Toate rezultatele despre despica, pagina 6
Cântec întomnat
struguri se coc peste noapte.
timpul se-ntoarce în timp
zile din șapte în șapte
trec prin al inimii ghimp.
scursă de sânge o pradă,
rece un ochi lacrimând
abia mai poate să vadă
dorul - un câine flămând.
mâna întinsă a toamnei,
frunza în două despică.
oh, cât de 'nalt zidul Anei!
oh, câte semne de pică!
spinarea nopții trosnește,
cerul își capătă fața.
lumina lunii dospește
în struguri toată dulceața.
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Perenitate
de ceva vreme
am căpătat un obicei ciudat
îmi place să mă ascund
în diverse stări
ale unor lucruri anume
cum ar fi niște scorburi
sau înșelătoare gânduri
din pieitoare spume de stea
în fapt
am fugit în venele unei pietre
să fiu una cu fulgerul ce despică
dincolo de cumpăna simțurilor
colbul luminii
n-a curs picătură de sânge
nimic n-a curs din vena cavă
a pietrei inerte
și am fugit să mă ascund
[...] Citește tot
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Verbul inimii
[priveghi în lacrimă]
verbul în care mă mișc bântuie lumea ca o fantasmă
uneori renegat
la toate protestele
mâinilor lunecătoare le lipsește țipătul
vântul din velă
încătușat
ticăie
inima ta învață să iasă din mare
din șolduri legănate curg voluptăți striate
surpă curcubeie însângerate dinții mei scăpați din varnița morții
lumea întinsă pe-o roată pătrată
își caută în tortură
echilibrul
[...] Citește tot
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de lacrimi
Dacă îți este teamă de seriozitatea mea,
Deschide, te rog, fereastra către orașul care moare.
Nu căuta acea frază în mustața mea,
Ea este deja moartă
Ochii tăi sunt cimitirul ei.
Să stingem, deci, toate luminile,
Mai puțin pe cea stinsă deja de tine.
Cineva, după ploaie, se străduie să-mi stoarcă prospețimea frunții
Și mă despică feroce ca și cum aș fi un aisberg
Lângă sobă privesc cu bucurie cum mă topesc într-un izvor,
Surâd și curg în venele lui, în coloana lui vertebrală.
poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul 80
O! Cât de mic mă simt când scriu de tine
Știind c-un spirit mai înalt te cântă
Și cu putere-n slavă el te ține,
Iar eu stau mut, căci versul nu-mi cuvântă.
Tu ești precum oceanul ca valoare
Pe tine multe pânze navighează,
Dar barca mea e mică, a lui mare
Și pe întinsul tău mă eclipsează.
Dar chiar și-o apă mică-mi dă plutire
Atunci când el despică profunzimea;
Ori mă zdrobesc de-atâta zguduire
Când nava lui se îngâmfă cu mărimea.
El înflorește, eu îmi văd sfârșitul,
Însă e rău că m-a distrus iubitul.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Printre valuri
cineva într-o zi a plecat
departe
sau în altă parte
căutând pe cer steaua lui
pe țărm
petale albe
aduse de valuri nebune la mal
tărâm ireal
un ochi se trezește
orele cresc
topind ziua toridă
pe stradă
pașii despică gânduri
oglinzi, vise și iar noapte
orașul doarme
orele curg
stelele cad
au rămas pleoapele și valul
ce duce steaua în larg
departe
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bod de dor și infinit
Undeva, sub stei de piatră
stă un mag albit de vreme
cugetând la crugul lumii
scris în blândele-i poeme.
În adâncuri toarce luna,
Gândul nopțile despică,
și, spre cerul plin cu doruri,
fruntea-i albă și-o ridică.
Stă în scorbura-i bătrână
ca un pustnic de la schit
și învârte lin mătănii,
bob de dor și infinit
Vin izvoarele să-i cânte
despre vechi și noi iubiri,
rătăcite-n salba vremii
și-n zidiri de mănăstiri.
[...] Citește tot
poezie de Leonid Iacob din Țărmuri paralele (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaia plângea
Ploaia plângea
șiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
și norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
și un răspuns
furtună, tunete și-un trosnet
m-au străpuns
[...] Citește tot
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Nimic în lumea asta
Nimic în lumea asta nu doboară
Speranța ce se zbate-ncrezătoare,
Cum cântă-n gândul fragedei fecioare,
Al îngerilor cor ce-o desfătară.
Iar frigul nopții cerul îl despică,
Lăsând să urce tainic ruga vie,
Din voci împreunate-n bagdadie,
Ce-n tihnă peste ziduri se ridică.
La Carul Mare timpul se înjugă
Trăgând pe bolta veche nouă urmă
Și închinări nedeslușite-ndrugă,
Sădind visări în neclintita turmă,
Ce nu ia-n seamă ancestrala fugă
De moartea care mersul ei il curmă.
sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mare a nimănui
marea e a nimănui
și a tuturor
mă întreb cum poate mângâia
cu atâta tandrețe
singurătatea unor țărmuri
și nisipurile din oameni
tăcerile de sidef ale tristeților
în lumina pustie a lunii
și urmele trecătoare ale iubirilor
în intensitatea deșertului
cum poate legăna cu atâta fervoare
corăbiile pierdute
în sufletele oamenilor
și pescărușii aceștia albi
care despică orizontul
care sfâșie stâncile
și sarea valurilor
și insulele din oameni
[...] Citește tot
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!