Serioase/triste despre natura mihai eminescu, pagina 57
Când marea...
Când marea turbează de valuri împinsă
Și-și scutură coama de spume și vânt,
Cînd nori-alung ziua din lumea cea plânsă,
Când tunete cânt,
Atunci printre nouri, prin vânt și prin unde
O rază de aur se toarce ușor
Și-n fundul sălbatec al mărei pătrunde
Prin vânt și prin nor.
Ce caută raza din ceruri venită,
Din galbena steauă ce-aleargă prin cer,
Ce caută-n mare, în noaptea-i cemită
Und' razele pier?
În fundul cel umed al mărei turbate,
În lumea-i noptoasă, în sânu-i de-amar,
Lucește o steauă în piatră schimbată,
În mărgăritar.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-a spus că în opera lui Eminescu nu e aproape nimic ocazional și special. Totul are o semnificație eternă.
El n-ar fi început niciodată cu: "Te-am văzut plângând aseară", ca să ne cânte un episod mărunt din epopeea lui sentimentală.
Chiar când pleacă de la motive speciale, poezia lui se înalță până la etern și general. "Pe lângă plopii fără soț" nu e numai un oarecare amor stins al poetului, ci e însuși Amorul: e aproape tot ce cuprinde mai semnificativ pentru noi acest cuvânt scris cu literă mare.
Și această tendință de a se desmărgini face ca, în poeziile lui Eminescu, să întâlnim de atâtea ori și în atâtea forme splendide ideea de infinit ("sure văi de haos"; luna "vis al negurii eterne"; "vremea cearcă în zadar din goluri a se naște"; "din ce noian îndepărtat au răsărit în mine" etc.).
George Topîrceanu în Pe un volum de Eminescu, Proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mintea lui Eminescu lucrează cu ideea originilor lumii, a infinitului, a creației, adică cu cele mai înalte concepte făurite de rațiunea omului. Printre acestea, ideea eternității stăpânește mintea sa într-asemenea măsură, încât una din atitudinile cele mai obișnuite ale poeziei sale este considerarea lucrurilor în perspectiva eternității. Este, în toată poezia lui Eminescu, o considerare a lucrurilor foarte de sus și foarte de departe, dintr-un punct de vedere care rușinează orice îngustime a mintii, orice egoism limitat. Marea superioritate intelectuală a poetului este una din formale cele mai izbitoare ale manifestării lui și aceea care explică prestigiul atât de covârșitor al operei sale.
citat celebru din Tudor Vianu
Adăugat de Ania Vișan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Efect Eminescu: mireasma teiului ne invadează adolescența!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Este adevărat că Eminescu a pustiit teritoriul literaturii pe o suprafață de treizeci de ani pătrați după el.
citat celebru din Tudor Arghezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu gândiri și cu imagini
Cu gândiri și cu imagini
Înnegrit-am multe pagini:
Ș-ale cărții, ș-ale vieții,
Chiar din zorii tinereții.
Nu urmați gândirei mele:
Căci noianu-i de greșele,
Urmărind prin întuneric
Visul vieții-mi cel himeric.
Neavând învăț și normă,
Fantezia fără formă
Rătăcit-a, vai! cu mersul:
Negru-i gândul, șchiop e viersul.
Și idei, ce altfel împle,
Ard în frunte, bat sub tâmple:
Eu le-am dat îmbrăcăminte
Prea bogată, fără minte.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum universu-n stele...
Cum universu-n stele iubește noaptea clară,
Cu toate-a mele gânduri astfel eu te-am iubit,
Când am plecat eu fruntea cu-a gândului povară
Pe sânu-ți să se-nchidă de lume ostenit.
Simții atunci puternic cum lumea toată-n mine
Se mișcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi
Și-n fruntea mea oglindă a lumilor senine,
Aveam gândiri de preot și-aveam puteri de regi.
Dar ca pe-un măr cu vierme mi-ai omorât simțirea
În goana lumei oarbe, pe strada în noroi.
De-atunci mă-ntreb cum oare de m-a-nșelat privirea,
Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim
noi?
Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată,
Gândirea mea o toamnă ca gândul unui mort,
Sunt ca un imperator cu fruntea devastată:
Demult nu știu nimic de imperiul ce-l port.
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eminescu
Tu, Eminescu, astru sfânt...
Al neamului nost' românesc
Rămâi un geniu pe pământ,
Idol îmi ești și te iubesc.
Luceafăr blând, luceafăr sfânt,
Ce poezia-ți curgea-n vine,
Coboară iarăși pe pământ
De pe-ale stelelor coline
Și ne aduce nouă iară,
Bucuria-n suflet - toată -
Acum sunt vremuri de ocară...
Versuri îți scriu din inimă.
Luceafăr poeziei ești!
Ești viu și vei rămâne viu
Marele nostru geniu ești,
Despre tine vreau să scriu.
[...] Citește tot
poezie de Laurențiu-Bogdan Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O multpreafirescu
Mă dor genunchii de Eminescu
monostih de Costel Zăgan din Universuri paralele (11 decembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii români sunt încărcați cu materii atât de multe și atât de diverse, încât nici profesorii, nici școlarii nu se pot orienta în capetele lor. Acești copii nu învață nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu și judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila și scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate școalele la noi. Vezi tineri care au învățat latinește, grecește, istoria universală, logică și psihologie, științe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul și... cu toate astea, nu știu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit școala au uitat tot...
citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!