discursuri de sfarsit de liceu

Draga mea, eşti ca un copil. Crezi că, dacă spui "îmi pare rău", toate greşelile şi durerile din trecut s-au şters, s-au uitat, şi toată otrava vechilor răni a dispărut... La vârsta asta poţi spune că ai câştigat întregul univers şi ţi-ai pierdut sufletul, nu-i aşa? De când te cunosc, ştiu că ţi-ai dorit două lucruri: pe Ashley şi destui bani ca să poţi trimite la dracu pe toată lumea. Ei, acum eşti destul de bogată, ai repezit destul pe toată lumea şi, în sfârşit, îl ai şi pe Ashley, dacă-l mai vrei. Dar acum se pare că nu-ţi mai ajunge nici asta.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jean, plin de nelinişti, se întoarse la Paris, la sfârşitul unei frumoase şi limpezi duminici, în care soarele oblic, la capătul orizontului, lumina imensul oraş cu o intensă strălucire roşiatică. Puteai să crezi că este un soare de sânge peste o mare fără sfârşit. Geamurile a mii de ferestre scăpărau ca şi cum ar fi fost ataşate de un suflu invizibil; acoperişurile se înroşiseră asemeni unui pat de cărbune aprins. Zidurile clădirilor, părţile superioare ale monumentelor de culoarea ruginii, ardeau ca un foc scăpărător de buşteni în aerul serii care se aşternea. Era jerba finală a gigantescului buchet de purpură. Parisul în întregime ardea ca o antică pădure uscată, ridicându-se spre cer într-un zbor de păsări de foc şi de scântei.

Emile Zola în Rougon - Macquart
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă omul ar acorda morţii măcar un minut pe zi de meditaţie, conflictele în care ar fi implicat şi-ar micşora importanţa şi soluţiile cele mai rele l-ar speria mai puţin, ar fi oricum mai indrăzneţ şi s-ar bucura mai mult ca există. Suntem însă făcuţi să nu putem concepe în noi înşine că am putea muri, să simiţim adică, nu doar să gândim, că murim în minutul acela, că totul s-a sfârşit fiindcă altfel ştim prea bine ca într-o bună zi va trebui să pierim... gândim! dar această bună zi o să fie cândva, pană atunci, ehe, mai e!... şi continuăm prizonieri ai forţei noastre vitale să urmărim nemăsurat cu secreta şi puternica lupă, gesturi şi cuvinte care ne chircesc sufletul!

citat celebru din Marin Preda
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tiraj

Mi se trage asupra-mi, cu flinte, în psihoză
Şi gaura-i gol şi multele-s gloanţe
Şi sângele-mi curge petale de roză,
Din seva de spin... îngrădit între clanţe...

... De uşi ce trântesc de pereţi fără tocuri,
Pe zidul complet, ce de cap îmi zdrobeşte;
Nebun, neînţeles, să se schimbe în trocuri
Ce inima-mi bate şi ţeasta-mi plesneşte.

Doar ochiul rămâne, de pleoape deschis
Şi-o lacrimă într-una răsare să-l scalde.
Şi-n negrul pupilei e-o lume-n abis,
Ce-mi stă să-mi mai ţină măruntaiele calde.

Am vrut ochi de-o clipă-n relaş să clipească
Şi storul s-a-nchis pe vecie, tenebru...
De glonţ sfârtecând la ieşire o fereastră
De timp... Spre sfârşit de-un hazard dezintegru...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul despre basme

A fost odată-un băiat care nu făcea nimic pe fugă,
cu toate că tatăl lui era mai rapid ca o zvârlugă!
A fost odată-un rege foarte înţelept, nu doar bogat,
şi-un preot care trăia cum predica, nu făcea niciun rabat.

Un hoţ care împărţea tot ce fura la cei sărmani,
un banker care nu era îndrăgostit prea mult de bani.
Un savant cu inima la fel de mare precum mintea lui
şi,-n sfârşit, un poet care-ncerca să explice mie, ţie,-oricui,

ce este-un basm. Spunea, cât sunt pe-acest pământ,
nu-ţi face griji, tu dormi, iar pe mine lasă-mă să-ţi cânt.

poezie de Ignacy Krasicki, 1735-1801, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretă odă

Spectaculoasă încheiere
A dansului, şi-erou de-acuma,
Uitând de luptă - ce plăcere! -
S-a-ntins, cu trup lucios ca spuma.

