capul de zimbru

Chemarea unui copil

E multă tristeţe în ţară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an şi-o vară
De când pe-acasă n-aţi dat.

Mi-e foame, mamă, şi mi-e frig.
Picioarele mi-au îngheţat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.

Mă doare capul şi mi-e rău,
Şi plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Şi noaptea-n somn ea te striga.

Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu ştim unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-aţi lăsat.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba iarna intră-n sat...

Alergând, ca de năpastă,
Au venit buluc pe coastă
Doi băieţi
Mai isteţi,
Să dea veste
La neveste
C-au văzut în deal la stână,
Coborând din vârf de munte,
Peste ape fără punte,
Iarna sură şi bătrână...

Mai târziu, mai pe-nserat,
A intrat şi baba-n sat:
Uite-o-n capul podului,
În văzul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de căpătat,
Cu năframa de furat,
Cu catrinţa de aba

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nimeni nu se întoarce de acolo
Ca să ne povestească cum o duc ei,
Ca să ne spună de ce au nevoie ei,
Ca să liniştească inimile noastre.
Până când noi înşine nu mergem spre locul în care ei s-au dus
Fii bucuros
Că poţi să-ţi laşi inima să dea uitării,
Că oamenii te vor sfinţi într-o zi.
Dă urmare dorinţei tale
Atâta vreme cât vei trăi,
Aşază mireasmă de mir pe capul tău,
Înveşmântează-te în pânză subţire de in
Şi unge-te cu unsorile minunate ale zeilor!
Sporeşte încă mai mult plăcerile pe care le iei
Şi nu lăsa inima ta să se slăbească.
Urmează dorinţei tale şi fă-ţi bine ţie însuţi.
Fă cele ce doreşti pe lumea aceasta
Şi nu-ţi răni inima ta,
Până când ziua bocetelor va veni peste tine,
Căci cel ce are inima liniştită nu dă ascultare jelirilor lor

[...] Citeşte tot

poezie din Cântecul harpistului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duelul

Îmi tremură lăuntrul ca frunzele în toamnă
Privirea-mi şi cu paşii colindă pe alei
Pe ziduri bate vântul dar nu flutură steagul
Străjerii dorm în posturi, şi eu în rând cu ei.
Şi ştiu că dorm,
Aevea fiinţa-mi se desprinde
Şi îşi înalţă capul spre-a se privi de sus
De parcă-n postul sumbru veghează oseminte
Iar sub a lunii pază
Sub pânza ei subţire,
Un alt eu se ridică, un eu ce nu-i de lut.

Pe undele subţiri, lăuntru’ făr’ de valuri
Se-nalţă holograma unu-i război străbun
Ahile cu mândria-i şi patima flămândă
Mă calcă sub călcâiul ce-l face muritor;
El scoborând pe tărmuri îmi tulbură lăuntrul
Iar unda creşte valul, mânat de-acelaş dor.

Eroii toţi în mine vor ca să ia cuvântul

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă voiţi într-adevăr să faceţi ceva nou, cei buni n-o să vă ajute. Ei sunt mulţumiţi de ei înşişi, sunt leneşi, îl au pe bunul Dumnezeu şi capul lor tare – aşa că nu se poate face nimic cu ei. Lăsaţi oamenii graşi să vină la mine: un rege care este unsul lui Dumnezeu poate să spună aceasta, dar nu şi un fuhrer care s-a creat el însuşi. Lăsaţi ticăloşii să vină la mine... Cei răi, care au ceva pe conştiinţă, sunt indivizi serviabili, atenţi la primele ameninţări, pentru că ştiu cum se întâmplă lucrurile, dar şi la câştig... Li se poate oferi ceva pentru că iau. Pentru că nu au scrupule. Pot să fie spânzuraţi când nu sunt docili. Lăsaţi ticăloşii înrăiţi să vină la mine – cu condiţia să deţin puterea, putere de viaţă şi de moarte. Singur şi unic depozitar, căruia nimeni să nu-i poată strica meseria... Ce ştiţi voi despre posibilităţile existente în domeniul răului? De ce scrieţi şi filosofaţi, voi care nu cunoaşteţi decât virtutea şi modul de a o cuceri, când, de fapt, lumea este pusă în mişcare de cu totul alte forţe.

citat clasic din Hermann Goring
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învechit...?

Vi s-a-ntâmplat să plângeţi după vechi;
Să nu iubiţi răceala noului, dorind străvechi?
Priviţi, cu jind, fotografii alb, negre, gri?
Vă-ntoarceţi frica-n locuri unde-aţi retrăi?

Repudiaţi pereţii-n sticlă, fumurii
În care se prăvale ceruri albe, azurii?
Visaţi la bejul-brun din alte timpuri;
Petreceţi timp, "feed back" de anotimpuri?

