pentru cine bat clopotele

Şi să nu uiţi

pe sub camaşă se preumblă moartea
o simt cum mi se gudură pe pântec
sunt hăituită acut de întuneric
şi-mi zice cucuveaua de-un descântec

(tu să nu uiţi şi să-mi tragi clopotele după
ce voi pleca e ultima mea rugă
iubitul meu cu păr albit de vamă
- vreau cântecul din ele să erupă
cu ajutorul mâinii dumitale
care mi-a mângâiat atâta vreme
sânii majori şi gravi cu sfârcuri cafenii -
şi după ce-am să plec să-ndrepţi spinarea
căci voi pluti ca lebăda sub brazdă
eu asasina fericirii tale
provocatoarea dulce de năpastă)

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idioţenii

am un prieten
nu
o să vă vină să credeţi
scuturici abrudan
el nu mi-a dat niciun like de-a lungul vieţii
pentru că
la mondiale, la fotbal
n-ai cum să ştii
cine câştigă concursul
de goluri de aer
idioate idioate idioate
cu premii...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pahar

Bea astăzi şi-neacă-ţi tristeţea sau năpasta,
Poate mâine n-o să mai poţi face asta.
Un sfat, cât îl ai, foloseşte-ţi sufletul din plin;
După ce mori n-o să te mai bucuri de rubiniul vin.

Vinul dă inimii curaj, trezeşte spiritul şi-l asistă;
Împotriva bătrâneţii un tratament mai bun nu există.
E de-ajutor la durerea de cap, la tuse şi la tuberculoză,
Şi la alte dureri trupeşti – bei, şi viaţa devine deodată roză.

Deci, să sorbim, băieţi, pentru sănătate cât mai multă,
Pe cine bea ca lumea, lumea-l iubeşte şi-l ascultă.
Cine intră-n pat şi stă treaz de seara până-n ziuă,
Se va ofili ca frunza, degeaba bate apa-n piuă.

poezie de John Fletcher, 1579–1625, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visuri ce ne contopesc

Cine bate drumul sorţii
Peste râpele adânci,
Cine ia pumnalul morţii
Ce pândeşte de pe stânci?

Sunt eu, fără pic de teamă,
Lupt cu moartea şi înving,
Aud glasul ce mă cheamă
Să merg dragostea s-ating.

Glasul inimii fierbinţi
Ce m-aşteaptă s-o iubesc,
Pe nisip ca doi cuminţi,
Visuri ce ne contopesc.

poezie de Răzvan Isac (4 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rana visului de moarte

stau copiii resemnaţi
pe o bancă
într-un parc
şi îşi caută lumina
zilelor care-au trecut
oare-a cui mai este vina
dumnezeului lor mut?

trece parcă
dimineaţa
cu nălucile perechi
o biserică de paie
se dezbracă-ncet de straie
până-n clopotele vechi

şi copiii resemnaţi
care-şi caută lumină
sorb uşor din luna plină
măduva de condamnaţi
la această agonie

[...] Citeşte tot

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem pentru iubire

mreaja de păcate din ochii tăi tufe
de liliac verde
cu buza otrăvită de pasiune şi lacrimă
curgând
sete nestinsă de neant, imagine
desenată-n prăpastie
sabie îmbibată-n sânge ca-ntr-o carte
deschisă spre cer
Iubire eşti ca o femeie vie în trupul unui fluviu
dezbrăcată de fluturi şi întoarsă-ntr-o lacrimă
pierderea ta de la finele lumii ar fi un fulger
aruncat de-a lungul lumânărilor
aflate pe nisipul bisericii morţii
Iubire-nufăr de porţelan sărutat de bătăile inimii
lăsându-mă atinsă de adierea buzei tale
sunt suflet viu în trup de foc
şi mă întrb:
- pentru cine se naşte iubirea?
- Pentru OAMENI!

poezie de Diana Mihaela Zăgan din revista "Poezia" (2001)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsarea de sine

Doamne, cocoşul a cântat
Iar eu nici nu m-am lepădat
Nu ştiu de ce s-o fi grăbit
Că n-am greşit cât am iubit.

Poate că mi-a cântat de bine
Pe când mă lepădam de mine
Dar eu nu mi-am cerut iertare
După-ntreita nepăsare.

Crezându-mă nevinovat
De cine m-oi fi lepădat?
Uitând al resemnării glas
De cine singur am rămas?

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuget neîntinat

Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăieşte
E ferice acum de el căci viaţa o primeşte
Cine dar azi se hrăneşte din al Domnului Cuvânt
El trăieşte în lumină şi merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu şi Scriptura o trăieşte
În viaţa lui de aici tot mai mult se curăţeşte
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi şi noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Şi aleargă-n sfinţenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieţii cine-l caută acum
E pe-a vieţii vii cărare şi Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieţii prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viaţă fără pată

Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruinţă căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăţie Tu Isuse să domneşti

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vis, din visul său... femeia!

Cine ştie care sare e gustoasă şi din care ocnă-i scociorâtă,
Cine de-un păianjen, molii, fluturi este pe o viaţă osândită,
Cine ştie, poate, vrea şi face totul pentru a fi desăvârşită,
Doar pentru o coastă nelalocu'-i, care de Adam e dăruită?

Cine a ştiut, c-anume coasta ne va declara, pe veci, datoare
şi acasă, şi la muncă... şi ( mon dieu!) va fi şi diferenţă, şi valoare...
Deşi rupem de pe noi cămaşa, că lucrările ne iau din frumuseţe,
Hai să recunoaştem, cu drag, astăzi, că ne sunt izvor de tinereţe.

Noi, suratelor, suntem lumina, unde bezna totul împânzeşte,
Când zâmbim, şi-n geruri, primăvara ghiocei despătureşte,
Şi când plângem, ne e dat norocul, lacrima ne face sănătoase,
Of, şi ce iubire este după... şi ce tinere ne ţine, ce frumoase!

Nouă ni se-nchină lumea-ntreagă pentru graţia înaltă hărăzită,
Deformate, a cloci în noi copilul, dulce, ne visăm povara fericită,
Luni de zile "un ţuhal" ne ia grumazul, e suprema mărturie de iubire
Şi nu-s piedici ce-ar strivi voinţa, de-a gusta materna împlinire.

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotesc cum bat visele

Stau şi aştept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug şi ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii îşi măsoară fiecare paşii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecaţi
de cei care-i privesc miraţi

nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viaţa decurge normal

îmi doresc o libertate reală

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!