GRI

Povestea începe de la sfârşit

povestea, de data asta, începe de la sfârşit:
la venirea noastră, aici, după primele adulmecări,
fiinţele se adunară pe aceeaşi punte – ochi, inimă şi marginea lor
(aceeaşi faleză, aceleaşi chei);
urcând treptele, paşii îşi puteau atinge chiar umbrele
şi cuvintele mele nu păreau mai nimic, din singurul lor semn;
sus, apoi, ajungând, am privit prin sticla ocheanului,
aşa cum se priveşte, cred, orice poveste,
răsturnând - la început distanţa, apoi apropierea - şi-acestea, dintre noi;
negre sau gri ca dintr-o scoică
se pictau aceleaşi vânturi, aceleaşi valuri,
acelaşi vas pe care poposisem şi-atunci întâmplător,
fără ca tu să înrobeşti! ca şi cum se-aliniară aceleaşi planete –
"phileo", "eros", "agape"! în ciuda firii lor - şi pe pământ;
neştiute, astfel, dar rostite de tine, ţi-au fost cuvintele,
amintindu-ne mie, singura lor povestitoare;
şi-astfel, într-adevăr, povestea începe de la sfârşit
şi mai mult e doar liniştea! ce-ai aşezat-o peste toate
şi pe care încet o aduni în geometrie perfectă,
dimensiuni redefinite unui punct ce suntem "noi"!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian o duse până acasă, mulţumită lui, din nou fără body-guarzi. Coborâră, el deschizându-i atent portiera. Îşi luă apoi rămas bun, sărutându-i uşor mâna, spunându-i, cu acel surâs al său "noapte bună, colega". Lia-i răspunse timid, deşi parcă ştia că pentru el noaptea ce va urma nu va fi deloc prea bună, tocmai din cauza ei. Constată însă că el nu era deloc aşa cum îl caracterizaseră fetele, colegele ei, ci cu totul altfel, diferit de ceea ce s-ar fi aşteptat ea. Nu se purta deloc vulgar, ci dimpotrivă, era tare amabil, galant. Rămase din nou plăcut surprinsă că nu era vulgar, dar tristă din cauza acţiunii ei din acea seară. Îl urmări puţin cu privirea, doar până ce el porni maşina înapoi, spre Institut, apoi fugi repede în casă. Nu se opri să-şi salute părinţii, care o priviră nedumeriţi, nu-şi luă pisoiul gri în braţe, ci se îndreptă grăbită spre camera ei, unde intră şi se închise, trântindu-se pe patul moale, cu lacrimi în ochi. Uimită de comportamentul fiicei sale, Valeria Stancu porni îngândurată spre camera ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Mă-întorc înfrigurat în mine însumi
Ca într-o casă rece şi pustie.
Tăcerea, spânzurată, zace-n plânsu-mi,
Iară din gând mi se prelinge o fobie:

Prin umbra gri care-mi înghite trupul
Ca orbul merg, cu mâinile întinse,
Adulmec drumul şi mă simt ca lupul
Cu gleznele în gheaţa iernii prinse.

Mă-ndrept spre o lumină seacă,
Aşchii din ea respiră crunt în mine
Şi mă transformă sau cu greu încearcă
Să îmi găsească neştiute vine.

Capul mi-l ţin plecat cu îndârjire,
Nu vreau să văd vreo umbră ce acuză,
Lumina se arată lent, subţire
Şi întunericul se naşte ca o scuză.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopţi, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine Toamna

Vine Toamna!

Încet se trece vara şi verdele se moare
Grădina înflorită îşi pierde din culoare.

Mireasma florii piere,.... un abur în amurg
Cocorii albi în cârduri, încet, încet se scurg.

Un cuib pustiu, sub grindă, în curte la bunici,
Îi duce deja dorul, voioasei rândunici.

Iar sus pe hornul casei o barză agitată
Priveşte melancolic, în jur, ultima dată.

Din stână, de la munte, spre sat coboară-uşor
Ţurcane albe, negre,... păstori cuprinşi de dor.

Hărpăreţele omizi fac ravagii prin livadă
Ordonate şi "cuminţi" au pornit a lor cruciadă.

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte - Poezii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de furtună

Deasupra portului – cerul vânăt ca faţa unei femei înfricoşate;
Suspinele valurilor – femei oftând în ore de neagră încercare;
Adâncul mării geme dincolo de dig prevestind furtuna care
Va sări din bârlogul ei pe cerul de nord-est, înspăimântătoare.

Încetişor, ceţurile se ridică – fantome pale-n largul mării sau
Gri şi reci, se târăsc, pe lângă promontorii, pe lângă reciful submarin,
Vântul se zbuciumă, se vaită ca un om pierdut printre mii de insuliţe,
Prevestind naufragii şi vijelii, un răstimp de durere şi de chin.

