Serioase/triste despre o stana iarna, pagina 57
Cand orbul plange
Traiesc singur, inchideti usa grea,
N-astept pe nimeni aici in lumea mea.
Si nu astept nimic de la voi
Chiar daca m-as tiri prin apa sau noroi.
Sunt un om sarman, sunt un orb si-atat
Care plange si nimic mai mult.
Si cand orbul plange, Dumnezeule
Doar pietrele sunt ude.
Am avut un prieten care m-a ingrijit
Dar s-a imbolnavit si-ntr-o zi a murit.
Intr-o grea iarna pe ceata si viscol
A disparut si de-atunci locul sau este gol
Camera e rece, mi-e frig si n-am cui
N-am cui, n-am cui sa spui,
Cind un orb plange-n frig
Si pietrele se fring
Numai oamenii nu.
poezie de Luminița Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viscol, poezii despre prietenie, poezii despre iarnă sau poezii despre apă
Primăvara
Covorașe înflorate se-aștern pe câmpul odihnit
Păsările călătoare de prin zări au poposit
Iar prin lunci avem concerte, de cu zori și până-n seară
Cum să stai acum în casă când e-așa frumos afară!
Pădurea iarăși înverzește, e moment pentru trezire
După iarna friguroasă, ce-a ținut-o în amorțire
Și de-a fost puțin rărită pentru prea multe nevoi
Ea renaște cu putere, se reface pentru noi!
Apar cârduri de mioare, pe pășune, lângă sat
Mielușeii le-nsoțesc cu mult chef pentru zburdat
Și pe câmpul însămânțat, berzele aterizează
Obosite de la drum, loc de cuib investighează!
Sălciile din zăvoi, se împodobesc de zor
Mâțișorii cei pufoși luând fața frunzelor
În livada de pe deal, pomii înfloresc pe rând
Doamne, ce minunății, ne-ai lăsat Tu pe pământ!
poezie de Ionel Popa (24 aprilie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre oi
- poezii despre verde
- poezii despre seară
- poezii despre sat
- poezii despre păsările călătoare
- poezii despre păsări
- poezii despre păduri
- poezii despre primăvară
- poezii despre odihnă
Pan
Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan.
E orb și a bătrân.
Pleoapele-i sunt cremene,
zadarnic cearc-a mai clipi,
căci ochii-i s-au închis - ca melcii - peste iarnă.
Stropi calzi de rouă-i cad pe buze:
unu,
doi,
trei.
Natura își adapă zeul.
Ah, Pan!
Îl văd cum își întinde mâna, prinde-un ram
și-i pipăie
cu mângâieri ușoare mugurii.
Un miel s-apropie printre tufișuri.
Orbul îl aude și zâmbește,
căci n-are Pan mai mare bucurie
decât de-a prinde-n palme-ncetișor căpșorul mieilor
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Pașii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zâmbet, poezii despre tăcere, poezii despre stânci, poezii despre speologie, poezii despre somn, poezii despre natură sau poezii despre mâini
Timp frumos
Un pământ roditor
O lună cumsecade
O mare bucuroasă de oaspeți
Un soare surâzând
Deasupra apei
Copilele sărace
Și toți băieții de pe lume
Se lasă pradă celei mai profunde bucurii
Nu va mai fi vară nu va mai fi iarnă
Nu vor mai fi toamnă primăvară
Numai timp frumos tot timpul
Și Dumnezeu zvârlit din raiul pământesc
De-acești copii simpatici
Ce nu-l mai recunosc drept părinte-al lui Adam și-al Evei
Se duce la uzină să-și caute de lucru
De lucru pentru el și pentru al său șarpe
Dar nu mai sunt uzine
E numai
Un pământ roditor
O lună cumsecade
[...] Citește tot
poezie clasică de Jacques Prevert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre bucurie
- poezii despre șerpi
- poezii despre toamnă
- poezii despre sărăcie
- poezii despre rai
- poezii despre pagubă
Sfârșit de toamnă
Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înșirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.
Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, și de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.
Din tuspatru părți a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.
Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăț călare!
Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc.
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre tristețe, poezii despre zile, poezii despre vânt, poezii despre suflet sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Pribegia drumului
Despre pacea dintre stele nu mai vreau s-aud,
vara citesc numai cărți despre polul sud.
