pentru cine bat clopotele

Noi

O voce dulce mi-a spus:
« Te-ai întrebat, adeseori
Cine sunt eu, cine eşti tu?!
Eu sunt soarele ce luceşte vesel,
Eu sunt spiritul ce întreţine viaţa,
Eu sunt curcubeul-arc peste zări,
Eu sunt Tu, Tu eşti EU,
Eu şi Tu suntem Noi.
Eu sunt adierea vântului,
Şi strălucirea stelei, eu sunt...
Sunt şoapta izvorului sub clar de lună.
Eu sunt iubirea Mamei Pământ,
Şi dragostea Tatălui ceresc, eu sunt...
Eu sunt Tu, Tu eşti Eu...
Eu şi Tu suntem Noi.
Sunt ploaia ce hrăneşte Pământul,
Şi focul ce-aprinde inima rece...
Focul dragostei, eu sunt.
Dragul meu copil,
De-atâtea ori te-ai întrebat...

[...] Citeşte tot

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beat, cântând (pentru tânăra cântăreaţă Shang Linglong)

Rupe ţitera lui Hu! Aruncă vechile lăute!
Linglong a sfârşit cântecul şi-acum se-apleacă iar în reverenţă.
Cine spune că eu nu-nţeleg muzica?

Ascultaţi-mă-n vreme ce cânt despre cocoşul galben şi soarele alb.
Cocoşul galben cântă-n întuneric pentru a grăbi zorii;
Soarele alb apune înainte de amurg pentru a grăbi anii.
Eşarfa roşie nu-i bine legată în jurul mijlocului meu,
Cinabrul chipului s-a rătăcit demult undeva-n oglindă.

Oh, Linglong, Linglong! Ce mai pot face când îmbătrânesc?
Cântecul meu a ajuns la sfârşit, e rândul tău să cânţi.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi o pricina de bucurie (Isaia 53)

Cine a crezut ce se vestise
Cine a ştiut ce Dumnezeu promise
El a crescut 'naintea Lui
Şi după placul Domnului
Odraslă slabă şi bărbat
Lăstar dintr-un pământ uscat
N-avea frumuseţe, strălucire
S-atragă înspre El privire
Dispreţuit şi părăsit
Cu suferinţa obişnuit
OM al durerii se mai cheamă
Şi noi nu L-am băgat în seamă
Totuşi suferinţa ne-a purtat
Durerea noastră a luat
Şi noi am crezut că-I pedepsit
Lovit de Dumnezeu, smerit
Dar El, Isus ce-a fost dat
Străpuns a fost pentru păcat
Zdrobit pentru a noastră fărdelege
Şi pus să reînnoiască orice lege

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigmă elucidată

N-am înţeles decând sunt eu,
Cum au ajuns unii, la noi,
De-şi bat nevestele mereu,
Pân' am sucit canalul doi

Aiurea, meciuri nu erau
Şi la prostii nu mă zgâiesc...
Savanţi iluştri comentau
Acest nărav, pur, românesc,

Care... de ani l-au studiat
Şi cercetând, în mod firesc,
Cu toţii au concluzionat
De ce la moacă o primesc

Femeile, bine'nţeles,
De la bărbaţi, nişte barbari (?!)
Consumatori ce fac exces,
Beţivi, şi încă, ordinari,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritm de continuat

Noaptea nu a fost de vină
S-a-ntâmplat că s-a-ntâmplat
Fire oarbe de lumină
Au suit încălecat.

Lucii plase sanguine
Desenând Electric-Cer
Tremură în voi şi-n mine
Ciorna Marelui-Mister

Peste cat şi peste vis
Lungi persoane somnambule
Clatină lângă abis
Þeste verzi de libelule.

Şi gunoiul în căldări
Fierbe colorând cu pete
Roşu-galben fund de mări
Pe înecul din perete.

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei doi copii de crai

Şi fost-au doi copii de crai
Şi ape-i despărţeau, profunde,
Şi-un pod de lemn, atât vedeai,
Departe, cine ştie unde?

Şi se iubiră... Ce îndemn
Venea din apele afunde?
Că era podul vechi de lemn,
Departe, cine ştie unde.

poezie celebră de Emile Verhaeren din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună! cine-a stins lampa?

Noapte bună! cine-a stins lampa-azi noapte?
Un zefir invidios, fără doar şi poate.

Ah! prietene, ştii atât de puţin
Despre răbdarea cu care-au trudit
Îngerii la acel celest fitil,
Iar acum pentru tine-i stins licărul divin.

Poate-a fost sclipirea unui far
Pe care,-n beznă vâslind, un marinar
Ar fi putut s-o vadă!
Sau poate a fost felinarul care
Lumina-n tabără toboşarul să sloboadă
Tam-tamul pentru deşteptare.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei care se ascunde sub pseudonimul Atena Dumbravăvioara

Pe sfinţii din Ierusalim!
Ascunsă sub pseudonim,
Degeaba eu îi bat obrazul,
Că n-are, ăsta e necazul!

Nu pot să n-o zeflemisesc,
Când la ce spune mă crucesc,
Când la prostii e campioană
Şi e cumplit de bădărană.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (11 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farul interior

Mă întrebam, dacă am fi faţă-n faţă, da, noi doi, ca doi iubiţi
Am fi ca la un proces penal, cine pe cine a lezat, care e prejudiciul
Cine e victima, cine trebuie pedepsit, ne-am apleca unul în faţa altuia
Cu reverenţa pe care o facem în faţa idealurilor, ştii, idealurile sunt
Chestiile alea mici pe care tot încerci să le prinzi în ace
Atunci când te grăbeşti la prima întâlnire, un fel de vise mofturoase
Care nu vor să stea prinse de corp şi tot cad şi iar încerci, până devine ruşinos
Un fel de broşe sclipitoare pe care le punem la vedere şi care spun tacit
Uite ce bogăţii am eu, şi tu deja să fii pierdut în livezile mele de la ţară
În care roiesc insecte şi tot felul de îngeri, oricum ceva care face miere
Şi ţine de foame, şi uite aşa începem să servim acestui basm zi de zi
Din carnea noastră aureolată, îi ducem hrană pe ascuns ca unui prizonier
Din Alcatraz, pentru că, nu? Idealurile se urmează pe ascuns, în tăcere
Nimeni nu trebuie să ştie de ele, e ca şi cum am face o fărădelege şi la final
Am reuşi să ne îmbogăţim brusc, mă întrebam, dacă am fi faţă-n faţă
Da, noi doi, ca doi iubiţi şi am substitui tăcerea acestor versuri
În mine ar începe să lumineze un far în direcţia ta: Pământ!

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!