Toate rezultatele despre +satul +meu, pagina 57
Cimitirul din cer
Satul meu carne de tun
pentru cei de la oraș
viitorul la ce-i bun
când trecutul este laș
Pentru cei de la oraș
vaci atât bune de muls
sufletul un fel de caș
dintre stele iată smuls
Vacă atât bună de muls
viitorul la ce-i bun
când prezentul n-are puls
satul meu carne de tun
Pentru cei de nicăieri
nu cânți doinele le zbieri
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (23 august 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luna, noaptea
Tăind ferestre-n pădure
soarele toarnă sânge
în lampă.
Stau tăcut
în satul unor oameni
al oamenilor mei care-l locuiesc.
Totul este la fel cum era.
Totul este păstrat
pe fețele oamenilor
generație după generație.
Sunt o fântână
săpată de strămoșii mei
pentru odraslele lor.
Toate suferințele vin din apele mele adânci și tainice.
poezie de Hai Zi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luminile Iașilor
Motto:
- Trăiască Nația!
- Sus cu EA!
(Formula de salut a lui M. Eminescu cu prietenii)
O salbă senină,
Cu struguri
Din Lumină,
Aproape, dar departe mereu,
La vârsta mea de muguri,
Vedeam din satul meu...
Din spusele mamei
Mie, semașilor,
Știam: tribut vamei
Sunt Luminile Iașilor...
Lumini dulci, atât de aproape,
Litere albe în noapte,
Sunteți primul profesor
Despre Țara mea de Dor,
Țara Înaintașilor,
[...] Citește tot
poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sinistru
O noapte rece...
Cu umbre,
Cu vânt,
Cu pași,
Cu oameni,
Veniți de nicăieri.
Miros...
De ploaie,
De brad,
De flori,
De putred,
Ieșit, din tristele cavouri.
Stingher...
E cerul,
E satul,
[...] Citește tot
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
În barcă, toamna
Plutesc cu barca mea ușoară
Din ce în ce mai departe;
Inima-mi tresaltă-n rafale de bucurie.
Printre ramurile copacilor desfrunziți
Se vede templul din pădure.
Deasupra râului în scădere,
Turnurile de piatră ale podurilor.
Pe pășunile cu iarbă verde pasc vaci și oi;
În satul ascuns de cețuri
Dau glas țărcile și cocorii.
poezie de Lu Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Satul îngerilor
Îmi revendic cimitirul
un sicriu la patru ace
o cruce ca trandafirul
și-o batistă steag de pace
Un sicriu la patru ace
căptușit cu firmament
îngeri să mă ducă-n brațe
dup-al vieții accident
Atârnat de firmament
pe crucea ca trandafirul
veșnic am să fiu atent
în rai să-mi duc cimitirul
Ce sicriu la patru ace
mai lasă-mă viață-n pace
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (28 martie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
În momentul în care termin de scris o carte, sunt sătul de ea, deoarece am petrecut atât de mult timp scriind-o, analizând-o și recitind-o, încât o știu pe de rost. Aș putea să-ți povestesc tot ce se întâmplă în cele două volume, punctual. N-aș mai putea să le recitesc. Poate doar când o să am 70 de ani și o să fac o retrospectivă a realizărilor de-a lungul vieții.
citat din Simon Toyne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec despre sat
Domnii mei,
acesta-mi este satul
de cinci milenii
ninge peste el.
A dus pe umeri ca Sisif pietroiul
toate orânduirile.
Sfâșie pânza norilor lui,
câteodată în zori
pare agățat de cântecul cocoșilor.
Nu-i apărat de nici un meterez
că n-are averi ascunse.
A stat și stă în vânturile sorții
blajin și resemnat,
ca un cioban cu fluierul la brâu.
poezie de Vasile Dâncu din Gravuri lapidare (1973-1985)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum renunți la dulce? Din păcate, există un singur pas. Dintr-odată. Asta este părerea mea. Aici răul trebuie tăiat de la rădăcină. Partea bună este că dacă începi să mănânci grăsime naturală (nuci, semințe, cocos, avocado, unt, branză, ouă, carne - se poate și raw vegan dacă te-ai convertit la veganism), ești sătul în permanență și nu mai ai "poftă de dulce".
citat din Andrei Laslău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel la Poiana Sibiului
Urcat-au satul pe coline
Și mai aproape, lângă cer,
Să viețuiască mult și bine
În obiceiuri ce nu pier.
Dar când s-apropie prier
Și-i semn că primăvara vine
Răsună-n satul din coline
Și mai aproape, lângă cer,
Chemări și valuri de suspine
Ce-nvăluite-s în mister,
Că pleacă turme de ovine
Și plânge vântul prin coșer
În sat urcat peste coline.
rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!