Toate rezultatele despre agresiv, pagina 6
Fii pasiv. În pasivitatea ta, Dumnezeu își face apariția. În feminitatea ta, Dumnezeu vine. N-ai observat asta? Buddha arată foarte feminin, Krishna arată foarte feminin. De ce? Întrucât nu este decât o metaforă. Ei au fost zugrăviți ca fiind feminini, grațioși, pentru a-și arăta înzestrarea interioară, receptivitatea. Atunci când faci ceva, ești agresiv. Când nu faci nimic, ești neagresiv. Iar Dumnezeu nu poate fi cucerit; tot ce poți face este să te lași cucerit de el.
citat clasic din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Îți place pasărea aceasta?
Lucian: E splendidă.
Maria: Splendidă, dar din nefericire, o specie rară, pe cale de dispariție, iar asta se întâmplă numai din cauza răutății, lăcomiei și egoismului unor oameni, al căror comportament agresiv față de natură duc la astfel de rezultate dezastruoase, în detrimentul unor vietăți ca aceasta.
Lucian: Ce păcat! Nu pot fi salvate?
Maria: Ba da, cu multă bunăvoință și dăruire din partea unor persoane care iubesc natura, s-ar putea rezolva ceva pentru salvarea lor și a habitatului lor natural.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închipuiți-vă un om exasperat că s-a născut cu o figură de lacheu; în loc să se resemneze cu ce l-a hărăzit natura, el își pictează fruntea în verde și obrajii în albastru. Nu e așa că omul a devenit interesant?
Închipuiți-vă acum că nu unul, ci mai mulți au avut această tristă fantazie. Vopseaua le-a luat până și cea mai săracă urmă de expresie individuală. Și nimeni nu simte ridicolul acestei originalități en bloc!
Dacă te-ai apropia de oricare dintre ei, să-i treci cu buretele ud peste față, ai vedea ce mutră banală de burghez iese la iveală...
Totuși să nu te atingi cumva de Arta lui, de Principiile lui, de Teoriile lui estetice, că devine agresiv și rău ca un câine de sex, care-și apără puii ce n-au făcut încă ochi.
George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Evitați dispozitivele digitale. Ele îl fac în realitate pe utilizatorul lor, precum s-a arătat de multe ori, obez, prost, agresiv, singuratic, bolnav și nefericit. Limitați doza pentru copii, pentru că acesta este singurul lucru pentru care există dovezi că are un efect pozitiv. Fiecare zi pe care a petrecut-o un copil fără dispozitive digitale este un timp câștigat. Acest lucru este valabil pentru întreaga noastră societate: nu avem nimic altceva decât mințile generației următoare când vine vorba de prosperitatea noastră și păstrarea culturii noastre. Haideți să împiedicăm risipirea lor sistematică!
Manfred Spitzer în Demența digitală. Cum devenim nebuni noi înșine și copiii noștri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
■"Globaliștii care contestă virulent, agresiv naționalismul, suveranismul, patriotismul o fac pentru că doctrinar politic, economic, cultural, militar doresc malefic desființarea granițelor și statelor naționale, transformarea armatelor naționale în corpuri internaționale militare, centralizarea religiilor, educației, controlul informatic asupra comportamentelor oamenilor priviți ca simpli indivizi, ca simple statistici.
Adevăratul Naționalism și Suveranism înseamnă, în esență, dragostea față de țară, popor, națiune, stat și deschiderea profundă către celelalte etnii, naționalități conlocuitoare, respectarea drepturilor și libertăților acestora, deschiderea democrat-culturală, economică și educatională către națiunile Lumii."■
Adrian Ibiș
Adrian Ibiș în Cartea "Intelligence. Studii de securitate", Editura Pansofia, București
Adăugat de Adrian Ibiș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu cât ești mai supus tiranului, cu atât tiranul va deveni mai... tiran. Pentru că fiecare slugă își are stăpânul pe care-l merită... Cu cât ești mai blajin (altă trăsătură " națională") față de cel care te călărește, cu atât "Călărețul" va deveni mai obraznic, mai pretențios, mai agresiv: fiindcă vede că înduri fără să crâcnești. Dar ia azvârle-l o dată în țărână; ia arde-i o copită - sigur că o să se mânie, dar va lua aminte. Numai că românul se gândește (cam prea mult) că, dacă-i dă el o copită, vai și amar va fi de pielea lui. Iar dacă te gandesti numai la ce-o să pățești pentru îndrăzneală, rămâi veșnic rob - și din ce în ce mai rob și mai cu suflet de rob! Pe porc trebuie să-l tratezi cu parul, ca pe porc, pe câine să-l ții la distanță, cu bățul. Dacă însă... tărăgănezi, dacă ți-e frică de urmări, dacă aștepți să vină salvarea din afară, ești mort!
