+o +mana +de +ajutor

Ne pleacă copiii

Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câştige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte

Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici

Rămân măicuţele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine

Ne pleacă şi mamele pruncilor mici
Răman întristaţi doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătuşa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "

[...] Citeşte tot

poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri de stele

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărutul cast
Ce-n gânduri şi în suflet mi-a rămas.

Aş vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise străluceşti...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubeşti?

Mă doare pleoapa nopţilor de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Şi lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul ţi-ating.

Tu străluceşti mai tare-atunci şi plângi
În leagănu-ţi de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Şi nimeni nu-i să-ţi oblojască rana.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Cel ce-a creat

a venit Isus aici
El iubirea şi Lumina
de al morţii crude bici
scăpaţi să fim todeauna

a venit Învăţătorul
tot ce-i bun să ne înveţe
noi însă doar cu piciorul
i-am călcat a Lui poveţe

a venit Hristos iubirea
să ne ia pe palma Lui
omul însă răzvlătirea
oferit-a Domnului

a venit Cel ce-a creat
aici mersul — omenirea
însă noi l-am condamnat
deşi El ne-a dat iubirea

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (6 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Operaţie pe cord deschis

E timpul curăţeniei de primăvară,
al reviziei periodice,
am amânat prea mult procedurile necesare
unei despărţiri amiabile de trecut -
anestezia nu îmi pune nicio problemă existenţială:
ca în cazul tuturor deciziilor importante din viaţă
am de ales între a nu simţi nimic
sau a simţi durerea crescând totemic
prin fibra fiecarui nerv
muşcând arzător din fiecare muşchi
până ce eu şi durerea devenim prietene
ne facem vizite reciproce de curtoazie –

cand eram copil credeam că şi muşchii mei
sunt verzi şi catifelaţi ca acei ce înveleau tălpile copacilor
crescând am început sa observ cum
treptat totul devenea roşu
când nerostit de fierbinte când rece muşcător
ca gura utecistului de serviciu pe şcoală
herr doctor,

[...] Citeşte tot

poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

Dedicaţie,
Unei bătrâne dintr-un sat,
Căci lacrima ce mi-a picat
Şi s-a prelins din ochii mei
E lacrima unei femei,
A unei mame pentru care
Durerea semenilor doare.
O lacrima prelinsă cu sârg
Din ochi în jos,
A dat inimii mele
Şi vieţii mele-un rost.
Sufletul l-a deschis,
În suflet curgeau lacrimi,
Bătrâna mă-nsoţea.
Într-un sobor de patimi.
Mergeam prin sat, cu ajutoare,
Asta-mi fusese dat a face
Şi am ajuns la o bătrână...
Bătrâna mă priveşte, tace...
Îi spun ce gânduri nu-mi dau pace,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan Cel Mare şi Vrâncioaia

Într-un loc frumos ca raiul, pe un deal bătut cu flori
o bătrână-şi ducea traiul, cu ai ei şapte feciori
un deal unic sub Carpaţi, ce-l bătea vântul şi ploaia
moştenit de şapte fraţi şi de mama lor, Vrâncioaia.
Cât era ziua de mare, ei munceau cu drag şi spor
privegheaţi de mândrul soare şi de ochii mamei lor,
tăiau lemne, coseau iarbă, păzeau oile cu miei
toţi frumoşi şi puşi pe treabă şi viteji ca nişte zmei.
Şi-ntr-o seară pe Dumbravă, că aşa se cheamă dealul
se auzea cum vine-n grabă un străin ce mâna calul.
Pe un armăsar de rasă un drumeţ la trap mergea
iar Vrâncioaia-n cale-i iese, cu glas stins îl întreba:
- Bună seara, măi, străine! Ce te aduce pe la noi?
Că aici nimeni nu vine, doar ciobanii de prin văi.
- Bună seara! Sărut mâna! Peste munţi am rătăcit
am văzut casa când luna de sub deal a răsărit.
Dumnezeu m-a îndrumat, se gândi în sinea lui
după ce-a descălecat de pe şaua roibului.
- Te rog să-nnoptezi aici, eşti flămând şi obosit,
îţi pun masa să mănânci şi un pat pentru dormit.

