usi deschise

În degete-nflorite

În degete-nflorite copacul vestejit
Îşi desenează cerul în care a iubit,
E libertatea aspră strânsă-n crengi
De-a zgâria în coajă ne-nţelese legi.

Nu-i târg în colţul gurii ce freamătă-nfundat,
El este-n mii de rosturi demult încarcerat,
Doar degete ce mai zvâcnesc spre cer
În răsărit de veac se scaldă în mister.

Stau şi mă-ntreb: iubirea germinează oare
În palida lumină spre ultima chemare?
Zâmbeşte-mi alipind şoapte de şoaptă
În care-nţelepciunea e muză-ncoronată.

La mine, la fereastra inimii deschise
Sângele zvâcneşte femeilor promise,
Nu are adversar să zacă-n sentimente,
Nu-i muc de lumânare să ardă în regrete.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şpaga trece pe roşu

Beizadeaua căptuşită până la gât în euroi,
Apasă pe acceleraţii şi trece-n goană peste noi.
Nu-i pasă nici de semafor, nici de-alte semne de pe stradă.
El dă manelele la maxim şi toată lumea vrea să-l vadă,
Că lângă el în jeep se-ntinde fătuca nu ştiu cărui boss,
Ce ţine hăţurile urbei şi e la pungă cel mai gros.
Aşa că loaza dumisale nu are legi, nici uşi închise,
Dispreţuieşte pe oricine, că toate lui îi sunt premise.
Un poliţist nici nu-ndrăzneşte să-l amendeze, dupa caz,
Se face că nici nu-l observă, că altfel intră în necaz.
Şi te apucă disperarea, la noi, ceilalţi când te gândeşti,
Că te opreşte la vreun filtru, chiar dacă tu nici nu greşeşti...
Îl vezi pe durul poliţist, ce plin de zel se dă la tine!
Îţi cercetează-atent maşina şi-ţi spune că ceva nu-i bine.
Tu ştii că n-ai niciun cusur, dar n-ai decât să-ncerci un truc,
Şi vei scăpa şi de amendă şi vei scăpa şi de năuc:
Să foloseşti un "PLIC-MINUNE"! doar ştii, că peste tot se poartă;
Tu nu ai spate-asigurat, pe tine nimeni nu te iartă.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

mă dezbrac de păcate într-o noapte
o lume fără uşi, fără ferestre
unde să aşez trupul ucis
jos spini, în jur mărăcini
mut în tăcerea gândului
pe o tablă, astăzi goală
pionii au pierit demult
în ploaie, viscol, în vântul nebun
turnurile s-au prăbuşit în nămol
nebunii au fugit pe unde au putut
erau nebuni, nu...
ucişi au fost şi caii, sub lovituri de tun
regele a murit în ultimul asalt, la final
ce tragic final
regal, ireal
regina a îmbrăţişat trupul rece şi gol
al regelui ei, ucis lângă tron
a sărutat încet buzele reci
un ultim gest, firesc şi pământesc
în altarul ceresc al iubirii

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara copilăriei

Mergeam la Tata-Mare, "la ţară", în vacanţă,
În fiecare vară, cuprins de nerăbdare;
El ne primea: "Hai, taică!", iar apoi, cu mirare,
Privind spre noi c-un zâmbet, mergând mai la distanţă:

"Dar voi cine mai sunteţi, ce mi-aţi făcut nepoţii?
Că nu erau atâta, eu am pe uşi măsura,
Şi nici atât de scoabe, să-nţepe bătătura,
Ia să mi-i daţi acuma, de voi îmi sunteţi hoţii!"

Venea, din urmă, Maica: "Ia lasă, bre, copiii!
Hai, gata, dezbrăcarea, spălat pe mâini, la masă!"
Şi ne ducea, grămadă, pe scări, la ei în casă;
Ce tropăit, ce râset! Fugeam ca bidiviii,

Dădeam ocol prin casă, ne mai uitam prin "Sală"
Sclipea în ochi plăcerea, zburdam cu voie-bună,
Ne aruncam pe paturi, chiar şi-n "Odaia bună",
Şi ne jucam întruna, uitând de oboseală.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incizie în locul care nu mai doare

plaja asta ca o masă chirurgicală
e un loc unde trandafirii nu cresc niciodată
e plină de uşi suspendate cu balamalele unse
care mai plâng înăbuşit uneori
ca o inimă vindecată de rugină
nu ajungi să-i cunoşti prea bine
pe oamenii cu chip de statuie ai acestui loc
îşi poartă sufletele pe tăvi de argint
dar păstrează mereu alura de vânători iscusiţi
cu cizme adânc înfipte în nisip
frunţile sus, ochii închişi
la nesfârşit ascultătorii unui imn imaginar
ucigaşi palizi ai propriei salvări
le rămân strigăte care se scurg prin vene până în tălpi
biete mecanisme sătule să ruleze
în corpuri de soldaţi ai stâncilor abandonate
este alb şi pe ţărm atârnă fantoma unei stări
există un punct culminant în orice sensibilitate
dincolo de el sunt zâmbete forţate
gesturi finale imprevizibile

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Dumnezeu te-a învelit într-un zâmbet peltic
aproape prea mic, cum să zic,
îţi tot ies de sub el umerii strâmţi, visul şăgalnic, şalul,
cum glezna-ţi răsare din valul
sărat şi dungat, răsfăţat,
ba (sincer aş spune) chiar rău
cu-ncâlcirea de vrăbii a părului tău.

