de+ziua+profesorului

Doamne, de ce nu mai am timp...

Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
şi nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbuşesc pe genunchi
şi-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi nu se luminase bine de ziuă, şi împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite şi să-şi împace nesaţiul ce avea de a se uita la dânsele. Dară rămase ca ieşit din minţi, când, în loc de mere coapte aurii, văzu că pomul înmugurise din nou, iară merele nicăiri. Încă fiind acolo, văzu cum înfloreşte pomul, cum îi cade florile şi cum roadele se arată iarăşi. Atunci îi mai veni inima la loc şi se mulţumi a aştepta până a doua zi. în ziua următoare, ia merele de unde nu e. S-a supărat împăratul, nevoie mare, şi porunci ca paznici să se uite să prinză pe hoţi. Dară aşi! unde e pomana aia! Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creştea şi seara da în pârg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci şi le lua, fără să prinză de veste oamenii împăratului. Pare că era un lucru făcut: acel cineva care lua merele îşi bătea joc şi de împăratul şi de toţi paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era că nici pârga acestui pom nu o văzuse măcar. Aceasta îl întristă până într-atâta încât p-aci p-aci era să se scoboare din scaunul împărăţiei şi să-l dea celui ce se va lega a prinde pe hoţ.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bârfa şi bârfitorul

Aminte luaţi aicea, mai repede sorbi marea,
Decât să-mpiedici bârfa să-şi facă-o dat' lucrarea.
Aminte luaţi voi iarăşi, mai repede muţi munţii,
Decât ca bârfitorul să tacă-n ziua nunţii.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul bârfei (8 februarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haos

Albastru e focul, copacii sunt negri,
oceanul aruncă în noi bolovani,
un munte îngroapă cuvinte sub lespezi
închise în peşteri săpate de ani.

Ceţoasă e ziua, ce roşu e fumul,
o păsăre-noată în bălţi de noroi
şi ploaia murdară amestecă vântul
purtând constelaţii bizare şuvoi.

Pământul aruncă durerea lichidă,
izvorul tresare din somnul profund,
o frunză priveşte, nervuri se ridică
spre lacrima verde din cubul rotund.

poezie de Adina Velcea (8 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa în ziua de mâine

Mâine şi iar mâine; şi de mâine, mâine;
Astăzi e durerea, mâine fericirea:
Astfel crede-acela care n-are pâine,
Astfel şi bogatul: Toată omenirea
Crede şi aşteaptă mâine-ntr-ajutor!

Dar ăst mâine oară când se isprăveşte?
O, ce rătăcire! Mâine, e vecia.
Astăzi, este viaţa, cât omul traieşte:
Astăzi, e-ntristarea; Mâine, veselia:
Viaţa, este vrajbă; Moartea, e amor.

poezie clasică de Cezar Bolliac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabet necunoscut

Dimineaţa sapă la rădăcina lucrurilor
dând roua la o parte – nu mai mult
decât ţine viaţa primei secunde,
sapă în palma bătătorită a luminii,

Astfel se naşte ziua,
scoţând capul ei somnoros,
cu broboane de vis pe frunte,
întrebătoare:

Ce vrea să afle săpând,
încordându-se?

De sub stratul subţire de timp,
de aer,
dat la o parte, pâlpâind,
câteva semne indescifrabile...

Ce alfabet necunoscut
vorbeşte în numele adevărului?

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte

Nu există speranţă, nici frică
În animalul care moare;
Omul sfârşeşte, la o adică,
Într-o nădejde temătoare.
El a murit de mii de ori
Şi pururi a renăscut din propriul praf;
Unui om bărbăţia-i măsori
Când înfruntând tâlhari setoşi de sânge, jaf,
Nu ia în seama viaţa-i trecătoare,
Nu se gândeşte la ziua de mâine şi nici la ţintirim;
El se-îndreptă spre moarte ca albinele spre-o floare –
Omul a inventat moartea, aşa cum azi o ştim.

poezie celebră de William Butler Yeats din Scară în Spirale (1933), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul româncei

De-ar vrea bunul Dumnezeu

Să-mi asculte dorul meu!

De-aş avea un copilaş,

Dragul mamei îngeraş!

Cât e ziuă, cât e noapte,

I-aş şopti cu blânde şoapte.

Cât e noapte, cât e zi,

Tot la sânu-mi l-aş păzi!

L-aş păzi, l-aş dezmierda,

Mii de sărutări i-aş da,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărul patru avea un rol determinant în gândirea şi filozofia indienilor din America de Nord. Patru era un principiu de organizare şi, într-un anume sens, chiar o forţă. Spaţiul se împarte în patru părti, timpul se măsoară în patru unităţi: ziua, noaptea, luna şi anul; există patru părţi în plante: rădăcina, tulpina, floarea şi fructul; există patru vânturi; viaţa omeneasca e împărţită în patru perioade: copilăria, tinereţea, maturitatea şi bătrâneţea.

Hartley Burr Alexander în Le Cercle du Monde
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erată

Şatesprezece iunie, ziua beateagă
Cine-o înţelege, n-o mai dezleagă
Gol în sertare scrib la pupitru
Semnu-ntrebării liber arbitru
Ceaţa pe gemne înrourată
Flacăra arde ca o erată
Pâncă când moare de vlagă pana
Vuietul străzii veşnic capcana
Cine mai vede, cine-o mai ştie
Vânătorul de fluturi e-n colivie;
Geme azilul bătrân de pramatii
Zilele lumii se scurg după gratii

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!