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Tudorache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul Celui Prea Înalt--Psalm 72

Ca o ploaie
repede de vară
ce cade
pe un pământ cosit
aducând
mireasma aceea proaspătă de iarbă amestecată
cu gingăşia picurilor de ploaie
pe care tu însuţi îi simţi atingându-ţi obrajii
şi mâinile
aşa
va fi împărăţia
Pruncului născut în Betleem
de care
se vor teme oamenii
cât va fi soarele
şi cât se va mai arăta luna pe pământul pe care El îl va îmbrăca
în prospeţime şi în neprihănire
căci
cel neprihănit
în zilele Lui va înflori

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 decembrie 2017, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ţi vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aştepţi cel mai puţin, atunci primeşti un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeţi: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost şi fiu, şi frate cel mai bun din toţi.
Ceilalţi ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi şi ca fii, răi şi ca fraţi - şi pe deasupra hoţi şi mincinoşi.
Şi într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif şi îl roagă: "Te du în câmp la fraţii tăi şi-mi adu veşti;
Ei sunt plecaţi cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, şi vezi cum îi găseşti".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-şi facă socoteala la drumul lung şi soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-şi deopotrivă tatăl lui şi fraţii, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Şi-acum priviţi: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la nişte trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliţi, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ţi facem întrebare: aşa cinsteşti Tu pe copiii Tăi ascultători?
Şi în sfârşit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedeşte credincios în ascultare.
Anii-au trecut şi Iosif e de-acum un tânăr chipeş, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei şi în gând, şi-n minte, dar nu i-a reuşit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfinţenia-i era lui Iosif totuşi vie.
Şi într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeţi că face-atunci tânărul Iosif? Îşi lasă haina-n mâna ei şi fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă şi îndreptăţită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeciuială din "in şi chimen"

(Maleahi 23:23)

Mai deunăzi-ntr-o seară, bunul meu amic Costel
Mă-anunţă cu vâlvă mare că sunt invitat la el.
"Căci - îmi spuse el cu tonul grav şi apăsat în glas -
Tot ce am pe lumea asta numai mama mi-a rămas.
Şi cum mâine-i ziua dânsei, vreau să fac chermeză mare,
Ca iubirea-mi pentru mama s-o cunoască fiecare."

Invitaţia aceasta nu era de refuzat.
Şi-astfel iată-mă la locul şi la timpul anunţat.
Un salon gătit cu grijă şi cu gusturi rafinate
Impunea audienţei izul de solemnitate.
Din cupola smălţuită, candelabre strălucite
Revărsau cu dărnicie roi de raze aurite.
Din pereţi, de prin tablouri, te întâmpina duios
Un surâs blajin de mamă, cald, candid şi maiestuos.
Iar pe feţele de masă, brodate cu măiestrie,
De pe-o placă marmoree, în faţa la farfurie,
Te priveau doi ochi de mamă dintr-o poză-aşa firească

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta vieţii

Adevarata fericire se afla in lucrurile marunte si simple din viata noastra. Nu trece-ti pe langa ele fara sa le observati. Fericirea se afla in noi si langa noi. Pentru mulţi dintre noi fericirea este o chestiune de atitudine. Iar atitudinea pe care o alegem faţă de viaţă influentează în mod direct efectul pe care îl au lucrurile asupra noastră. Credem că nu putem schimba această stare care ne cuprinde fără voia noastră, însă adesea acest lucru se întamplă numai pentru că nu am încercat nicioadata să o schimbam. De ce? Pentru că uitam ce ne face cu adevaraţi fericiţi. Timpuri noi, oameni noi. În aceste timpuri pe care le trăim am impresia că toate principiile şi valorile după care ne ghidăm s-au schimbat complet. Mândria, orgoliul, invidia şi banii sunt primordiale. Puţini sunt cei care caută să întindă o mână de ajutor, să trăiască în armonie, iubire şi fericire. Nu ştiu dacă pot vorbi despre fericire, pentru că este un termen al cărui sens nu cred că îl voi înţelege, pe deplin, niciodată. De ce afirm acest lucru? Poate pentru simplul fapt că în viaţa mea, de câte ori am avut impresia că "am prins fericirea ", aceasta mi-a scăpat printre degete. Şi... totuşi... sunt convins că în orice fiinţă, există, acolo undeva, în cel mai ascuns colţişor al minţii şi inimii sale, dorinţa, necesitatea de a fi fericită. Sunt conştient că fericirea deplină este foarte greu de obţinut. Dar dacă vrei cu adevărat ceva în viaţă, atunci cu siguranţă vei reuşi. Fericirea este legată incontestabil de iubire.

Adăugat de Marius Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!