Bătrânii nu mai țin amintirile în acord
și iarna citesc doar cărți despre polul nord.
Fiorul pădurii caută un fierăstrău
și munca este plătită cu păreri de rău.
Se vând culori pentru bilete rătăcite
pe scări din fire de paianjen împletite.
În muzeu un tablou privește nepăsarea,
zilele aduc apusul nocturn cu zarea,
nopțile văd zilele negre tulburate
prin destine fantastice puse-n palate.
Viețile sunt paralele spre amăgire,
doar anotimpurile sunt în prelungire.
Sunt sătul de orarul orb al vieții mele,
dar refuz pribegia drumului spre stele.
poezie de Constantin Rusu (2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre noapte, poezii despre stele, poezii despre plată, poezii despre palate sau poezii despre pace
Dimineață de iarnă
Ce zi frumoasă! Ger și soare.
Iubita mea, mai dormi tu, oare?
Deschide ochii larg și sari
Din somnul dulce. Iată zorii.
Acum în calea Aurorii
Ca Steaua Nordului răsari.
Aseară viscolea într-una.
Arar ieșea pe ceruri luna
Din nouri, și-o asemănam
Cu-o palidă, gălbuie pată.
Iar tu stăteai îngândurată...
Și-acuma... uită-te pe geam:
Albastru-i cerul, și covoare
De nea se-ntind lucind la soare.
Copacii în pădure-s goi
Și negri. Brazii verzi se-mbracă
În străvezie promoroacă,
Și râu-i sclipitor de sloi.
[...] Citește tot
poezie celebră de Pușkin
Adăugat de Monica Mirea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre zăpadă, poezii despre visare, poezii despre trecut sau poezii despre săniuș
Dacă aș putea...
dacă ar fi să fie
aș construi lumea frumoasă
ca un trup de femeie
dacă ar fi să pot
cu lumina ochilor ei
aș face far să ne lumineze căile vieții
dacă mi-ar sta în putință
aș pune zâmbetul ei de mamă fericită
în calea nopților pe drumul călătorilor
să le fie alinare de dor și mângâiere
dacă puterile mi-ar fi atât de mari
aș face ca cel ce urăște, ura lui să fie
ca iubirea pură a unei femei
și dacă aș relua lumea de la începuturile ei
aș da ploaie, soare, iarnă, primăvară, vară și toamnă
pentru ca să fie ca-n sufletul ei
dacă ar fi să fie, sărutul și buzele ei le-aș pune
poartă cerului în răsărituri și-n apusuri
să le simțim în dimineți și-n seri târzii
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (aprilie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre fericire, poezii despre femei, poezii despre început, poezii despre trupul femeii sau poezii despre trup și suflet
Seară de iarnă
Vântu-n bezdnă zburdă, zboară,
Și zăpada răscolește,
Scoate urlete de fiară,
Ori ca un copil scâncește.
Izba veche o străbate
Zgâlțâind-o din păreți,
Sau la geamul nostru bate
Ca un rătăcit drumeț.
Tristă e și mititică,
Vai de ea, cocioba noastră.
De ce stai tu, mătușică,
Ghemuită la fereastră?
Te cuprinse oboseala
De atâta viscolit,
Sau cumva de sfârâeala
Fusului ai ațipit?
Tu ce ții tovărășie
[...] Citește tot
poezie celebră de Pușkin (1825)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre muzică sau poezii despre drumeție
Primăvară
Din aburi de trecut se desfășoară,
Ca o fantasmă, lunecând prin aer,
Făptura ta; s-a scurs pe-al vremii caier,
Un an de-atunci, și-i iarași primăvară.
Și azi te văd precum odinioară
În umbra dimineții, diafană;
Nu poate-a te reda săraca-mi pană
A unui început de primăvară.
Simt, clipa-aceea-adânc mă înfioară
Și nu pot șterge vie-mi, plăsmuirea
A unui chip ce mi-a-nrobit simțirea
Ținând în păru-i flori de primăvară.
Privirea-ți, enigmatică fecioară,
Cea născătoare de adânci eresuri,
Având o mie și-unu' de-nțelesuri,
Purta în suflet veșnic, primăvară.
[...] Citește tot
poezie de Ionel Adrian Gugea (26 martie 2013)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre prezent, poezii despre ninsoare, poezii despre naștere sau poezii despre moarte