citat celebru din Paul Goma
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puterea adevărată nu are nevoie de apărare. Defensele le construim în jurul slăbiciunilor noastre. Adevărata putere este sigură cu ea. Nu își dorește să se apere sau să demonstreze ceva pentru că pur și simplu este. Punctele slabe, vulnerabilitățile, sensibilitățile și fragilitățile noastre le ascundem, le apărăm, construim ziduri în jurul lor și reacționăm agresiv ori de câte ori ceva sau cineva se apropie de ele, le desconspiră sau le atacă. Însă orice slăbiciune conștientizată, asumată și vindecată se transformă în putere interioară și înțelepciune. Energia pe care o consumi în teama de a fi descoperit, în luptele inutile pe care le porți cu cei care se apropie sau devin o amenințare la adresa slăbiciunilor tale, ar putea fi mult mai benefic investită în întărirea ta interioară. Devino puternic în interior și nu vei mai avea nevoie de nicio apărare.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orice regim care vine la conducere se chinuie întotdeauna să fasoneze domeniul acesta, al Educației. Și-ncep prin a decreta că educația copilului începe de la deprinderea lui cu computerul. Nu sunt deloc de acord cu această chestiune. Un om poate fi educat, în sensul înalt al cuvântului, fără ca să știe să lucreze la computer. Educația trebuie, așadar, pornită, nu de la deprinderile artificiale, ci de la ceea ce ne deprinde cu natura, cu lumea așa cum este ea. Or, noi suntem obsedați de forțarea lucrurilor. Primul lucru care lipsește și care favorizează comportamentul agresiv în familie este falsitatea educației. Noi nu-i mai educăm pe copii în cadrul unor repere normale: să-și iubească frații, să respecte bătrânii, să respecte natura, să se ducă la biserică. Am observat că, din păcate, a merge la biserică, pentru unii, începe să fie o formalitate. Ba, încă, mă mulțumesc că și-așa se mai duc, în special la oraș.
Constantin Romanescu în ziarul Lumina, interviu (10 ianuarie 2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rânduri pentru întregirea mea
Azi-noapte-am încercat să mă-ntregesc
Cu focurile globului ceresc!...
Dar teama de-a rămâne tot ce sunt
A sugrumat în mine orice-avânt -
Și-azi-noapte n-am putut schimba nimic
Din existența mea de mozaic!...
Azi-noapte-am fost învins -
E-adevărat!...
Învinsul, insă, n-a capitulat!...
Dar cum mi-am pus în gând să mă-ntregesc,
Întâmple-se orice s-ar întâmpla,
La noapte -
Cea din urmă noapte-a mea -
Voi fi eroul unui "fapt divers" banal,
De care numele-am să-mi leg,
Ca și defunctul meu coleg,
Sărmanul Gérard de Nerval!...
Și-atunci,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împrejurul lunii rotunde
mi-am pus hainele de duminică și
de dragoste, trupul să nu pățească nimic.
iubirea
în rezumatul ei biologic - splendidă încremenire a unui
zâmbet incert,
înlăuntrul ființei.
îi căutam casă, dintre cele mai trainice,
singura cu acoperișul
întreg, după ce minciunile s-au retras,
mi-am închis pumnul, să nu existe regrete
când cineva drag dispare, iar cei rămași aleg să uite,
galbenul agresiv și bolnăvicios din jurul lunii opuse,
infestate cu larve.
ne-am iubit cât alții în ani,
mă simțeam dintr-odată schimbat
după săgețile arzătoare din creier,
noaptea căpătase forma sărutului tău, fierbințeala trecerii sale.
[...] Citește tot
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!