — Vai de maica ce ne-o făcut! şi-şi plecau frunţile privind într-o parte.

Mihail Sadoveanu în Venea o moară pe Siret, Capitolul I
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vei afla nicicând...

Nu vei afla nicicând
Ce haos adunat în chin
A fost în gând răsunet
Eliberat de zâmbet,
Ascuns de vorba sinceră şi simplă,
Tu ai văzut faţada îndelung clădită.
Curaj să fi avut să intri
În încăperi.
Jos, la parter, e-o cameră roz,
Pe-alocuri cenuşie.
Mai sus culorile-s mai clare
Şi încăperile mai pline
De amintiri, trăiri.
Iar unele sunt goale, întunecate
Te copleşesc.
Sus, la mansardă
Evident fără acoperiş
E-un pat
Să pot privi la cerul înstelat
Cu sufletu-mpăcat.

poezie de Mihaela Manole
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul în sus

Şi drumul se arată drept în sus,
Ca un perete care ţine cerul
Să nu-şi încurce oile oierul
Când nici lumini şi nici alţi oameni nu-s.

Rostogolite vietăţi de foc
Aprind sub tălpi zgârieturi de piatră
Doar, la Albac, un câine rău mai latră
Şi liniştea se-aşează-ncet la loc.

Deasupra, dedesubt, nimic, nimic
E numai drum nesăturat de sine,
Şi o căruţă dinspre munte vine
Cu caii mari şi căruţaşul mic!

M-agăt de iarba care dă în spic
Şi o furnică gleznele îmi ţine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele e sus

Nu mai vreau să apună niciodată soarele
Şi dacă mama mea moare nu mai vreau să apună niciodată.
Ăla de sus, soarele, plin de microbi.
Să stea naibii cu mine la masă, ca doi bărbaţi,
Eu sunt locatarul care a muncit pentru soarele ăsta,
I-am dat din banii mei de buzunar
Ca să răsară.
Aşa că la Paris soarele e al meu,
Fac ce vreau cu soarele ăsta bun la toate,
Dorm pe el, mă culc pe el, mă scol
Şi-i spun să plece acasă,
Eu nu mai pot.

poezie de Vasile Petre Fati din Copilul tuns zero (1992)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!