placerea mea

Nu cred că e tabloul vieţii tale

Tu doar empatizezi cu starea ţării noastre
Gara prăfuită, iluzia pierderii dragostei sunt doar scene dintr-un film prost realizat
Ea, soţia ţi-a arătat dragostea nemăsurată într-o gară aglomerată
Ea, cu cele trei flori ţi-au fost alături în singurătatea poetului desăvârşit
Nici urmă de prietenii de altă dată, cu care poate mergeai la băut.
Nici gând de revedere, nici gesturi de rămas-bun
O parte din vechiul tine a părăsit gara pustie
Acum eşti noul scump iubit, ce nimeni nu-ţi este egal
Compatibilitatea voastră îi lasă cu gura-n mască
Pasul în doi, lunga călătorie o scurtează
Plăcerea retrăirii vechii şi noii iubiri o-nobilează.
Când aştri s-au oprit din rotaţie pentru a vă privi pe voi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga piţigoiului

Ţâţândei, a venit iarna
Dar mai e pân' la Crăciun,
Când tot omul taie porcul
Şi mănâncă ce e bun.

Aştept şunca aburindă,
Să gust şi eu din ea
Atârnată sus la grindă
Asta e plăcerea mea.

Fraţii mei sunt pe drum
S-adune ce se găseşte
Pe viscolul ăsta nebun
Şi zăpada o troieneşte.

Ciocârlanii afurisiţi
Îi alungă pe cărare,
Îi ceartă şi îi gonesc
Când au ceva de mâncare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dascălul, care stătuse ca pe ghimpi la biserică, cum ieşi, veni numaidecât să se puie la masă. Numai gândindu-se la găină, îi lăsa gura apă. Dară se supără cât un lucru mare când văzu că i se aduse găina fără cap, fără pipotă şi fără inimă. Se cătrăni de ciudă şi de necaz dascălul, încât p-aci, p-aci era să'nebunească. Atunci răcni ca un leu la bucătăreasă, întrebând-o cum a făcut de i-a călcat porunca. Biata bucătăreasă spuse lucrul cum se întâmplase, zicându-i că nu credea să se facă atâta tevatură pentru nimicul ăsta de măruntaie. Văzu că nu mai are încotro şi se stăpâni, gustă câte ceva din masă, se sculă foarte amărât şi se hotărî să poarte sâmbetele copiilor. Femeia, de unde se aştepta să vază pe dascăl mulţumit pentru că se jertfise să-i facă plăcerea, rămase uimită auzindu-l că este atâta de mâhnit. Se duse dară pe lângă dânsul şi cu fel de fel de vorbe dulci voi să-l înveselească.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin pădure hălăduiau smintiţi, asasini şi necromanţi; călugări negri, magicieni imprevizibili; foste Scufii Roşii, călugări din secta Nin-ma-pa; unii călugări galbeni, Gelugpas vagabonzi, care erau dintre cei mai primejdioşi (soldaţii şi oamenii din popor îi ucideau de cum îi zăreau); câţiva fugari din secta Kagyudpa, şamani Bon şi unele vrăjitoare care-şi aflau plăcerea în a zbura prin aer cu ajutorul pomadelor cu care-şi frecau subsuorile şi părţile ruşinoase. Şansa ca un copil părăsit să supravieţuiască în acele condiţii era neglijabilă; şi totuşi, dacă n-aveau o nevoie urgentă de grăsimea lor, vrăjitoarele mai salvau uneori fete, din prozelitism, în vreme ce călugării negri şi Nin-ma-pas, care practicau magia, se comportau derutant. Aceşti magicieni impenetrabili îşi aveau ştiinţa şi raţiunile lor; de aceea, în unele cazuri rare, îi ţineau în viaţă pe copiii de sex masculin.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scuturat magnolia pe iarbă

S-a scuturat magnolia pe iarbă,
Petale sângerii pe verde crud,
Ca moş, albit, mă scarpin iar în barbă
Şi-mi mângâi, blând, obrazu-n lacrimi ud.

Mirosul ei îmi stăruie-n descântec,
Te văd, te simt, dar unde eşti, te chem,
Pluteşte vraja-n mine ca un cântec
Mi-erai cândva destin, folos, îndemn!

S-a risipit misterul dintr-odată,
Iar şoaptele s-au dus pe fir de vânt,
Tandreţi şi sărutări, flăcău şi fată,
Îmi stăruie ca gândul prin cuvânt.

Privind în ochi îţi urmăream tăcerea
care strivea tot ce era ca-n vis,
parc-a fost ieri când am trăit plăcerea
de a afla cum este-n Paradis.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii...

Trec anii peste vreme
şi vremea peste ani,
se-adună lângă pragul
din lumea nevăzută
a gândurilor smulse
din gura de vulcani
ce-mi bântuie uitarea
la margini de redută.