Şi văd uneori cum tresare,
robit de hamei şi mărare,
un dor arţăgos, ruşinos,
din liniştea lumii întoarsă pe dos,

îţi intră sub pleoape ca într-o casă,
face din tine o funie groasă,
face din tine o mânăstire
cu coaja subţire
şi taie-n căpruile uşi câte-un rând
de lemn fumegând,
îl pune pe frunte, îl pune în gând,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pătimirile poeţilor

Prin zbateri şi sculptări în slove, brodând idei cu dulci candori,
Prin arderi vii ce umplu goluri şi schimbă vorbele-n cântări,
Poeţii-nşiră versuri albe sau clasice, de s-or ivi,
Crezând că numele lor şterse, celebre-n veci vor deveni...

La Porţile-eternităţii toţi vin grăbiţi şi bat timid,
Dar ele-s uşi înţepenite şi-odată-n secol se deschid,
Iar cel mai norocos, când intră, străbate-un labirint de-amploare,
Spre-a dovedi c-a lui sosire n-a fost o simplă întâmplare.

Din zeci de colţuri, reflectoare îl urmăresc prin osanale;
Covoare largi de flori, oriunde, l-aşteaptă aşternute-n cale.
Şi, totuşi, cel ales, adesea, îndură pisme brusc ivite,
Căci nu o dată-n flori, ascunse, l-ating şi ace otrăvite...

Nimic nu e perfect în lume şi asta orice om o ştie,
Poeţii însă-s alte fiinţe - transformă toate-n Poezie:
Natura, dragostea, norocul ori chiar durerea-adeseori -
Şi cât de cât, de-alină inimi, rămân pe veci nemuritori!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşele

Oraşele din lume, crescând pe verticală,
ne urcă, fără noimă, din ce în ce mai sus,
iar noi, având în gene pornirea ancestrală,
tânjim fără-ncetare spre polul cel opus.

Purtăm mereu în suflet o sete adormită,
dar resimţită-adesea ca un impuls acut,
s-avem în jurul nostru un soi de recuzită,
din amintiri neşterse venite din trecut –

un colţ de puritate, cu plante asortate,
în camere obscure, ca nelipsit decor
la porţile deschise de timpul care bate
în pragul neuitării cu cântece de dor.

De vii către origini să regăseşti trecutul,
rămas în adormire pe un picior de plai,
vei da peste lume în care nici chiar lutul
nu-l simiţi ca altădată acolo unde stai.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te adun din crang cu dorul

Risipita si tacuta,
Te adun din crang cu dorul,
Slab mi-e sufletul si ochiul,
Ca nu te-am vazut o vreme.
Pe sub pomii ce-mi zambesc,
Eu ating frunze cu gene,
Si cu maini frang ram uscat,
Sa nu simt a mea durere.
Glasuri mici de pasarele,
Canta tare si mi-astupa,
Plansul ce-mi rasuna-n codru,
Dintr-un dor ce creste-n mine.
Murmur lung de ape line,
Urca si coboara-n mine,
Vin cu soapte si suspine,
Ce-mi sugruma inima.
Musc marunt cu dinti din buze,
Sa-mi simt sangele cum curge,
Sa nu pot striga la tine,
Chiar de muta-am sa raman.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru din Gânduri dintre anotimpuri (20 octombrie 2015)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger

De ce te-ai supărat pe noi şi ai plecat aşa grăbit,
când, trist, privindu-ne în ochi, ai spus:"eu mor!" şi ne-ai zâmbit?!
Ne erai TOT şi FERICIRE, IUBIREA noastră infinită
şi Dumnezeu, din gelozie, ni te-a furat într-o clipită.

Uita că ni te dăruise în seara Schimbării la Faţă,
punând Lumină Lină-n tine, să străluceasc-a noastră viaţă...
Te-ai stins în zori de Liturghie, când vara ne fierbea în Soare,
când Ceruri te-aşteptau deschise, între-NVIERE şi-NĂLŢARE,
să încălzeşti o criptă rece, cu sufletul tău preacurat,
cu viaţa-ţi scurtă, drămuită şi fără de niciun păcat.

Tot ţesem Dorul în culoarea zăpezii tale nenuntite
şi tot spălăm cerul cu lacrimi din vise pure, ne-mplinite.
Te căutăm în sita vremii, în orice floare-mbobocită,
în orice stea care răsare în Veşnicia cucerită,
ne mângâiem cu amintirea privirii tale îngereşti
şi... aşteptăm, când vine timpul, Cosminel sfânt, să ne primeşti!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!