Poezii despre georgescu matei, pagina 57
Există lumină
Habotnici ne vor crede unii care
Gândesc că ruga-n genere e vină;
Eu am găsit o mână protectoare
Indicator spre drumul cu lumină.
Și deie Domnul să nu-l pierd vreodată
Căci prea ades am mers prin mărăcini
Și ca mulți alții mă simt vinovată
Pentru coroana Domnului de spini.
poezie de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paranormal (OZN și FLN)
Pescăruș în zbor,
Enigme rezolvând,
Stiința folosind,
Cugetând mereu
Asupra fenomenelor
Rămase nedeslușite,
Umbre din trecut,
Sentimente profunde...
Universul întreg,
Lumină și întuneric...
Cu aripile larg deschise,
Ridicându-se deasupra valurilor,
Iubindu-și toți semenii...
Nimeni nu poate opri
Acest pescăruș temerar.
acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pleacă iarna...
Pleacă iarna zdrențuită, se pierde în vârf de deal,
Din frunzișul toamnei triste răsar veseli ghiocei,
Primăvara lin coboară în ținutul meu natal
Dând semnalul deșteptării în alai de clopoței.
Curg zăpezile topite clipocind în dulce val,
Colți firavi de iarbă verde dau culoare pajiștei,
Pleacă iarna zdrențuită, se pierde în vârf de deal,
Din frunzișul toamnei triste răsar veseli ghiocei.
Râul dezmorțit se mișcă mângâind rănile-n mal,
Pe-o colină-nmiresmată bănuți roșii, gălbenei,
Liniște aduc privirii țesută-n covor floral,
Soarele cu raza-i blândă încălzește anii mei,
Pleacă iarna zdrențuită, se pierde în vârf de deal.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pleacă vara...
Zbenguie vara încinsă,
Din tălpi scapără scântei,
De tristețe e cuprinsă
Că se duce vremea ei.
Lanurile-ngălbenite
Își arată roadele,
Livezile pârguite
Aprind lampadarele.
Vântu-aduce adiere
Hoinărind în deal la vie,
Strugurele-a prins putere,
Plină-i vena sângerie.
Florile din grădiniță
Cu răbdare suferă,
Cad ușor în neputință
Și petale-și scutură.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flautul lui Pan
Stăm munți printre păduri și rece
în coastă lemnul e bătrân
cântă și luna își petrece
pe după brâul său păgân
În piatra deasă muza tace
și-o umbră cade peste văi
e creasta muntelui ce zace
pământ peste străbunii săi
Urechea-i strânge din timpane
și-o ciocârlie-i bate-n geam
unde te duci tu iară, Pane
cu glasul tău cântând în ram?
Ogorul îți e lac de-a-notul
și tot codrul îți cântă-n lemn
dar mâna ta își mută cotul
când brațul meu îi face semn
[...] Citește tot
poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul cocorilor
Ziua-ncepe să mijească, ușor se revarsă zorii
Prin văioaga mocirlită, printre dese stufărișuri,
În străfunduri de noroaie scotocesc de zor cocorii,
Puii sub aripa mamei au ieșit din ascunzișuri.
Nuferi legănați de valuri răspândesc mirosul florii,
Graurii treziți din somn pornesc larma prin hățișuri,
Ziua-ncepe să mijească, ușor se revarsă zorii
Prin văioaga mocirlită, printre dese stufărișuri.
Vor zbura în patru zări înspre alte luminișuri,
Vestea tristă a plecării încinge aprig fiorii,
Vor răsti dorul în glas răsunând de țipăt norii,
Toamna rece va sosi prin golașele rărișuri,
Ziua-ncepe să mijească, ușor se revarsă zorii.
rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Aceasta sunt eu...
mă privesc în oglindă
și mă redescopăr; eu...
chiar dacă anii au trecut
sufletul încă zburdă,
de parcă refuză zborul timpului,
rămânând în sfera adolescenței;
un suflet pur, inocent,
la fel ca al unui copil...
de aceea ochii mă trădează:
în ei licăre lumina
ascunsă adânc în suflet;
lumina a mii și mii de stele,
un întreg Univers...
poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Leliana Rădulescu
Luptătoare, ca poetă,
Elegantă și cochetă...
La ea totul e stilat,
In versul clasic, neschimbat...
Admirată e de toți,
Nicicând s-o oprești nu poți...
Are rimele-n poșetă,
Rodnică-i, ca o vedetă...
Are farmec și succes,
Drag ne este al ei vers...
Unică-i și minunată,
Leliana-i rafinată...
Expertă în teorie,
Scorpion de când se știe,
Cu "venin" în poezie,
Umoristă vrea să fie!
acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am ascuns de toamnă...
M-am ascuns de toamnă într-un vârtej de frunze rătăcite,
Lenevind mă poartă vântul spre orizonturi prăfuite.
M-am ascuns de toamnă sub un butuc de vie plin de struguri,
În visul ruginit al viței se trezesc și plesnesc muguri.
M-am ascuns de toamnă sub poala mărului ce stă să ardă,
Freamătă ușor, se teme că frumusețea o să-și piardă.
M-am ascuns de toamnă sub un gutui ce candela-și aprinde,
Arde fitilu-n felinar, raza speranței se întinde.
M-am ascuns de toamnă iar sub nucul falnic din grădină,
Coji de nuci se zdrențuiesc, foșnește-n ram frunza-i puțină.
M-am ascuns de toamnă în nostalgia dulcilor tristeți,
Mi-a fugit dorul de-acasă în zorii unei dimineți.
M-am ascuns de toamnă într-un lăcaș de răvășite gânduri
Și m-a găsit în zboru-mi lin prin păsări pribegind în cârduri.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piua novăcească
A fost odată...
Jos în vale la Novaci
Piua lui moș Ion e vraci.
Nu stă locului, de loc
Prin sălbaticul Gilort.
Apa lui se zbate tare
Spumegă de nerăbdare
Și cu ură răbufnește...
Roata pivei învârtește.
Și vine, vine cu furie
În cupele-i cătrănie
Cu iuțeală o învârtește
Și la viață o trezește.
Badea, harnic pune mâna
Când pe bardă, când pe pene,
Și tot răscolește întruna
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!