moarte bunicului

Sub aripile destinului

O, Salieri! Câţi urmaşi ai în viaţă...
câţi presupuşi fii ai dreptăţii
râd onestităţii în faţă,
cum râde dracul, când se răsfaţă.
Câte caractere frumoase şi talente
pe valul voinţelor rămase
sunt ca epavele corăbiilor
de sarea mărilor roase,
legănându-se doar cu speranţă
atunci când banul şi înfluenţele
cern izbândele şi râd vieţii în faţă.

Alţii, orbecăind sub aripile destinului,
ameţiţi, ca de puterea vinului,
se adapă din izvorul cotidian,
legănaţi pe valurile timpului, an de an,
sperând cu tărie
în a lor vie credinţă,
destinul alege, destinul învinge
şi cântăreşte orice voiţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (21 iunie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinutul umbrelor

Mă plimb prin văi întunecate
Văd morţi cu capetele sparte
Şi cu dureri ce-au fost curmate
Doar de a noastră dragă moarte.
Pe stânci sunt umbre, însă niciun trup
N-a fost vreodată viu aici văzut
Încerc să ţip, n-am glas, sunt mut
Am înţeles că am murit de mult.

poezie de Vlad Cocoş (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşte-mi

un prunc frumoasă elena
să aibă călcâiele de oţel
te voi iubi cum paris te
- a iubit
şi o să te duc cu iahtul
la troia mea
naşte
- mi un
ahile viguros ca mine
care am mâncat salam
cu soia şi crabi vietnamezi
ne vom îmbrăca de la modarom
ceva autohton
vreau să rămâi a mea şi după moarte
menelau merită uitat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără titlu

Frunzele care cad spun poeme
despre dragoste şi disperare,
despre pustiu şi moarte
şi curgerea lor, când roşie şi caldă, când
galben-întristătoare,
ploaie de lacrimi friabile şi putrezinde,
tânguire…
Frunzele care cad murmură poeme
despre răspântii şi destinaţii îndepărtate!

poezie de Ioan Jorz
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsesie

Noi, toţi, ne scriem sufletul pe Moarte,
surâdem, hohotim, dorim, durăm...
fie-ne Depărtarea să ne poarte
-n Aproape pe care îl sperăm!

Fie să fie jocul – deopotrivă –
cinstit, hain, urât şi descântat!

aici se-mplântă lespedea votivă
deasupra unui cuget de bărbat...

şi-un ultim vers, în curgerea lascivă:
slăvita mea, cât cer ni s-a-ntâmplat!

poezie clasică de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Frumoasă eşti, pădurea mea,
Când umbra-i încă rară
Şi printre crengi adie-abia
Un vânt de primăvară...

Când de sub frunze moarte ies
În umbră viorele,
Iar eu străbat huceagul des
Cu gândurile mele...

Când strălucesc sub rouă grea
Cărări de soare pline,
Frumoasă eşti, pădurea mea.
Şi singură ca mine...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce folos

Ce folos că ai avere.
Ai avere şi ai bani?
Te lauzi că ai putere
şi-între semeni ai duşmani.

Ce folos că ai de toate
dacă mâinile-s pătate?
Goale-s, precum mintea ta.
Rătăcit eşti fără ea.

Cu sufletul plin de păcate
vei fi condamnat la moarte.
Când ai bogăţie multă,
burtă mare, minte scurtă,
eşti o fiinţă pierdută.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet

Somn şi moarte vulturi întunecaţi
Toată noaptea plutiţi deasupra capului meu:
Statuia de aur a Omului
E acoperită cu talazul îngheţat
Al Eternităţii. De acest groaznic recif
Se sfarmă bucăţi purpurii
Şi voci negre jelesc
Peste mare.
Soră a sălbaticei disperări
Iată, se scufundă o navă
Printre stele
Iar chipul nopţii îşi pierde glasul.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octopodul

Moartea şi regretul sunt lucruri mărunte. Ele sunt tranzitorii.
Viaţa trebuie să stea înaintea morţii, iar bucuria înaintea regretului.
De fapt, nu există moarte şi nici regret.
Acestea sunt negative.
Viaţa este pozitivă.
Moartea nu este decât absenţa vieţii.

poezie de Frank Norris, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte arsă

în noaptea prefigurată
smoală
înfiorătoare precum ultima moarte

vis dezmembrat cu răngi de sticlă
nenorocire abruptă plânsă de corbi
nedefinită prin timp
zboară

spaţii rostogolite în neant
distanţa dintre noi e un hău
privirea pătrunde prin crăpături universul
iar tu vei stinge lumina
care arde neîncetat
aerul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 octombrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!