curajos

O stare de dimineaţă...

Am un dor de inimă de copil şi un sentiment fragil,
Era atât de simplu pe atunci pe când eram copil.
Acum mă zbat şi vreau să răzbat precum aş vrea,
O carte s-o citesc de la tine cu părerea ta.
Asta-i doar o speranţă de viitor când sunt tristă
Şi lacrimile curg ca la o artistă.
O stare de-agitare, mă duce-ntr-o simplă constatare, pe care,
Uneori aş vrea s-o văd că fiecare o are.
Chiar vreau să te trezeşti în fiecare dimineaţă,
Cu mintea clară şi zilei noi să-i faci faţă,
Într-un mod curajos şi chiar ingenios,
Cu multe idei, dar de-a dreptul fricos.
Dimineaţa suntem nişte roboţi ai propriilor minţi
Şi murim încet precum nişte sfinţi,
Dar vreau să ştii că şi tu vei afla,
Că va fi cineva ce va salva lumea.

poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeriful oraşului

Când consumul de alcool a fost interzis în restaurante,
Partizanii Prohibiţiei m-au numit Şeriful Oraşului –
Şi asta pentru că pe vremea când mai eram beţivan,
Înainte să fi apucat calea bisericii, am ucis un suedez
Lângă joagărul de la Crângul Arţarilor.
Ei doreau un bărbat teribil,
Sever, drept credincios, puternic, curajos
Şi, mai ales, duşman al saloanelor şi al beţivilor,
Care să instaureze legea în oraş.
Mi-au făcut cadou bastonul
Cu care l-am lovit pe Jack McGuire –
Înainte ca acesta să scoată arma şi să ucidă.
Prohibiţioniştii şi-au cheltuit degeaba banii
Ca să-l vadă spânzurat, pentru că am apărut
Într-un vis unuia dintre cei doisprezece juraţi
Şi i-am dezvăluit secretul întregii poveşti.
Paisprezece ani de puşcarie era un preţ cinstit pentru fapta sa.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând în parcul plin de frunze...

Îndrăznesc să te caut mai târziu în seară,
când am obosit plângând
în parcul plin de frunze multicolore,
ce-şi luau zborul în adierea vântului,
în toamna care-a-nflorit ca o splendoare
şi sper să nu te superi că te deranjez cu-n telefon,
venit din inima mea surpată
de durere cu asfinţitul în suflet,
care dispare încet în orizontul cărămiziu,
şi noaptea-şi flutură năframa neagră,
care mă sperie puţin,
dar tu-mi răspunzi uşor tulburat de somn,
şi-mi alungi chipurile întunecate
din calea mea ş-apoi prind puţin curaj,
pană la sosirea neaşteptată a ta,
simţind din nou trupul tău curajos,
ce-mi alungă toată noaptea înfricoşătoare
şi-mi cuprinde mijlocul duios,
cu dragoste aprinsă, iar lacrimile dispar,
în aşternutul moale al frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (20 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Héroine

Inocentul întinse o mână.. aceasta e mâna ta trudită
de trupurile fragile, albe, ale progeniturilor..
Tot cu aceiaşi mână ai să mângâi un animal,
o fiară cu blana aspră şi cu trup pleoştit,
teribil de leneş..
Este lenea venerată precum o virtute a muncii, oare?

Iubito, afundă-ţi degetele mici şi solzoase
în osânza, în părul sârmos al acelei eterne fiare,
împleteşte-i cârlionţii, dacă poţi..
şi începe-i un cântec despre mine,
despre aventurierii liberi ori despre anticii astronauţii
care, niciodată nu s-au mai întors pe pământuri..

Oricum nu mai ştii de eşti fecioară, ori făt,
smulgându-i cornul fiarei, întinzându-i gâtul...
Nu uita să-i prinzi picioarele dinainte îndărăt..
şi înveşmântează-i în safire râtul..

Teribil şi curajos peste măsură

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând în parcul plin de frunze...

Îndrăznesc să te caut mai târziu în seară,
când am obosit plângând
în parcul plin de frunze multicolore,
ce-şi luau zborul în adierea vântului,
în toamna care-a-nflorit ca o floare mare
şi sper să nu te superi că te deranjez cu-n telefon,
venit din inima mea surpată
de durere cu asfinţitul în suflet,
care dispare încet în orizontul cărămiziu,
şi noaptea-şi flutură năframa neagră,
care mă sperie puţin,
dar tu-mi răspunzi uşor tulburat de somn,
şi-mi alungi chipurile întunecate
din calea mea ş-apoi prind puţin curaj,
pană la sosirea neaşteptată a ta,
simtind din nou trupul tău curajos,
ce-mi alungă toată noaptea înfricoşătoare
şi-mi cuprinde mijlocul duios,
cu dragoste aprinsă, iar lacrimile dispar,
în aşternutul moale al frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (21 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctor Siegfried Iseman