Nicicând o astfel de licoare
cu mirodenie de vise
Pe-o frunte-n stele de sudoare
Triumful nu-şi sărbătorise!

Dar în amurg, atins de facle,
Acest trup mare fără poze,
Ce-l dovedise pe Heracle,
Nu e decât un stog de roze!

Sub zariştea incandescentă
Dormi dar, cum doarme-nvingătorul,
Căci Hidra, ţie inerentă,
Spre infinit luase-şi zborul...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Paul Valery, traducere de Paul Mihnea
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugi de Iubire din cauza unei singure umiliri? Ce ştii despre Iubire în afară de numele ei? Iubirea are o sută de forme de mândrie şi dispreţ, şi se câştigă printr-o sută de mijloace de convingere. Pentru că Iubirea e fidelă, ea cauta pe cineva care e fidel: nu o interesează în niciun fel un tovarăş neloial. Fiinţa umană seamănă cu un copac; rădăcina lui e o convenţie cu Dumnezeu: acea rădăcină trebuia îndrăgită cu toată puterea. O convenţie slabă e o rădăcină putrezită, fără har şi roade. Chiar dacă ramurile şi frunzele copacului sunt verzi, verdeaţa nu ajută la nimic dacă rădăcina e stricată. Dacă o ramură nu are frunze verzi, dar are o rădăcină bună, o sută de frunze vor lua naştere la sfârşit.

Rumi în Iubirea
Adăugat de lucica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabie în deşert

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău.
umbrele noastre dansează noapte de noapte în catedrala iubirii
călcând peste florile aruncate de anotimpurile tinereţii fără sfârşit.
urletul oceanului nu se aude, rafalele furtunii nu mă mişcă din braţele tale,
şi zeii plâng însinguraţi numărând mângâierile,
mereu numărând.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
o lume întreagă încearcă să ne închidă dragostea într-o stea de nisip.
de aceea trebuie să murim departe de lume
minţindu-ne sângele că am fost cu adevărat fericiţi.

tu eşti corabia mea iar eu deşertul tău,
eu navighez în sângele tău căutând fericirea.
tu te acoperi cu mine,
ca să uiţi să trăieşti...

poezie de Eduard Dorneanu (3 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste şi ură. Sfârşit...

Şi te urăsc nespus când tu imi taci!
Nu ştii ce-nseamnă verbul a iubi...
Şi prin tăcere... nu ştii ce îmi faci...
Iar ce simţim... se va risipi.

Şi te iubesc mai mult de ai visa...
Eşti unicul ce inima mi-a luat-o!
Şi totul fără voia mea...!
Dar tu, iubirea mi-ai certat-o!

Şi ură şi iubire eu resimt...
Mă duci la limite şi mă provoci în mine!
Şi mă învârt în cerc, acelaşi ritm...
Şi extaz... dar şi multe suspine!

Şi a venit şi ceasul să aleg...
Nu pot trăi în valuri viaţa toată!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stareţul este acela care găzduieşte în sufletul său şi îmbrăţişează cu voinţa sa propriul tău suflet şi voinţa ta. Din clipa când şi-a ales un stareţ, omul renunţă la propria sa voinţă, încredinţându-i-o lui cu cea mai deplină supunere şi cu o totală uitare de sine. Acela care îşi pecetluieşte astfel soarta acceptă de bunăvoie această încercare, această austeră ucenicie, în speranţa că la capătul unor îndelungi străduinţe va ajunge să se învingă pe sine şi să se domine atât de perfect, încât după o viaţă întreagă de ascultare să poata dobândi, în sfârşit, deplina libertate, descătuşându-se de propriul său eu, ca nu cumva să împărtăşească soarta celor care-şi încheie viaţa fără a fi reuşit să se regăsească pe sine.

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!