Poezii despre despre un nou inceput, pagina 6
Spune-mi ceva...
spune-mi ceva,
despre noi, cei de ieri, îmbătați de visarea unor clipe irepetabil,
despre mine, despre zumzetul de petale din iarna, în care fericirea ne făcea cărări de stele
prin sufletele noastre rebele,
despre zâmbetul meu de atunci, ce-i putea împrumuta mării adânci
cele mai frumoase taine,
despre pașii noștri unduiți de fulgii unor prea suple idealuri,
despre cântecul pe care mi l-ai fredonat în ureche, atunci când ți-ai apropiat buzele
ca să-mi săruți inima răvășită de iluzii,
despre cea mai sfântă îmbrățișare, pe care
cules-o din jarul lunii atotstăpânitoare,
despre mirosul cuvintelor tale suave,
care-mi desena clinchete viitoare,
despre trecătorii visurilor noastre, care nu cunoșteau rozele de aripi sticloase,
despre nemurire, despre tot ce s-a putut scrie dintr-o poveste de dragoste nemărginită...
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La început
Am să vă spun acum pe scurt
Cum a fost la început.
Dumnezeu ne-a conceput
Dintr-o bucată de lut.
Când peste noi a suflat,
Cu viață ne-a înzestrat.
Apoi, Dumnezeu ne-a dat
Sfaturi bune de urmat.
Ne-a-învățat cum să muncim
Și viața cum s-o trăim.
De copii să avem parte
Să ducă viața mai departe.
Așa a fost la început
Când viața a apărut.
poezie de Dumitru Delcă (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Titanicu' lui Noe
Am început să mă-ndoiesc
Ba chiar de-a dreptul m-am strâmbat
Când am aflat că te iubesc
Dar trebuie să mă opresc
Pentru că fac mare păcat.
Și-am început să mă opresc
Ba chiar să stau mergând pe loc
Dar a venit un sol ceresc
Mi-a dat un șut dumnezeiesc
Și-am înțeles că nu e joc.
- Ai început să te oprești
Acum când chiar avea nevoie
Și te-a rugat să te grăbești
Că se scufundă când lipsești
Bărcuța ta, titanic Noe?!
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 februarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
vorbim prea mult
pentru niște oameni desenați
și nu putem spune nici măcar
că suntem din hârtie
ca avioanele
aș putea vâjâi prin aer
în timp ce-mi
vorbești despre inimi adevărate
dar între noi e atât spațiu alb
pe care ai început deja
să-mi desenezi moartea
poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Erezia ultimului tren
Câte lucruri Doamne mă-nconjoară și habar
n-am dacă îmi folosește vreunul la ceva hai
dragoste spune-mi totul despre lume despre
sufletul meu in(di)vizibil de când mă tot pregă
tesc să-l vizitez am învățat câte ceva despre
paradisul pierdut despre inima ce stă la pândă
în pieptul întunericului despre moartea care
mi-a citit toate mesajele de pe cotoarele
aripilor
hai pe locuri fiți gata
FOOOC
poezie de Costel Zăgan din Erezii second hand (2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inutil
vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în mințile noastre copilăroase școlărești disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe față
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început și fără sfârșit
a început și s-a sfârșit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine știe
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înțeles totul și nimic
trecerea între zumzet năucitor și liniște cosmică
un val pe țărmul existenței lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naștem o dată
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bulevardele KGB
să scriu, să... despre viitor!
nu pentru că ar exista
dar despre viitor a scris și nichita
el spunea
despre ceva cu stele-atele
pentru planetele rupte-n sisteme
solare de răhățel (?!) el
glumea la o sticlă
de vodcă stelară despre rusia. o
riginea sa de român de
la ploiești din siberia
îl ajuta ca pe orb
să treacă bulevardele kgb
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Început
La început, omul a fost pământ
și Dumnezeu a hotărăt să fie adevăr din Adevărul Lui,
și s-a făcut adevăr,
înțelepciune,
libertate,
iubire,
toate acestea pe un colț de rai numit Pământ.
poezie de Camelia Oprița din WordPress.com ( Viața e un timp numit libertate )
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre dreptatea cea sfântă,
Doar cel cu sufletul curat,
Cu glasul inimii cântă,
De Domnul binecuvântat. Maria Filipoiu / citate despre dreptate
catren de Citate despre dreptate (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La început de drum
(ÎN LOC DE MĂRȚIȘOR)
De mi-ai fi fost un mărțișor
Te-aș fi visat odată-n an.
Mi-ești soare-n primăveri ce vin
Mi-ești roșu și-albul laolalt'.
Mi-ești primăvară de lumină
Cu zâmbete și ghiocei
Mi-aduci din înălțimi iubirea
Și-o înnozi să nu mai poți s-o iei.
Cu tine-ncepe ceru'-albastru
La început de anotimp,
Și tot seninul din iubire
Mi-l legi în roșu și argint.
Mi-atârni de el o inimioară
Și mi-o așezi în palma mea.
E început de primăvară
[...] Citește tot
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!