Când mi-au înmânat diploma mi-am promis
Că voi fi bun
Şi înţelept, şi curajos, şi de ajutor altora;
Mi-am spus că voi urma crezul creştin
În activitatea mea medicală!
Cumva, lumea şi ceilalţi medici
Ştiu ce-i în inima ta imediat ce-ai luat
Asemenea solemne decizii sufleteşti.
Rezultatul este că te vor face să mori de foame.
La uşa ta nu vor bate decât nevoiaşii
Şi tu vei descoperi prea târziu că fiind medic
Este de fapt doar un fel de a-ţi câştiga existenţa,
Iar când eşti sărac şi porţi în cârcă
Nu numai crezul creştinesc, ci şi o soţie, şi mulţi copii,
E deja prea mult!
De aceea am inventat Elixirul Tinereţii,
Fapt care m-a aruncat direct în închisoarea de la Peoria,
Etichetat drept şarlatan şi escroc.
De prea-onestul Judecător Federal!

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii din care omul învaţă

Chiar dacă uneori este bine să şi plângi,
important este să-ţi ştergi lacrimile
şi să priveşti cu încredere în viitor.
Să zâmbeşti şi să simţi dragostea celor din jur.
E drept că în viaţă, omul are şi de pierdut,
că este nevoit să plângă,
dar trebuie să aibă şi puterea să se ridice.
Să nu abandoneze lupta cu greutăţile vieţii.
Ele sunt lecţii din care omul trebuie să înveţe.
Să înveţe cum să le depăşească,
cum să le evite.
Numai astfel va putea să-şi recunoască propriile greşeli.
Va învăţa că necazurile pot fi depăşite, nu bocite.
Va trebui să ţină minte că
de iubire nu faci paradă
chiar de-o întâlneşti pe stradă.
Să ţină minte că în viaţă trebuie să fii curajos,
nu fricos, altfel, tot ce faci iese pe dos.
Toate acestea sunt lecţii care te învaţă
cum să reuşeşti în viaţă.

poezie de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit

Ştiu, lângă tine-am petrecut timpul cel mai fericit;
Dar ce-a fost, a fost, iar multe încă nu s-au întâmplat.
Puţin de-a fost ceea ce-a fost bun, puţin de regretat –
Vesel a fost tot ce-am trăit; curajos, tot ce-a murit.

Nu-ţi voi scrie cântece despre inimi care-au suferit,
Iar tu nu vei vărsa lacrimi pentru mine, ca bărbat.
Iar dacă ţi-aş rămâne credincioasă, necondiţionat,
Ai avea motive să fii, sunt convinsă, destul de îngrozit.

Şi, totuşi, acesta-i destinul, blestemul unei femei:
Să-şi etaleze lucrurile mici şi dăruiască – de când e lumea,
Pentru că-i plăcut să oferi când nimic nu datorezi.
Dar ţie, care nu mi-ai cerut nici versuri şi nici făgăduieli,

Darul pe care ţi-l fac, în viaţă fiind, e-absenţa mea;
Dar după asta, iubite, nu mai pot nimic să-ţi garantez.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medicii

Medicii

Un pacient chemase, în mare grabă,
Un medic – Doctor Bun – şi un altul – Doctor Şpagă;
Doctor Şpagă avea multe atestate
Numai în aur legate
Diplome-n academii luase
Dar în ţări ce niciodată
Nu au figurat pe hartă.
Desigur, Doctor Bun i-a spus că suferinţa lui e lungă
Iar Doctor Şpagă îi zise că banii lui n-or să-i ajungă.
Azi ia sirop de tuse şi pastile,
Şi-o să trăieşti chiar multe zile!
Iar mâine fără hapuri
Că suferinţele tale sunt doar fleacuri
Iar de plicul nu e gros
- Ȋţi spun frumos că nu eşti curajos,
Dar vei muri până a doua zi.
Reţetele se cam băteau în cap:
Azi cu pastile, iar mâine fără hap!

[...] Citeşte tot

fabulă de Jumolea Alina (24 februarie 2022)
Adăugat de Jumolea Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un joc de copii

Un fel de allegro îmi încetineşte vârsta
E ca un joc ingenios de copii...
Care număr e mai mare 4 sau 5,
cinci sau patru?
Şi cum le legi ca să-ţi dea jumătatea lui 90? -
Cifră la care visez să ajung la maturitate completă

Nu mai am grabă în trăirile-mi personale
Îmi trăiesc prezentul în fâşii de vise ornate cu iubire
Bradul meu lăuntric e plin de globuri multicolore
Care glob e mai frumos? Cel în formă de inimă
Sau cel ce irizează cerul în idile neîncepute?

Nu simt nicio diferenţă între zborul trecut
Şi cel de acum când încep al 45-lea raid
Printre oameni, lumi şi visele-mi juvenile
Am tot atâtea naivităţi ca şi acum un an
Ca şi acum 5 ani, ca şi acum 30 ani...
Care naivitate e mai frumoasă dintre cele vechi şi noi?
Cea dintr-un eu adolescentin sau cea ce mă însoţeşte acum?

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!