+fericirea +are +chipul +tau

A noua elegie

De ce oare când e dat răspasul existenţei să-l petreci
în chipul unui laur, puţin mai întunecat
decât orice alt verde, cu vălurele
pe marginea fiecărei frunze (ca un surâs de zefir) –: de ce
eşti legat atunci să fii om,
să jinduieşti după destin, ocolind destinul?...

O, nu, nu fiindcă fericirea există,
acest pripit câştig al unei grabnice pierderi.
Nu din curiozitate, nici spre deprinderea inimii
ce s-ar afla şi în laur...

Ci fiindcă a fi aici e mult, şi, pesemne,
tot ce-i aici are trebuinţă de noi, pieritorul acesta
ce-n chip ciudat ne este hărăzit. Nouă, celor mai pieritori.
O singură dată totul, numai o dată. O dată, nu mai mult.
Şi noi, aşijderea, o singură dată. Nicicând încă o dată. Da această
o singură dată să fi fost, chiar dacă numai o dată:
pământeneşte să fi fost,
nu pare cu putinţă s-o retrăieşti din nou.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul unui vis

Se simte cuprins,
De un cutremur neatins,
Dar ea oare cum se simte?
Incercând să îl alinte...

Să-şi coboare raza luminii,
Pe obrajii lui senini,
Să-l facă să uite de răutatea lumii,
Ce a prins adânci rădăcini

Răcoarea nopţii să nu-i fie rece
Iar drumul întunecat să-i fie luminat
Fiecare pas să-i înlocuiască zece
Şi să nu vadă umbra ce l-a înconjurat

Însă ceasurile trec şi caută o scăpare
Dar ea nu e om să lăcrimeze când o doare
Cu secate lacrimi şi multă credinţă
Se roagă în normala ei tăcere, cu umilinţă

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A zecea elegie

De-aş înălţa cândva, la capătul cruntei viziuni,
imnuri şi laudă îngerilor ce-ncuviinţează.
De nu ar da greş pe strunele moi, şovăielnice
sau prea încordate, nici una dintre bătăile
clare-ale inimii. De mi-ar da strălucire mai multă
obrazul meu şiroind:! de-ar înflori obscurele lacrimi.
O, cât de dragi mi-aţ fi atunci, mâhnitelor nopţi.
Cum de nu am putut, nealinate surori,
să vă primesc mai îngenuncheat, să mă las mai desprins
în voia desprinselor voastre şuviţe. Risipitori ai durerilor,
cum încercăm să vedem înainte, în trista durată,
de nu cumva se sfârşesc. Ele sunt însă
frunzişul pururea verde şi sumbru al duhului nostru,
un timp al anului tainic, nu numai timp
– ele sunt loc, aşezare, culcuş, sol, locuinţă.

Vai, într-adevăr, străine sunt in oraşul-durere stradelele,
unde în liniştea calpă, din stridenţe alcătuită,
se-mpăunează poleita larmă, proţăpita statuie,
fontă turnată-n tiparele golului.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Lacrimi fierbinţi îi curg pe-obraji aprinsi de-atatea patimi,
Genunchii-i stau stoici pe gresia rece ca inima-i pustie,
Buze de foc cheama arzande-n ea Divinul tainic
Si ochii-i ard, rugand chipul din inima si minte aievea sa ii vie.
Se roaga si tot roaga, sperand ca ruga o minune sa-mplineasca,
Sa aiba-n brate idealul si cu dor greu sa il iubeasca.

Trecu un ceas si-apoi mai multe, ea impietrita-nalta rugi frenetic,
In care isi evoca vreri arzande, sperand ca in sfarsit sa fie
Real si viu tot ce iubire-n inima-i sadeste, sa-i fie asa macar vremelnic.
Deodata, tumultul se-ndura in fine sa paleasca
Si-a trupului putere incepu s-o paraseasca.

Se vede pravalita pe-a caminului ei gresie, eliberata in sfarsit de patimi.
De trup se tot indeparteaza, descatusata din robie,
Si urca incontinuu, simtindu-se usoara, sufletu-i fiind acum oceanul cel mai pasnic.
Lasandu-se atat de lin purtata tot mai sus, ca intr-o vie reverie,
Vedea caminul, apoi orasul, cu lumea-i agitata si pe alocuri chiar frumoasa
Si mai apoi privi de sus aproape-ntreaga creatie pamanteasca.

