+charles +baudelaire

Visul unui curios

Cunoşti, la fel ca mine, durerea cea plăcută
Şi faci ca toţi să spună: "Ce om deosebit!"
– Trăgeam să mor. Şi-n suflet aveam iubire multă
Cu groază-amestecată şi cu un rău cumplit;

Dar şi speranţă vie şi jalnică angoasă.
Cu cât nisipu-n sticlă curgea în mod fatal
Cu-atât găseam tortura mai aspră, mai gustoasă;
Şi inima de lume mi se rupea total.

Eram ca copilaşul avid după spectacol
Urând cortina groasă ca pe-un hain obstacol...
Dar adevărul rece la urmă l-am aflat:

Nu m-am mirat, murisem, zorii-mi erau cununa
Apoi s-au strâns în juru-mi. – Dar, ce s-a întâmplat?
Cortina se trăsese, eu aşteptam întruna.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bântuitul

Fâşii de văluri negre pe soare se aştern.
Tu, lună-a vieţii mele, înfăşoară-te-n umbră;
Te culcă, sau fumează, fii mută şi fii sumbră;
Cufundă-te în hăul urâtului etern;

Aşa îmi placi! Şi totuşi, vezi tu, dac-ai voi
Asemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,
Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,
Pumnal frumos, ei bine, din teacă poţi ţâşni!

În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,
Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare.
Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;

Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - IV. Portretul

Se mistuie în Moarte şi-n Durere
Văpaia care-n noi a strălucit...
Din ochii care-odată mi-au zâmbit,
Din gura ta, balsam de mângâiere,

Din revărsarea vie a luminii,
Din farmecul tău în care mă scăldam
Ce-a mai rămas iubirii? Ce mai am?
Un palid chip, nelămurite linii,

Pe care Timpul, gâde-al tineţii,
Îl şterge cu aripile-i haine,
În umbră-alunecându-l, ca pe mine.

- Dar, ucigaş al Artei şi al Vieţii,
Din gândul meu n-ai să mi-o smulgi pe Ea
O, desfătarea, nemurirea mea!

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genunea

Pascal şi-avea abisul cu dânsul mişcător,
– Vâltoare, vai! E totul, – dorinţă, gest, visare,
Cuvânt! Şi peste păru-mi stând drept, în clătinare,
Am resimţit adesea cum trece groaza-n zbor.

Sus, jos, şi pretutindeni, adâncul, larga zare,
Tăcerea, nesfâşitul mă ţin în gheara lor...
Şi Dumnezeu pe noaptea-mi cu-n deget ştiutor
Schiţează lungi coşmaruri, mereu renăscătoare.

De somn m-alungă spaima ca de un puţ profund,
Plin de nelămurite orori şi fără fund;
Văd numai veşnicie prin geamurile toate.

Şi duhul meu, de-a pururi cu ameţeli luptând,
Râvneşte-a nefiinţei insensibilitate.
– Din Numere şi Forme, nu pot ieşi nicicând!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mustrare postumă

Când vei dormi de-a pururi, frumoasa mea cea brună,
În fundul unei hrube de marmură şi când
Drept pat şi drept podoabă a trupului plăpând
Vei căpăta o groapă şi-o veştedă cunună;

Când piatra peste capu-ţi sfielnic apăsând
Şi peste şoldul moale de-o leneşă minciună
Din inimă-ţi va stoarce voinţă, vis şi gând
Oprind pe totdeauna colinda ta nebună;

Mormântul, bun prieten al sufletului meu
- El care cu poeţii de mult se sfătuieşte -
În nopţi de nedormire îţi va şopti mereu:

"Neroadă curtezană, acum la ce-ţi slujeşte
Că-n viaţă, ce plâng morţii n-ai vrut să înţelegi?"
- Şi, drept mustrare, viermii te-or roade nopţi întregi.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul vesel

Într-un tărâm de seve şi de moluşte plin
Îmi voi săpa eu însumi, cât mai adânc, o groapă,
În care mâine osul bătrân să mi-l alin
Dormind întru uitare ca un rechin în apă.

Urăsc şi testamente şi lespezi de mormânt.
Decât să cer mulţimii tristeţea şi regretul,
Cu mult mai bine corbii îi voi pofti, pe rând,
Să-mi cureţe de cărnuri, flămânzi, întreg scheletul.

O! viermi, tovarăşi fără de văz şi de auz,
Un mort voios şi liber destinul v-a adus;
Voi, fiii putrezirii şi filozofi ai sorţii,

Cutreieraţi-mi leşul cu hămesite guri
Şi spuneţi-mi voi: oare, mai sunt cumva torturi
Pentru-acest trup netrebnic şi mort printre toţi morţii?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Andriţoiu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Profundis Clamavi

Strig, mila ta să-mi dărui tu, singura-mi iubire,
Din negre-adâncuri unde-mi stă inima pustie;
Trist univers e-acesta cu zarea plumburie,
În care-noată, noaptea, orori şi-afurisite;

Cad, şase luni, din soare sleite raze sure,
Şi, şase, stă pământul în noapte grea de smoală;
E-o ţară decât ţărmuri polare mult mai goală;
- Nici vietăţi, nici râuri, nici iarbă, nici pădure!

Mai groaznic chin nu ştie sărmana omenire
Decât cruzimea rece din îngheţatul soare
Şi noaptea, ca un Haos, căzută peste fire;

Râvnesc la soarta vitei ticăloşite, care
Să se cufunde-n somnul dobitocesc e-n stare,
Atât de-ncet vrea timpul din ghem să se deşire!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sed Non Satiata

Ciudată zeitate cu trupul brun şi plin,
Împrăştiind mireasmă de mosc şi de havană,
Făcută de vreun obi, de-un Faust din savană
Cu şold ca abanosul lucios şi mers felin,

Mai bine decât opiul sau cel mai straşnic vin
Vreau elixirul vrajei pe-a gurii tale vrană;
Când poftele-mi spre tine pornesc în caravană
Ţi-s ochii oaza-n care adoarme orice chin.

Prin aceşti doi ochi negri, ferestre-a' firii tale,
O, demon fără milă, dă-mi flăcări mai domoale;
De nouă ori în braţe nu-s Stixul să te strâng

Şi vai, nu sunt în stare, o, tu, prealibertina!
Ca să-ţi sfărâm curajul şi-avântul să ţi-l frâng,
Să fiu la fel în patu-ţi ca-n Hades Proserpina.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul şi Craniul

Pe craniul Omenirii şade
Amorul cocoţat
Şi prostul, pe-acest tron, sloboade
C-un râs neruşinat

Băşici rotunde, pus pe glume,
Şi le înalţă-n cer
Spre-a împlini o altă lume
Ascunsă în eter.

Iar globu-n firava lucire
Din zborul larg deschis
Îşi scuipă sufletul subţire
Ca auritul vis.

Cum sar băşicile, din craniu
Aud suspin smerit:
- "Acest joc sângeros şi straniu
Când va avea sfârşit?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!