ma gandesc la tine categorie:carti de dragoste

Poezii pierdute

Mă gândesc uneri la poeziile pe care le-am pierdut –
Poate pierderea lor a fost ceea ce a salvat lumea – totuşi,
Ele rămân pierdute. Iar eu îmi mai amintesc de ele doar
Când un fragment levitează în spatele
Unor facturi vechi, a unei notiţe-n chenar negru
De adio, de naştere, a unei invitaţii la nuntă
Şi a altor borne de hotar de mai mică relevanţă.

Momentul este chinuitor – de ce? Dincolo
De o emoţie trecătoare, carne dubioasă –
Satori* într-un bar, taxi sau restaurant sau sală de aşteptare
Într-un aeroport – ce naştere mâzgălită
Pe un şerveţel pătat, care odată ce-a rezonat
Se dezice de oră, iar în dimineaţa următoare
Respinge mintea? Toate aceste supravieţuiri

Amintesc de o petală încreţită, presată
Între paginile unor cărţi demult aruncate.
O frunză-n cădere este surprinsă de razele soarelui,
Sclipeşte, un ciob al memoriei

[...] Citeşte tot

poezie de Wole Soynka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e

Fără tine totul era vis
Adormeam de cum se însera
Fără tine mă trezeam ucis
Fără tine Dumnezeu era.

Fără tine greu e timpul,
Fără tine totul greu e
Cerul, marea şi nisipul
Fără tine Dumnezeu e.

Fără tine ce va mai urma
Fără tine cine poate şti
Cine suferinţa-mi va curma
Fără tine Dumnezeu va fi.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce cugetai?

Când pe cărţi de rugăciune, genele ţi le plecai,
Spune-mi scumpa mea amică, la ce oare cugetai?
Închinându-te, o! spune-mi, oare nu cumva rosteai
Al meu nume, câteodata, aşa dulce îl găseai?

Eu ceream la cer – când vântul steagurile flutura –
Ca să binecuvinteze lupta şi izbânda mea;
Şi pe când gornistu-ntruna, marşuri de război suna,
Sufletu-mi, gelos pe tine, tot spre tine s-avânta.

Iar când tu, îngenunchiată, te rugai la Dumnezeu,
Eu, călare pe fugaru-mi negru ca un pui de zmeu,
Alergam după al slavei, zgomotos şi lung alai;

Îmi râdeam de-orice pericol! Moartea-n faţă am privit,
Jupuită, numai oase şi cu chip îngălbenit.
Nu cumva atuncea iarăşi, tot la mine cugetai?

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru Nicolae Dobrin

În Trivalea cu dragoste şi pruni peste care umblă închipuit râul Doamnei,
Mirosind a lemn de caleaşcă voievodală,
Am văzut astă toamnă, toamnă românească născută la Rucăr sau la Dragoslavele
O fată desenând o inimă străpunsă de o săgeată lângă numele lui Dobrin
Înscris cu briceagul în scoarţa unui plop
Dobrin a învăţat să cucerească gloria pe maidan
Intrarea lui pe teren produce ameţeală în tribune
În clipa în care îl vedem lângă minge, înfometat de joc, ne cresc trandafiri în palme
El e toreadorul răsfăţat de soartă şi de noroc,
Iar noi suntem dragostea lui plătită cu sânge de taur
Oricare antrenor nu-şi poate dori alt om în linia de atac
Dobrin cunoaşte pedala care declanşează furia,
Dobrin, printre altele, admiră publicul
El face parte din acea categorie de artişti uriaşi şi totodată cabotini
Care şi-ar deschide venele dacă ar putea după moarte
Ca să revină pentru două minute şi să guste din efectul produs în mulţime de gestul său

poezie celebră de Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgetările din dragoste la Cincinat

A cultivat femeia-n poezie
Şi din această dragoste bigamă,
Iubirea cea mai mare-avea să fie
O fiică botezată Epigramă.

madrigal de Nicolae Ivan din Săgeţile lui Cincinat (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge alb, iubita mea...

Ninge alb, iubita mea, din cer,
cu lacrimi îngheţate, uneori pufoase,
şi norii plâng, iubita mea, dar sper,
c-o să le treacă starea lacrimilor stoarse

e-atât de alb pe jos şi împrejur,
nu văd nimic de strălucirea albă a iernii,
până şi pomii fură albul, mult, prea pur,
se-ascund sub mantia de pufuri a zăpezii

privesc tăcut spre cerul plini de nori,
şi mă gândesc cu dragoste la tine,
de-ai fi aici ţi-aş prinde multe zări,
te-aş îmbrăca în braţe, te-aş reţine

ninge şi fulgii în căderea lor dansează,
un dans nebun de vrajă, ameţitor,
ţi-aş face flori din ei, iubita mea cea dragă,
să ţi le-aştern în faţa ta ca un covor

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o categorie specială de oameni, marcaţi de o fineţe nobilă, acei oameni, rari şi buni, care îşi păstrează calmul, fiind imperturbabili în momentele grele ale vieţii. Nu ştiu cum fac, ce resort interior activează, dar ştiu că prin felul lor devin repere, împrumutându-şi limpezimea celor care şi-o pierd.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vremuri

E frig, iarnă...
Vreau să mă gândesc la anii mei pustii
Nu mai aştept pe nimeni,
Nici o speranţă.
Nimeni nu mai este liber
Vreau să mă gândesc la anii mei pustii
Închide uşa, oriunde
Închide uşa - e frig, iarnă.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Numai cât te gândesc,
si sângele danseaza în jurul inimii,
numai cât te aud,
si sângele se resfira ca o harfa.
Poate nu stii, poate n-ai sa stii,
dar mersul tau e-un alfabet copilaresc,
si numai cu el îmi scriu poemele,
sub recele pojar al stelelor.
Numai cât surâzi,
si dezleg alchimiile,
numai cât te gândesc,
si-aud în lacul nelinistit al inimii
un fosnet: se desprimavareaza

poezie clasică de Mihu Dragomir
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce cugetai?

Când pe cărţi de rugăciune, genele ţi le plecai,
Spune-mi scumpa mea amică, la ce oare cugetai?
Închinându-te, o! spune-mi, oare nu cumva rosteai
Al meu nume, câteodata, aşa dulce îl găseai?

Eu ceream la cer - când vântul steagurile flutura -
Ca să binecuvinteze lupta şi izbânda mea;
Şi pe când gornistu-ntruna, marşuri de război suna,
Sufletu-mi, gelos pe tine, tot spre tine s-avânta.

Iar când tu, îngenunchiată, te rugai la Dumnezeu,
Eu, călare pe fugaru-mi negru ca un pui de zmeu,
Alergam după al slavei, zgomotos şi lung alai;

Îmi râdeam de-orice pericol! Moartea-n faţă am privit,
Jupuită, numai oase şi cu chip îngălbenit.
Nu cumva atuncea iarăşi, tot la mine cugetai?

sonet de Iulia Hasdeu (iulie 1886)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!