[...] Citeşte tot

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea e Isus

-poem-
Doamne
Tu care ţii legământul
şi umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
şi
viaţa să-mi schimbi
subtil

şi-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ţi dorinţă
o umbră
din propria-ţi umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuţi mi-o
dai
cu Tine în Rai

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi găsi?

Sa te găsesc? Cu paşi măsor pământul,
Smulg iarba verde, de parcă sunt nebun,
Dar nu răzbesc, oricât îmi zboară gândul
Să te ajung, iubirea să-mi răzbun.

Te caut peste tot, poţi să te ascunzi oriunde,
Te voi găsi, şi-n labirintul, astrelor cereşti,
Căci nu există slove: - Pe-aici nu se pătrunde,
Să-ţi cauţi fericirea, apoi... Să ţi-o găseşti.

În umbra ta, mereu o să-mi vezi chipul
Mai zâmbitor... Adesea supărat,
Să ştii că nu apar să îţi arăt tertipul,
Ci doar să vezi, că Eu... Nu te-am uitat.

Prea iute-mi curge sângele prin vene,
Speranţa mi-a rămas, atâţia ani la rând,
Ce mi-au adus ei oare? Doar riduri pe sub gene
Şi lacrimi care curg, mereu, mereu... Plângând.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri (8 martie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si sperantele dispar

Trec adesea pe aleea ce coboară înspre râu.
Tulburat de-atâtea gânduri, te aştept până târziu,
Să revii măcar o clipă, în lunca nemuritoare,
Unde ne-am jurat credinţă, într-o zi plină de soare.

Să-ţi revăd mersul alene, cu privirea în pământ,
Chipul tău atât de sobru, părul legănat de vânt,
Apoi…să te strâng în braţe, răvăşit de-atâta dor
Şi să-ţi spun vorbe frumoase de iubire şi amor.

Să te-ntreb cu nostalgie: Ce mai faci? Şi, cum o duci?
A trecut atâta vreme, îţi mai aminteşte de-atunci?
Când destinul ne-a dus paşii la salcia din zăvoi,
Mai feriţi de ochii „lumii”. Eram numai amândoi.

Eu te cuprindeam în braţe, sărutându-ţi gura dulce
Şi-ţi spuneam: rămâi cu mine, luna plină să ne-apuce,
Şi sub raza ei gălbuie să-ţi văd faţa-mbujorată,
Trupul tău ca o garoafă, stângăciile de fată,
Lacrimile de tristeţe, şi privirea-nvolburată,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Deea_deea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi au numit-o Pământ

(Divorţul mondial) Varianta I

O simpla lume albă, în rochia-i de mireasă,
La malul unei mări în val de voaluri crem,
Tăcută lume vie, pierită luminoasă,
Se refugiase-n urma aceluiaşi blestem,

Atât de feminină, de voal, de cer, de mare,
Atât de diferită de armă, forţă, scop,
Ea, lumea construită spre-a fi nemuritoare
Urma să- nlocuiască al lumii nenoroc,

Sătulă de visarea la lumile de bine,
Uimită de puterea din răul cel avut
Cu greu înţelesese, negandu-se pe sine
Că n-a putea atinge acela absolut

Astfel se depărtase de lumea masculină,
Bărbaţii lumii celei cu vămile de fier,
Cedaseră-n partajul luminii de lumină

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă fără ochi

simt nisipul,
iti aud gandurile,
soaptele ma bucura,
al tau trup sufera

simt adierea zorilor,
iti aud linistea,
ne adancim in intuneric,
vorbesti prin mine

chipul tau e sarat,
presupuni ca plangi
inima mea bate
si nu vrea a se opri

cunosc toate faptele,
pe banca,
porumbeii se aduna
aripile lor ar trebui
sa fie albe ca neaua

[...] Citeşte tot

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti “Zeul” vieţii mele

O, tu Zeu al vieţii mele,
Ce mă farmeci de-o vecie,
Vino linişteşte-mi dorul
Şi mă scapă de robie.

Osândit am fost în viaţă
Să mă zbat ca frunza-n valuri,
Vino! linişteşte-mi dorul
Şi mă scoate iar la maluri,

Fă-mi viaţa fără lacrimi,
Fă-mă fericit o clipă,
Linişteşte-mi clocotirea
Şi în mine te-n firipă.

Să te simt o veşnicie
Scufundată-n trupul meu,
Să fii veşnic lângă mine
Şi la bine şi la rău.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!