Vă aşezaţi pe banca-n parc, pe bulevard,
S-atingeţi neştiuta lemnului esenţă de bastard;
Să-i rupeţi din vopseaua strâmbă, decojită
De multe treceri, aşezări... suspine de iubită?

Vă plecaţi capul, la căsuţa de bunici,
Să-i treceţi prag, cu trup şi gând, lăsate aici
Pe o măsuţă fără lustru, de rupturi tocită?...
Revedeţi blânda cocârjată, mult muncită?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un erou

De trei ori am avut pornirea de-a ucide,
De-a strânge-n gheare un gât subţire
Şi cald până când buzele devin livide,
Iar pieptul încetează să respire.
De trei ori am alungat demonul din mine,
Sudoarea pe fruntea-mi încă se prelinge;
Şi totuşi, fără dubiu ştiu, ştiu foarte bine,
Că se va întoarce şi mă va învinge.

Ştiu că-s nebun, îmi ştiu păcatul şi necazul,
Ar trebui-în spital infirmitatea mea tratată
Sau, poate, să fiu închis la balamuc. Poate-i cazul
Să nu mai fiu lăsat în libertate niciodată.
O, dar ce cumplit mi-ar fi destinul!
Sunt tânăr şi, de-asemenea, privilor plăcut...
Îmi vad demonul, deşi neclar, şi-i simt festinul,
Şi nu-i decât un singur lucru de făcut.

De trei ori pe-înşelătorul diavol am respins,
A patra oară însă ştiu că va învinge el,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Robert William Service, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satan

Călătorind pe malul talazelor latine
L-am întâlnit, sol paşnic, pe-o stâncă de topaz
Cu ochii, râpi de umbră, deschişi din cer spre mine,
Cu talpa roză, linsă, subt munte, de talaz.

Gol în imensa zare, tăcut şi gânditor,
Cu braţele păroase, la piept, făcute cruce.
Privea la luntrea-mi albă pe undă cum se duce
Târâtă de vârteje-picior peste picior.

Deşi nămiez, în umbra-i, culcată peste mare
Ca dâra unei neguri în care se răsfrâng,
Văzui cum firmamentul roieşte şi tresare
Din mii de candelabre aprinse din adânc.

Şi se-ntreba atuncea speranţa mea mirată:
Cine-ar fi fost să fie bărbatul uriaş.
Oprit pe ţărmii lumii, cu-o mână-atât de lată
încât putea să joace pe deget un oraş?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când auziră boierii de una ca asta, se temură să nu le fi jucat iarăşi vrun renghi, şi de unde să nu fie aşa, se sculară, şi când văzură cum i-a poticălit ciobănaşul, se luară cu mâinile de păr. N-avură ce zice. Cu toate, unul din ei, care era şi mai semeţ, se otărî să se ţie de capul ciobănaşului, să nu-l lase să se sfinţească. Ciobănaşul însă îşi scoase calul din nomol şi, în învălmăşeală se strecură binişor, şi pe ici ţi-e drumul; plecă şi îi lăsă cu buzele umflate, cu braţele încrucişate şi fluierând a pagubă. Boierul cel semeţ şi neruşinat se luă după dânsul, îl ajunse, şi tot cu şoşele cu momele îmbla pe lângă el. După ce sosi la cetatea împărătească, ciobanul se înfăţişe şi el la împăratul ca să ghicească semnele fetei; dară boierul nu se dezlipea de lângă dânsul, nici cât ai da în cremene. Împăratul daca văzu pe cioban, dichisit, spălăţel, cu ţoalele curate pe dânsul şi cu mustăcioara mijindă, îi plăcu şi lui; mai ales că era şi mândru şi sta înfipt înaintea lui şi cu coraj, îl priimi deci să vie să ghicească. Înfăţişându-se înaintea sfatului împărătesc, unde se afla şi împăratul cu împărăteasa şi cu fata lor...

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daniel Sihastru

Sub o râpă stearpă, pe un râu în spume,
Unde un sihastru a fugit de lume,
Cu vărsarea serii un străin sosi.
— "Ştefan al Moldovei vine a-ţi vorbi!"
— "Ştefan al Moldovei, Daniel îi spune,
Să aştepte-afară! Sunt în rugăciune."
— "Bunule părinte! Sunt rănit şi-nvins;
Însăşi a mea mumă astăzi m-a respins!
Viu sa-ţi cer povaţa dacă nu-i mai bine
Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine?"
Daniel Sihastru domnului a zis
— "Mă înşeală-auzul ori eu am un vis?
Capul ce se pleacă paloşul nu-l taie,
Dar cu umilinţă lanţu-l încovoaie!
Ce e oare traiul, dacă e robit?
Sărbătoare-n care nimeni n-a zâmbit?
Viaţa şi robia nu pot sta-mpreună,
Nu e totd-odată pace şi furtună.
Doamne! tu ai dreptul a schimba-n mormânturi
Pentru neatârnare, oameni şi pământuri;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!