accept

În teatru, condiţiile mi le creez eu însumi. Eu îmi aleg piesa, eu decid distribuţia, dar asta nu se întâmplă niciodată la operă. Dacă eu nu accept, i se oferă proiectul altui regizor. Când lucrez în operă, trebuie să nu supăr publicul, să-i ofer plăcere estetică. Cântăreţii se adaptează mai mult sau mai puţin regiei ştiind că vocea este tot ce contează. Şi regia se poate ocupa de efectele vizuale, fără să-i implice pe ei decât în mică măsură. Pentru unii, cu cât mai mult îi las în pace, cu atât mai bine. În teatru, însă, lucrurile sunt complet diferite. Mesajul unui spectacol e transmis prin actori şi dacă jocul lor e prost, nimic nu funcţionează. Decorurile, luminile, proiecţiile, în operă sunt ca nişte cârje, ca nişte proptele adăugate muzicii. Dar muzica singură produce continuitatea. În teatru, continuitatea e mai greu de obţinut pentru că actorilor le lipseşte muzica.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totusi iubirea peste blestem

Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.

O clasica dragoste veche,
Transcrisa in versuri, candva,
Acum isi gaseste pereche
Si replica este a ta.

Poemele mele supreme,
Traite-ntre bine si rau,
Acum, s-au intors ca probleme,
Le-as trece pe numele tau.

Mereu, intre viata si moarte,
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat,
Iar astazi, cand esti prea departe,
Abia te mai strig sugrumat.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repaus

Nu-i gravă moartea, e doar ascultare
continuă fără răspuns, odihnă,
răbdare multă, o reflecţie de tihnă
tot aşteptând himerică-nălţare.

Este la fel, frustrant precum exilul
supliciul când ai vrea să spui
şi nu ştii limba; eşti al nimănui,
ca mut, fierbând, un nedorit... Bacilul!

O accept aşa că este, însă-i straniu
că toate, rugi şi plânsete-s zadar;
nici lumânări nu luminează, nici arar
măcar să vadă cale către suflet, craniu.

Mereu senzaţia-i c-aştepţi să-ntoarcă
cel dus; i-auzi până şi glasul,
priveşti în gol mănncându-i parastasul,
dar nu e nimeni dialog să stoarcă...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Nu-i gravă moartea", dacă ai exerciţiul veşniciei. "O accept aşa că este", doar prag de trecere. "Om învăţa vreodată" să [...] | Citeşte tot comentariul

Preţioasele-mi amintiri

Scormonesc prin amintirea-mi avidă de trecut,
Caut în negura ascunsă, dincolo de orizontul clipei pe care-o văd,
Iluminându-mi calea, propăşindu-mi paşi drept,
Şi citesc printre rânduri, din cartea tinereţi-mi muguri.

Valori de neînvins îmi reapar în fapte,
Nu am nicio clipă laxă,
Doar ochii îmi sunt vioi, deşi...
Îi simt cum îşi împart tăcerea între ei.

Dincolo de zidul grav al naturii fiinţe mele,
Dincolo de visul singur ce mă mai poate apropia de tot ce vreau ca să resimt,
Trăieşte acel ceva ce m-atrage, ca al mării azur perfect,
Oglindit în al nopţii cer de porţelan.

Îmi sunt amintirile pline de atenţii delicate,
Aud doar râsete şi şoapte,
Iar atunci, văd doar zâmbete mai proaspete decât ale cireşilor podoabe,
Parfumate flori, ce se nasc în fiecare primăvară.

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Coblis din Fluturi de zăpadă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş fi dorit

Mi-aş fi dorit astăzi
să-mi fii alături
să-ţi pot simţi izul matern
în a patruzecişişasea respiraţie a vieţii mele
să-ţi recit poezii
despre mame
despre sacrificii
şi iubiri imposibile

mi-aş fi dorit astăzi
să-mi stai lângă inimă
accept chiar o mică revelaţie
dar mamele sunt mame
nu pot fi holograme
ele sunt fiinţe sublime
care nasc plozi
şi-apoi fără de voie îi părăsesc
lăsându-i acestei lumi
pradă destiului
şi-un imens gol de iubire în suflet

[...] Citeşte tot

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia

M-agăţ cu disperare de unii oameni mari
Şi-ncerc pe cât posibil să-ndepărtez prostia,
Dar, vai, pe zi ce trece, aceştia-s tot mai rari,
Şi simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia.

La ce mai este bună o viaţă printre vii?
La cine să m-aştept să-mi preţuiască mintea?
Trăim ca nişte păsări, orbind în colivii,
Şi-n cântecul de jale, ne ignorăm sorgintea.

M-agăţ cu disperare de cărţi şi le citesc,
Sperând ca dintre pagini să strige fericirea,
Şi parcă-n cărţi îmi vine de-a pururi să trăiesc,
Dar inima îmi spune c-acolo nu-i iubirea.

