elena cristina militaru

Să fim...

Aş vrea să fiu o floare, în ochii tăi frumoşi
Aş vrea să fiu parfumul pe care îl miroşi
Aş vrea să fiu arcuşul ce mângâie vioara
Aş vrea să fiu Luceafăr, atunci când vine seara.

Aş vrea să fii tu valul ce mătură nisipul,
Aş vrea să fii acela ce controlează Timpul
Să fii spre seară umbra, care mă urmăreşte,
Şi-apoi să fii o stea, ce-n noapte străluceşte.

Aş vrea să fim tu Soarele, eu Luna
Aş vrea să fim noi doi, întotdeauna
Aş vrea să fim tu gura, eu cuvântul
Şi-aş vrea să fim tu mintea şi eu gândul.

Dar suntem tu şi eu, pierduţi prin lume.
Suflet al meu, pereche,... nu ne ştim
Sau poate să te caut n-am ştiut eu unde
Ori poate n-a fost dat să ne întâlnim.

poezie de Elena Bulancea (19 aprilie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi trăi... Clipa

O voi lua de la capăt
Aşa îmi spuneam. Ştii.
De mâine... viitorul
Voi face sport, voi trăi, voi iubi. Voi?
Acum e doar o perioadă de tranziţie
Ştii. Repetiţia. Preludiul.

Totuşi unii oameni mor firavi. Nu noi!
Libertatea supremă e o temniţă
Trecutul o oglindă care stă cu spatele
O locomotivă. Oamenii fug
să o ia de la capăt.

Uneori ameţesc,
am o stare confuză de slăbiciune
Am să fac sport
Voi fi puternic
Zilele trecute mi-a căzut un dinte
Mă simt bătrân. Urât
O alveolă goală

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Elena Lupu din Voi trăi... clipa
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn vieţii

Ne-atrage veşnic Marea
din marea Neuitării
Ne-atrage Depărtarea
din depărtarea Zării

Ne-atrage veşnic Cerul
din cerul Amintirii
Ne-atrage Efemerul
din efemerul Firii

Ne-atrage Nenăscutul
din tot ce e născut
sau Nerecunoscutul
din ce e cunoscut

În tine e Poetul
În tine Poezia
În tine e Profetul
În tine Profeţia

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine fără dor!...

Am prins dorul de picioare
l-am aruncat de la parterul meu
lipsit de protecţie
în faţa violatorilor de domiciliu.

M-a speriat chipul lui nou
privindu-mi în suflet
de parcă ar fi venit să mă ia
din clipele rotite concentirc
trăite ca un personaj nefolositor.

Plictisit, căzut în genunchi
scânceşte printre întâmplări simple
cu fruntea plecată
izbitor de singur, ca mine,
în toată această mascaradă
pigmentată cu mulţi dulăi lătrând
la umbra amintirilor.

Începe o nouă zi

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt inima mea

Am venit în inima ta.
Sunt demult în inima ta.
Nu am fost nicicând altundeva,
Decât în inima ta.

Ai venit în inima mea.
Eşti demult în inima mea.
Nu ai fost nicicând altundeva,
Decât în inima mea.

Eşti Inima mea.
Sunt.

poezie de Elena Liliana Popescu din Cânt de Iubire (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul iernii

Din flaut de cristal ne cântă iarna
şi ca-ntr-un menuet
fulgii învaţă
de poala norilor
să se desprindă
ca lacrima de sloiul lung de gheaţă.

Iar cerul parcă-şi scutură livada
în armonii
vibrând asemenea
unui arpegiu
dintr-o sonatină
prinsă în zborul fulgilor de nea.

Lovesc centauri cu copita-n stele
în fiecare noapte
şi... se-aude
cum plâng pe un arcuş
de violină
luceferii cu gene lungi şi ude.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Victoria Glodean (2015)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi contrabasul

cu gîtul ei aplecat ca un semn de întrebare în limba spaniolă
şade la fereastră şi creşte arbori înalţi din gene
şi scoate ceasuri de buzunar de sub sîni ca un scamator
şi fluturi de zăpadă coloraţi ca nişte paiete şi multe flori de gutui
din papucii de casă arăbeşti
stă numai cu perdeaua zburată de vînt, calmă şi moale,
serioasă şi tăcută de parcă ar fi fără haine

era undeva pe Champs-Élysées, ba nu, era la Kremlin,
sau poate în Piaţa Sfîntul Marcu, undeva cu mulţi porumbei,
şi semne de cretă albe şi roşii, şi peste voi se arunca o ploaie
torenţială, încît vă era ruşine în faţa lui Dumnezeu, cădea cerul
odată cu amintirea declaraţiilor de dragoste
ca nişte înjurături între perne
tu dragul meu, tu draga mea,

ea tace de trei ore ca în orice zi de duminică
flămîndă şi însetată, cu tîmpla strivind cerceveaua albastră,
cu vîntul şi vopseaua scorojită în părul ei,
se ridică de pe covorul persan întins pe perete ţesută printre stele

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea de noi

în căutarea ochiului care să ne-ncapă
cerul iubirii
fur axa timpului
şterg urmele din nisipul sângelui să pot jura
ne-am rătăcit iubitule
într-o respiraţie prea scurtă
pentru aripi

mult prea subţire albastrul urzelii cu aştri
cenuşă de vise acoperă pleoapele
după erupţii milenare
de voluptăţi
albe

cuvântul a-ntrupat paradisul
în coapsa ispititoare
ca un atlant trec palmele
peste pajiştea cărnii
stabilesc fisurile în care ne vom clăti patimile
dureri

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiemvrie

În lâncedul soare de-amiază, grădina
Îşi zvânta din brazde noroiul, şi cum
Nu-i nimeni să-i cate răcoarea acum,
Dar zborul de cioare îi cată hodina.
În mâlul ce scade vâscos, fumegând,
Mai luptă cu moartea o iarbă, o floare,
Cu frunze cernite-n sinistră coloare
A negrului muced — ce-ţi intră în gând
Mai muced, mai negru decât e în fire.
Sus ciorile negre, jos mucedele flori!

O, unde eşti, creangă de-april, să-mi improri
Ferestrele vieţii cu verdea-ţi lucire
Şi unde eşti, iarbă cu fragedul fir,
În gânduri să-mi intri cu haina ta nouă,
Şi proaspăt scăldată în bobul de rouă,
Ce-n suflet răsfrânge lumini de safi

poezie de Noiemvrie - Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluminare

luna era grea şi abia se rostogolea în tării,
urma să plouă îndelung,
să se cureţe pădurile
să se spele pletele brazilor şi ochii fecioarelor
printre gene ca stelele,
lungi-răsăritene,

urma să fie noapte grea,
creşteau inimi sălbatice de prunci,
mureau inimi mari obosite,
inimi care muşcau din zidul spoit cu humă
precum licărul flăcării din vatră,

de fiecare dată când Dumnezeu chema
praful ca aurul asupra mea,
era prea mult cuvânt şi prea puţină pâine,
şi mă umpleam în pântec de tot ce odinioară
trecuse cu pas de om
peste pragul altarelor, marilor grădini ale cerului,
unde doar grăunţa luminii reînvie

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!