Privesc cu îndoială
la tot ce-a mai rămas
din trudnica credinţă
a devenirii proprii,
pe drumul încercării
spre veşnicul popas
de care, în tăcere,
smerit mă tot apropii.

Dar parcă câteodată
aş vrea să mă opresc,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporan: Alo? Alo? Doamna Opinia! Săru' mâna! Cum ce fac? Sufăr, doamnă! Zac, încătuşat în beciul rece al dictaturii! De data aceasta sufăr pentru dreptate. Şi toată naţiunea suferă împreună cu mine! Pentru că n-a fost ofsaid, doamnă! Slobodan Libertis este un mare patriot... (Pauză). Vreţi un interviu? Cu toată plăcerea... Veniţi la prânz! Programul meu zilnic de suferinţă este până la orele paisprezece. Dar astăzi e vineri. Am zi scurtă... (Pauză). Da, da... (Râde zgomotos). Pe şeful meu de cabinet îl cheamă Nerva! Are nume de împărat, dar este un ţăran convins! Suntem republicani, însă ne punem mari speranţe în monarhie... Poftim?. L-aţi văzut pe Nerva prin piaţă? În timpul programului? Ei, şi? Eu l-am trimis la piaţă! I-am făcut program cu publicul! I-am făcut program de piaţă pentru că mă interesează economia de piaţă. Asta-i bună! Nu e nici un abuz! L-am trimis pe Nerva la piaţă în interes de serviciu... Da, da! Vă aştept...

replică din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clone de creator

În fond suntem nişte introvertiţi
Aşa cum singuri ne creem o lume
Ce-o practicăm din experienţele antume
De talentaţi, spectaculoşi, smintiţi.

Ne făurim de secole plăcutul,
Suntem neant luat fiecare-n parte;
Nici Elvis, Marx, Chopin, sau Bonaparte
N-ar fi valori, de n-am juca... recunoscutul.

Ne-nlănţuim precum mărgele la extaz
Ce-l cultivăm frenetic între noi;
Făuritorii-ncântului de solo sau de doi
Prefigurând necazul, ne inducem haz.

Suntem consumatori la ce producem;
Nimic nu am primit, ni-l facem singuri,
Ne îmbătăm, ne scriem, creăm nimburi
Ne căutăm... În grup, plăcerea ne-o inducem.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul fizic a fost, cu siguranţă, permis de Dumnezeu şi se poate spune că, într-un anume sens, a fost chiar voit de Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu nu l-a voit de dragul lui, ci el a voit un univers, o ordine naturală, care, presupune cel puţin posibilitatea defectelor fizice şi a suferinţei. Voind creaţia unei naturi sensibile, Dumnezeu a voit acea capacitate de a simţi atât durerea cât şi plăcerea, ce este în mod natural inseparabilă de natura umană. El nu a voit suferinţa ca atare, ci acea natură(un bine)care este însoţită de capacitatea de a suferi. Mai mult, perfecţiunea universului, presupune existenţa unor fiinţe ce pot fi degradate, pe lângă cele ce nu pot fi degradate, iar dacă există fiinţe degradabile, degradarea şi moartea se vor petrece în acord cu ordinea naturală. La fel, menţinerea ordinii dreptăţii presupune ca răul moral să-şi primească pedeapsa, astfel că putem spune că Dumnezeu a voit şi a cauzat acea pedeapsă pentru a menţine ordinea dreptăţii.

citat clasic din Sfântul Augustin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Privirea-ţi întrebătoare e plină de-ntuneric. Ar vrea să cunoască gândul ce mă frământă – ca şi luna, adâncul apelor. Am desfăşurat înaintea ochilor tăi, de la o zi la alta, toată viaţa mea. Nimic n-am ascuns şi nimic n-am reţinut privirilor tale, şi iată de ce tu nu mă cunoşti.

De viaţa-mi ar fi o gemă, aş frânge-o în mii de bucăţi şi, strângându-le într-un şirag, le-aş atârna gâtului tău. De n-ar fi decât o floare gingaşă şi plină de viaţă, aş smulge-o de pe tulpina ei s-o anin părului tău. Dar ea, ea nu-i decât inimă, draga mea. Cunoaşte careva marginile ei? Marginile ei necunoscute sunt şi ţie, şi totuşi stăpâna acestei împărăţii eşti! De n-ar fi decât o clipă de plăcere, ai vedea-o înflorind într-un surâs de fericire şi pe dată ai înţelege-o. Şi dacă n-ar fi decât chin, s-ar topi în mii de lacrimi cristaline, reflectând fără de şoaptă taina ei. Dar ea... e dragoste, iubita mea! Plăcerea şi chinul ei sunt neţărmurite. Dorinţele şi fericirile sunt veşnice. Şi aşa de aproape e de tine – ca însăşi viaţa ta. Dar niciodată n-o vei cunoaşte în toată a ei putere.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!