cert

Gândind la tine

Gândind la tine fruntea-acum mă doare.
Nu ştiu ce rost mai are-a mea viaţă
Când n-am avut o clipă de dulceaţă:
Amar etern şi visuri peritoare!

De ce în noapte glasul tău îngheaţă!
Vedea-vor ochii-mi încă-o dată oare
Frumosul trup – femeie zâmbitoare! -
Ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n braţe?

Tu, blond noroc al unui vis deşert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, să ştii că nu te iert.

Căci dorul meu mustrări o să-ţi tot spuie
Şi sărutându-te am să te cert
Cu dezmierdări cum n-am spus nimănuie.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Vino sa mai spunem despre arte
Si sa ne iubim conspirativ,
In manej de substantive moarte
Vino sa te cert fara motiv.

Vino unde cad dictionare
Si lirismu-i biciul de jocheu,
Vino unde verbul insusi moare,
Vino sa tacem in grajdul meu.

Vino sa te simti neputincioasa
Cand un hat de maini am sa-ti innod,
Vino, vino sa ne facem casa
In adverb de loc cu adverb de mod.

Vino unde mor incet gramatici
Si intregul timp e-un dezacord,
Cand absurzii agramati, apatici
Mor si ei, predicativ, decord.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce am scris...

Am scris atat de mult despre pesimism
Incat nu credeam vreodata ca am sa ma mai schimb
Am fost prea negru-atunci in suflet eu
Credeam ca o sa fiu asa mereu

Dar afla ca stiu sa iubesc, si eu
Poate pre mult sa prea putin, nu stiu
Un lucru-i cert in inima-mi acum
Eu te iubesc, dar nu stiu cum sa-ti spun

Am sa cred in zambetul tau mereu
Si-am sa-l privesc atunci cand mi-este greu
Am sa te stiu mereu la mine-n suflet
Pe tine, chipul, si acel zambet

poezie de Alexandru Cristian
Adăugat de Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înviere de toate zilele

O înviere e pretutindeni, pe drum
şi-n lumina deşteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, şi sunt împăcat
ca fântânile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică şi tu peste mine mâna ta dreaptă.
Astăzi n-o să mai cert nici o fiinţă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii?
Rugăciunea de-atâtea ori începută
mi se sfârşeşte şi zic:
Tată, te iert că-n adânc
m-ai semănat între brazdele lumii.

Ziua vine ca o dreptate făcută pământului.
Flori peste fire de mari
îmi luminează din larg -
aureole pierdute pe câmp de sfinţii trecutului.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întrebare este pur speculativă. Am epuizat (cum îmi închipui) toate răspunsurile ei posibile şi, în sfârşit, am găsit pe acela cu care raţiunea trebuie, desigur, să se mulţumească şi, dacă nu e vorba de domeniul practic, are şi motiv să fie mulţumită; dar am rămas tot atât de departe de cele două mari scopuri spre care era îndreptată propriu-zis această întreagă străduinţă a raţiunii pure, ca şi când, din comoditate, am fi renunţat chiar de la început la această muncă. Dacă este vorba deci de cunoaştere, atât cel puţin este cert şi hotărât, că niciodată nu vom avea parte de ea cu privire la cele două probleme.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de Crăciunul în doi

Cântau colindele, dar gândul
Fugea aiurea, rătăcit,
Şi-i răscolea în amintire
Crăciunul lângă cel iubit.

Îl vede lângă brad, şi-ntreabă
De-a spart vreun glob când le-a adus,
Şi-l ceartă fiindcă nu ajunge
Să pună steaua-acolo, sus.

Mi-e dor să te mai cert, bărbate,
Să-ţi prind fularul strâns, la gât,
Să-ţi încălzesc în mâini obrajii,
Să-ţi leg şiretul, cât de cât.

Mi-e dor de şapca ta-ntr-o parte,
De vocea-ţi caldă, de tenor;
Mi-e dor să colindăm, bărbate.
De tine şi de noi, mi-e dor!

poezie de Sorin Ovidiu Bota (16 decembrie 2018)
Adăugat de Sorin Ovidiu Bota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice

De cand ne-am despartit copile,
Sunt impartit in bucatele,
Si-am numarat atatea zile,
Tu imi lipsesti mereu din ele.

Cum sa ma-mpart, ce sa aleg?
Sa fie bine pentru tine,
Nu pot ramane nici intreg,
Oricum as face tot nu-i bine.

Pe mama ta nu pot s-o iert,
Pe tine nu te pot lasa,
Cu mine stau, singur ma cert,
As face altfel de-as putea.

Multi ma indeamna sa renunt
La dragoste, si sa-ti fiu tata,
Dar fata ce-acum ma iubeste,
Cu ce e dansa vinovata?

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu tăcerii

Îmi place tăcerea...

Îmi place tăcerea, iubesc tăcerea
ştiu când să tac, cum să tac
unde să tac şi când să tac.

Mă cert... tăcând, înjur... tăcând
râd.... tăcând, mănânc... tăcând.

Ascult tăcerea, savurez tăcerea şi tac.
Am nevoie de tăcere, de liniştea tăcerii,
tăcerea e fidelă şi nu mă parasesste
niciodată.

Îmi place compania ei, şi mă conversez cu ea
despre una, despre alta.

Ea mă înţelege, este cel mai bun confident,
nu mă bârfeşte, nu mă jigneşte
niciodată.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

La întâmplare

Pe firul dintre ani se înşiră apusuri, multe răsăriri
neînsemnate, curs în treceri ce par eterne, un şirag
plin de mărgele, un rotund ca un atol, purtat cu drag
pe oceanul ce corali hrăneşte... şi-i groapa, tot el, la pieiri.

Este beţia existenţei, ce cont de face, ar da frică
cum diagnosticul de-o boală ar pune eul în peril
şi neştiutul e mai sigur decât ascunsul cert, abil...
poate de aceea Creatorul lasă incert, când termen pică...

Totul nu are precizare, e doar cherem de întâmplător
şi cum nu-i leac la întâmplare, e tot ştiut necunoscut,
ori poate calendar există, fără sfârşit şi început...
doar numere şi nume puse, fără atestat de autor?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii spun că atunci când un cuvânt este rostit, moare. Eu spun că în acea zi, şi în acea clipă, începe să trăiască.

În aceste vremuri, cu toţii trebuie să redescoperim şi să cultivăm ceea ce Marcus Aurelius, filozoful şi împăratul roman, numea "bucuria umanităţii": bunătatea. Da, pentru că dacă este adevărat că numeroasele sale contradicţii, de la grosolănie la insolenţă, de la aroganţă la diverse forme şi grade de violenţă, otrăvesc viaţa, cert este că bunătatea o face mai dulce pentru toată lumea şi o împlineşte. Evitând astfel o mare risipă de relaţii umane. Bunătatea, ca şi antibioticul, este necesară pentru a vindeca.
Să fim atenţi la ceea ce cultivăm în mintea noastră pentru că prin aceasta ne hrănim toată viaţa, să fim atenţi la ceea ce semănăm în inimile copiilor noştri pentru că lumea este plină de buruieni.

Camelia Opriţa în Buna educaţie în era glaciară (2020)
Adăugat de Stoian Romeo
Comentează! | Votează! | Copiază!