Grăbind spre bara posomorâtă, navele se întorc acasă
Asemeni unor păsări înspăimântate în căutare de-adăpost;
Doar păsările furtunii,* cărora le plac norii şi tunetele mari,
Vor îndrăzni la noapte să-nfrunte mânia mării, dincolo de port.

De nava plecată-n zori, de marinarii ei care ne iubesc nespus,
Domnul s-aibă grijă şi s-o ajute când uraganu-i va aţine calea!
Femei, vegheaţi în noaptea asta tristă rugându-vă lângă icoane
Pentru cei plecaţi în zori să înfrunte destinul şi, feroce, marea!

[...] Citeşte tot

poezie de Lucy Maud Montgomery, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări uitate

E templul acesta de piatră şi în el stau de veacuri statui de argint,
Răsună ecou de timpuri apuse, prin epoci ce ascund al vremii sublim.
Se lasă din cer o ploaie cascadă, cu ropotul său de cai nechezând,
Ce vin alergând să ducă în lume, o urmă de cer şi un colţ de pământ.

Sunt om plămădit din lut şi din apă, din aer şi duh şi din Adevăr,
Cuvântul dintâi îl port şi mi-e soartă, iar gândul răzleţ îl ţin căpătâi.
Deşi îndrăznesc a pătrunde cu mintea spre rostul concret şi pur omenesc,
Nu pot înţelege nici timpul, nici firea, acestui destin pe care îl trăiesc.

Îmi pun în speranţă o parte din vină, căci însăşi speranţa îmi destramă chemări,
Să pot să clădesc iar templul de piatră, cu sufletul meu încercat de aşteptări.
Prezentul îmi este verdict şi sentinţă, aş vrea mai uşor să îl pot depăşi,
Căci văd doar o lume ce nu are culoare, cu tonuri de timp şi tonuri de gri.

Cu fruntea lipită de geamul ce cată spre stradă, privesc cu uimire la ploaie visînd
Şi-mi pare că viaţa e o feerie, un dar făcut nouă aici pe pământ.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ochii
aparentele portative pe care stau
precum nişte note muzicale
într-un allegro furios

te-ai fi aşteptat la un vals
undoitrei
undoitrei
undoitrei
dar ritmul e cu totul altul
decît croşetezi tu în faţa televizorului
de unde nu te mai mişti cu anii
e ceva neasamblat de armonii familiare
un soi de concert
cu lumini bruşte şi acute tăioase
de unde nu poţi ieşi nici măcar să te pişi
şi-ţi dai drumul
cald
pe piciorul stîng
sărind cu ceilalţi de lîngă tine

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara aceasta

Sfioasă şi blândă,-mbrăcată în verde,
Mai trece aleea - un gând printre gene,
Sub voaluri de ploaie, prin ramuri şi plete,
Ţesând în miresme iubiri efemere...

Condurii-i lila - fulgerări de lumină...
Sărut lunecos peste plaja de mov.
Pârâul sticlos - o poveste divină,
Lumină şi farmec ţâşnind din ceaslov.

Iubire de semeni, Dumnezeu şi frumos...
Trec îngeri pe cer într-un dans unicrom,
O "Fată Morgană" într-un dans sinuos,
Un zâmbet de vis peste-al "Verdelui" tron.

În sângeri habotnici o ultimă rugă
Spre jadul cu umbre tremurând în aval.
Sunt roze şi crini braţ la braţ. Vor să umple
De lacrimă ochiul şi-al iubirii pahar.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzia căldurii

Dacă nu m-aş mai trezi

n-aş mai putea face diferenţa

dintre ce-i real şi ce-i vis,

îmi zic, pierdută-n peisajele rurale,

într-un bus supraaglomerat,

cu drumul denivelat

dedesubt transmiţând vibraţii în fiecare fibră,

dacă nu m-aş trezi

într-o zi, printre pernele pufoase

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur

desigur, povestea asta între mine şi restul,
rămâne foarte diform încâlcită.
nu mi-am lămurit încă
nici degetele mereu schimbătoare
care bogat se încarcă cu duioasele nuanţe
pentru ca generos să te pot mângâia ulterior,
eu scufundat în taina nepriceperii vreodată.
mai demult discutând cu stelele
mi s-a desecretizat faptul
că unele au domiciliu forţat în fântâni
pe când altele se plimbă coerent
prin poala unui cer transpirat de emoţii
de câte ori el aţipeşte pe vârfuri de brad.

e adevărat că la unii viaţa gâfâie ca un marfar
pe când la alţii e un vis doar atins de suavitatea unei
orhidee obiectuală.
mai e adevărat că şi eu
m-am băgat într-o răsuceală de viaţă
unde numai se plânge-n largul logicii

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!