Tu spune-mi, Preamărite, ce este de făcut
Când inima şi mintea se contrazic întruna?
Arată-mi, tu, răspunsul, că-n tine am crezut
Aşa cum cred în Soare, când mă adoarme Luna.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Infectat cu iubire (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inima visului sunt singur. Rămas fără nici o garanţie, despuiat de artificiile limbajului, de protecţiile sociale, de ideologiile liniştitoare, mă regăsesc în izolarea totală a făpturii în faţa lumii. Din mine nu mai rămâne decât făptura şi soarta ei, inexplicabila şi atotputernica ei soartă. Descopăr uluit că eu sunt această viaţă nesfârşită: o fiinţă ale cărei origini sunt dincolo de tot ceea ce pot cunoaşte, a cărei soartă depăşeşte orizonturile unde-mi ajunge privirea. În străfundurile singurătăţii, după ce am avut curajul să accept sărăcia, nu regăsesc disperarea, nici tristeţea. Pierzându-mi speranţa în tot ce îmi oferea lumea, n-am ajuns la dezolare. Renunţând la comuniunile facile şi întristătoare care se stabilesc între indivizi în viaţa de toate zilele, nu mi-am pierdut bucuria. Făptură, mă aflu cu celelalte făpturi în comunitatea cea mai profundă, care nu există decât în centrul sufletului. Din vis, mă întorc cu acea putere de a iubi viaţa, de a iubi oamenii şi lucrurile şi faptele, pe care o uitasem şi de care mă dezvăţasem părăsind paradisul copilăriei.

Albert Beguin în Sufletul romantic şi visul
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duelul

Îmi tremură lăuntrul ca frunzele în toamnă
Privirea-mi şi cu paşii colindă pe alei
Pe ziduri bate vântul dar nu flutură steagul
Străjerii dorm în posturi, şi eu în rând cu ei.
Şi ştiu că dorm,
Aevea fiinţa-mi se desprinde
Şi îşi înalţă capul spre-a se privi de sus
De parcă-n postul sumbru veghează oseminte
Iar sub a lunii pază
Sub pânza ei subţire,
Un alt eu se ridică, un eu ce nu-i de lut.

Pe undele subţiri, lăuntru’ făr’ de valuri
Se-nalţă holograma unu-i război străbun
Ahile cu mândria-i şi patima flămândă
Mă calcă sub călcâiul ce-l face muritor;
El scoborând pe tărmuri îmi tulbură lăuntrul
Iar unda creşte valul, mânat de-acelaş dor.

Eroii toţi în mine vor ca să ia cuvântul

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naivitate...

Mi-am pierdut demult credinţa, în ceea ce te priveşte!
Nu mai pot să te accept, nu eşti cum speram a fi.
Chit că, îţi joci bine rolul – te-am descoperit, să ştii!
Şi nu eşti nici pe departe, zâna bună din poveste!

Ba din contră, ca să vezi, cât de naiv este omul:
N-aş fi bănuit în veci, câţi monştri ascunzi în tine;
Câtă poftă de ruine, câtă dragoste de sine...
Cine-ar fi crezut vreodată că îţi este altu' rolul?!

Şi câţi, Doamne, n-or mai fi, victime la fel ca mine –
Ale unora ca tine, care-şi clădesc fericirea
Pe nefericirea celor care cred că toată lumea,
Poartă în suflet credinţa, în speranţa de mai bine.

Dar, nu e deloc aşa: nu toţi oamenii sunt oameni –
Cum nici tu nu ai fost ceea ce credeam a fi de fapt!
Nu m-aş fi gândit în veci, că îmi vei pătrunde-n piept,
Doar pentru a-mi provoca, fobie de propriii semeni...

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (21 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două feluri de joc - jocul de gentlemen şi celălalt joc, de plebeu, cupid, pe care-l practică tot soiul de lepădături. Aici există o diferenţă riguroasă - şi cât de josnic e în fond această diferenţiere! Un gentleman, de pildă, poate să pună o miză de cinci, sau zece ludovici, rareori mai mult, de altfel, poate să pună şi o mie de franci dacă-i foarte bogat, dar numai de dragul jocului, de dragul distracţiei, numai ca să urmărească procesul câştigului sau pierderii; însă nu trebuie să-l intereseze defel câştigul în sine. Dacă a câştigat, îşi poate permite, de pildă să râdă cu glas tare, să comunice cuiva dintre cei din jur părerea sa, poate chiar să mai pună o dată şi să mai dubleze, dar numai din pură curiozitate, ca să-şi urmărească şansa, să facă combinaţii, şi nu din dorinţa plebee de a câştiga... Lepădăturile joacă într-adevăr foarte murdar. Ba chiar accept ideea, că aici, în jurul mesei, se petrec multe hoţii din cele mai ordinare. Crupierii, care stau la capetele mesei, urmăresc mizele şi plătesc, au teribil de mult de lucru. Ce mai lepădături! În cea mai mare parte sunt francezi.

Dostoievski în Jucătorul (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!