+pom +�nflorit

În amintirea ţăranului zugrav

Azi trăieşti în legenda ta
cum ai trăit în câmpuri şi în sat:
Mi-aduc aşa de bine aminte
de mânile tale grele ca tăvălugul
cu care pecetluiau sămânţa-n arătură.
Mi-aduc aminte de ochii tăi verzi ca mura necoaptă
şi de meşteşugul blând cu care zugrăveai
sfinţi atât de fragezi
parcă veneau de-a dreptul din lună.
Erai prieten cu toate minunile.
O fată ţi-a venit în ogradă să-ţi zică:
Spune-mi, spune-mi, cum s-a născut
pruncul Isus fără tată?
Într-o icoană-nchipuită de tine
i-ai arătat în aur şi-n albastru ceresc:
Astfel stat-a Maria-n genunchi,
cu ciocul întins peste ea
o pasăre, plutind, a scuturat o floare.
Ce-a mai venit se poate-asemăna numai c-un vis.
Din pulberea de floare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele trei mari fapte ale unei vieţi sunt: să sădeşti un pom, să întemeiezi un cămin şi să faci un copil.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Soldatul de la Marathon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

În mohorâta dimineaţă
Mijesc luminile ca-n fum,
Şi parcă dincolo de drum
S-a isprăvit cu orice viaţă,
Că nu mai poţi zări, de ceaţă,
O streaşină, un pom, un fum...

Şovăitor vă-ntindeţi pasul
Sub greul jilavului nor,
Vă doare-al inimii fior,
Vă-neacă lacrimile glasul,
Şi mut rămâne "bun rămasul"
Pe buzele ce parcă mor...

Doar mâinile înfrigurate
Se caută, se-ating, se strâng...
Şi iată că pe drum se sting
Luminile, odată toate,
Iar inimile vi se strâng,
De-aceeaşi presimţire... poate.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecologică

Omul, specie perfidă,
Ce-mblânzeşte să ucidă,
Ce domesticeşte fiare
Spre-a le pune în frigare.

Surâzând capcane-ntinde
Şi pădurea o aprinde
Seacă cerul, surâzând,
Numai moarte are-n gând.

Pipăie în infinit
Cu buricu-i de cuţit,
Unde în eter trimite,
Numai spre-a se compromite.

Început, sfârşit de drum,
Trece-nfăşurat în fum
Prim al minţii, rob al gurii,
Aberaţie-a naturii...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cântecul întârziat

În nopţile cereşte înfrunzite,
În toamna-acestor întristate ore,
Albastrul, printre stelele coclite,
Întinde pretutindeni crengi sonore.

Cu-a ta prezenţă-n gând, oricine-ai fi,
Mi-mpodobesc singurătăţile-aurii
Sub luna care-şi cântă neatins,
Pe ram albastru, cântecul aprins.

Nu am prieten nici un om.
S-o cânt, prietenia ta o caut.
Înclină crengile albastrului tău pom...
Ajută-mă să tai un flaut.

poezie de Cicerone Theodorescu din Cleştar (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de albastru

Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
şi-am zis pasăre de peşte,
descleştare de ce creşte,
şi secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoţ de om întreg,
şi privire-am zis de ochi
şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
şi de bine-am zis de morţi
şi de şase-am zis la sorţi,
şi am zis unu de doi
şi zăpadă de noroi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetineşte sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctor zburând

Cică era doctor de suflete şi toată lumea-l ştia
(deşi după figură aducea a hoţ de buzunare)
le punea-n atele din lemn de tei înflorit şi la viaţa viitoare
- avea şi o reclama la o gazetă - erau ca noi
m-am dus la el într-o doară plângându-mă de nişte dureri care nu erau ale mele
după ce iubita mi-a zis ca semăn cu un pom plin de păreri de rău
din pricina operelor mele incomplete
de parcă opera dumnezeului ei la care se ruga - dă-mi doamne dragostea
nebunului ăsta -
pe furiş în baie era completă
ea nu avea nici o preţuire pentru scrisul meu, între noi fie vorba
socotind că fac asta pentru că n-o iubesc
şi nu mă dezlipeam de stiloul acela blestemat ca să n-o pot mângâia
era cunoscut asemenea unui cal breaz doctorul
şi se spunea ca dresese de-a lungul vremii suflete de precupeţe başoldii
sau ftizice
de cavaleri înzăuaţi ca nişte peşti argintii de uscat rămaşi de la vreo viitură
şi de viceregi călări pe câşlegi cu capul plin de caravele amuşinând vanilii
dar şi de măcelari, bunăoară pe-al lui Nea Marcel
sau de saltimbanci mereu plânşi

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Soare din Iubirea ca o sârmă ghimpată (octombrie 2016)
Adăugat de Dragoş Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mă spăl de poporul meu...

Doamne, apără poporul român.

Ai grijă de el şi

apără-l!

El este al tău

cu blândeţea lui de miel

şi cu răbdarea lui de taur

cu omenia lui

de floare de zăpadă

ce se vede pe geam, Doamne,

pe fereastră şi pe libertate!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul

Fiii tăi îşi blestemară ziua naşterii, amară
întuneric şi ruşine, cazne grele şi omor
şi ca turme fulgerate din senin se-nspăimântară
prigoniţi de-un înger negru tocmai pe moşia lor
s-au lipit de stânci şi codri, şi în mlaştini se-adânciră
şi-au durat colibe-n râpe, tot prin peşteri au cinat
se hrăneau cu rouruscă, mânătărci şi calomfiră
peştele le-a fost tainul, jirul, trudnicul vânat
Fluvii tragice brăzdară chipul tău ca de icoană
ai trăit fără prihană un mileniu greu, de iad
te-au secătuit de vlagă, ţi-au supt sângele din rană
ţi-au smuls vintrele de aur, grâul, munţii verzi de brad
tu aveai aici cutume, ei – doar acte mincinoase
dreptul tău era vecia, traiul demn şi înţelept
în adâncul tău prinsese rădăcini un cer de oase
ei le-au profanat cu ura şi cu lipsa lor de drept
Aveai sanctuare dace, temple şi mulţimi de castre
mii de pietre funerare şi inscripţii vechi de rit
în întreg acest tezaur al eternităţii noastre
ei au răsucit cu poftă plugul lor cel ruginit

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din 101 poezii * 101 bijuterii
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!