desfrunzit

Întânlire

primăvare
arborii se îndrăgostesc,
eu printre ei urc din ram în ram
spre comorile lui Avram.
acolo odată m-am întânlit cu tine,
dormeai cu tâmpla rezemată
de-o stea
şi-mi spuneai
c-ai visat că amândoi căzusem în timp,
tu o visătoare
ca o mirare,
eu, plin de candori,
rătăcit prin depărtări.

după ce am desfrunzit
copacii,
s-a făcut iarnă
şi sufletele noastre
s-au pierdut printre astre.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te naşti şi plângi de fericire

Sunt una cu pământul
cu apele ce nasc izvoare,
cu arborii şi florile bucuriei,
sunt piatra de încercare a fiinţei mele,
sămânţa tristeţii şi a fericirii,
sunt începutul şi sfârşitul existenţei.

Sunt fericit când simt iarba sub tălpi,
sunt fericit când ploaia îmi spală obrajii,
sunt fericit când soarele surâde-n fereastră,
sunt fericit de prieteni, de copii,
de fiinţele dragi ce mă-nconjoară,
sunt fericit de visul ce mă înalţă,
de păsări, de natura mamă.
Sunt fericit de întinsele câmpii,
sunt fericit să-mi văd copiii
jucându-se-n zăpadă.
Sunt fericit prin adevărata
natură a sufletului.

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e şi democraţia destinată numai celor avuţi,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mulţi.

Nici nu ştiu ce vom face fără niciun drept
cei din justiţie sunt independenţi, etc.
pot face ce vor şi când vor
pot pune alte cuvinte în propoziţii
pot schimba şi pierde dovezi
ori construi după interes,
cu democraţia şi dreptatea nu poţi face nimic
cel mult poţi deveni o victimă
care îşi cere să plece din ţară.

Visele au devenit ruginite şi desuete,
un fel de infatuare desumflată brusc,
o bucurie adusă la plâns târziu.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hare Drummer

Se mai duc băieţii şi fetele la Siever's
Pentru cidru, după şcoală, târziu în Septembrie?
Mai adună alune printre tufişurile
Fermei lui Aaron Hatfield când începe să cadă bruma?
De multe ori m-am jucat râzând cu băieţii şi fetele
De-a lungul drumului şi pe culmile dealurilor
Când soarele era în scădere şi aerul era rece,
Oprindu-ne să scuturăm nucul
Care, desfrunzit, stătea în flama asfinţitului.
Acum, mireasma fumului în toamnă,
Căderea ghindei
Şi ecourile văilor
Abat spre încoace vise despre viaţă.
Ele plutesc deasupra mea.
Ele mă întreabă:
Unde sunt tovarăşii aceia care râdeau?
Câţi sunt cu mine, câţi au mai rămas
În livada veche de-a lungul drumului către Siever's,
În pădurile care veghează
Apele liniştite?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

Desfrunzit şi prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut şi-ntâii fulgi
Şi l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică şi rotundă
S-a topit şi a murit –
O minune de-o secundă.

M-am întors înduioşat
Să scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu şi nu mai este.

-“Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolţii tale,
De-ai venit atât de pur
Spre noroaiele din vale?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie. Pe scu(r)t

Nici nu mai ştiu dacă de frunze-i vorba ori despre mine - desfrunzit un pic.
Mai fuge-o vară şi-i mai rece ciorba şi parcă-n douăzeci de scânduri mă despic.
Nu-mi cresc izvoare-n ochi şi nici nu tremur, dar nici într-un picior nu pot să sar,
Mi-e rău de toamnă ca după cutremur, mi-e, totuşi, toamna, răul necesar.
Mă stoarce dorul de nisip fierbinte, de valul-albastru şi de vinul roz,
Începe-o şcoală-n mine azi, dar înainte, le caut, amintirilor, siloz.
Le pregătesc, din timp, un raft durabil, un loc la geam, dar neajuns de ger,
Un loc ferit de praf, invulnerabil, niţel departe de calorifer.
Le voi păstra acolo până-n vara care-i departe-acum, dar va veni,
Şi uneori, câte-o-amintire, seara, eu voi muşca, iar ea mă va-ncălzi.
Poteci, cascade, râuri, munţi, poiene vor defila în straie noi de azi,
Dar nici furtuni, nici ploi şi nici troiene nu-mi vor ucide dragostea de brazi.
E iarăşi toamnă, ce frumoasă-i toamna! De fapt, nimic nu-i mai frumos ca ea.
Sau poate... primăvara, vara, iarna ori să le văd trecând prin faţa mea
Şi gânduri să se-mpiedice de mine, împiedicat, la rândul meu, de-un gând:
nu, anotimpuri nu-s deloc puţine, doar eu m-alint, nimic înţelegând.

poezie de Eduard Lupascu (1 septembrie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancorare

În fiecare gând e-o altă zi
Din scurtul drum al vieţii către moarte,
În fiecare zi este-un alt gând,
Prin care viaţa-n gânduri se împarte
Şi lumea de lumină se desparte,
Ca cerul înserării de pământ,
Ca ochiul de minunea "a privi",
Tăcând.

În fiecare om este-un alt gând,
Din lumea lui de tâmple şi de gânduri,
Cum e copacul desfrunzit şi gol,
Când nu-i mai vine seva din pământuri,
Şi cum e timpu-n lumea lui de timpuri,
Când spaţiul se curbează în nămol
Şi cerul se coboară pe pământ,
În gol.

În fiecare timp este-un alt drum
Prin spaţiul rostuit pe-o frunză-n vânt,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul din sâmburi de cais

de-o vreme
mă tot străbate drumul de fier
din ochi şi până în tălpi
pe piept numai şine de cale ferată
zici că sunt corzi imense de ţambal

hei,
sunt poetul naiv
cu ochii însămânţaţi
cu zare căpruie
în carne îmi creşte
multă umbră
ca un ghemotoc de întuneric
şi tare trist mai sunt
că te-am pierdut
tu eşti zmeul
care s-a tot înălţat
şi nu am mai avut sfoară de ajuns
să te ţin aproape de mine

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată...

NICIODATĂ e un cuvânt care sperie ades
Şi căruia i se atribuie o conotaţie ciudată!
Optica ar trebui schimbată uzitându-l, mai des,
În expresii de genul "nu se ştie NICIODATĂ".

NICIODATĂ, sălăşluirea-n Univers nu ia pauză,
Chiar şi-atunci când, aparent, s-ar odihni;
Timpul umblă hai-hui, întotdeauna, fără cauză,
Dar NICIODATĂ nu oboseşte şi nu se poate rătăci.

NICIODATĂ, să nu spui,, prea târziu"!
Întotdeauna, e loc pentru alt început.
Chiar dacă nu totu-i uşor sau roziu,
Să nu te dai NICIODATĂ dinainte bătut!

NICIODATĂ, să nu gândeşti că nu poţi fi fericit
În această lume tot mai polarizată!
Iubirea este-al vieţii ingredient implicit
Şi nu se lasă NICIODATĂ raţionalizată.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodia

Vânturi înalte-n noaptea aceea au desfrunzit rodiul.
Frunzele se depuseseră într-un cerc în jurul lui.
Kimiko a fost surprinsă când l-a văzut dimineaţa gol
şi era uimită de perfecţiunea cercului.
S-ar fi aşteptat ca vântul să împrăştie frunzele.
Rămăsese-o singură rodie-n pom, una foarte bună.
"Vino şi priveşte-o," şi-a strigat mama. "Aproape c-o uitasem."
Mama ei a aruncat o privire şi s-a întors în bucătărie.
Asta a făcut-o pe Kimiko să se gândească la singurătatea lor.
Rodia de dincolo de verandă părea şi ea singură şi uitată.
Două-trei săptămâni înainte, nepotul ei de şapte ani venise-n vizită
şi a observat îndată rodia. S-a căţărat în pom.
Kimiko se simţea un fel de martor al vieţii.
" E una mare acolo sus," a strigat ea de pe verandă.
"Da, dar dacă o culeg, nu mai pot coborî." Era adevărat.
Să cobori din pom cu rodii în mâini n-ar fi fost un lucru uşor.
Kimiko a zâmbit. Era un scump.
Înainte de-a intra în casă au uitat deja de rodie,
iar ea rămăsese uitată până azi.
Fructul era ascuns în frunziş. Acum se vedea clar pe ecranul cerului.

[...] Citeşte tot

poezie de Kawabata Yasunari, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!