jos

Iubire după iubire

Va veni vremea
când, cu încântare,
vei spune bun venit sosirii tale
la propria uşă, în propria oglindă,
şi fiecare va răspunde zâmbind la salutul celuilalt

spunându-i, stai jos. Mănâncă.
Îl vei iubi iarăşi pe străinul care ai fost.
Oferă-i vin. Oferă-i pâine. Înapoiază inima ta
ei însăşi, străinului care te-a iubit

întreaga ta viaţa – şi pe care l-ai ignorat
pentru altcineva, străinului care îţi ştie toate tainele inimii.
Răsfoieşte scrisorile de dragoste de prin sertare,

fotografiile, vechile însemnări disperate,
decojeşte-ţi imaginea din oglindă.
Aşează-te. Sărbătoreşte, înfruptă-te din viaţa ta.

poezie de Derek Walcott (1986), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria asta e un fluture...

Să se facă repede copilărie,
cât ar bate trei orologii
cu douăsprezece aripi de pegaşi în cetatea norilor,
să se prefacă zăpezile în armăsari de foc.

Copilăria asta e un fluture
urcat în fulgerul tânăr,
amestec de primăvară şi lumină între flori.

A fi copil e înger la ureche.
Atunci ce rost mai are orizontul
sau râul cu un singur mal?
Că s-a întâmplat să-mi văd aripile în oglinda apelor.

Am trecut de toamna cu buzele de mere roşii,
Jumătate floare, jumătate grăunte de rouă,
plutesc în armura soarelui.

Se-ntâmplă, că s-a întâmplat să mă fac fluture
de la inimă în jos,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa (30 august 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe muşchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos lângă iedul ei. Acesta şi-a întins capul cu botul mic, catifelat şi umed, pe spatele mamei lui şi, cu ochii închişi, se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge, şi limba ei subţire culcă uşor blana moale, mătăsoasă a iedului. Mama îl priveşte şi-n sufletul ei de fugarnică încolţeşte un simţământ stăruitor de milă pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă, pe care a hrănit-o cu laptele ei, dar de care trebuie să se despartă chiar azi, căci vremea înţărcatului venise demult încă. Şi cum se uita aşa, cu ochi îndureraţi, din pieptul căprioarei scăpă ca un muget înăbuşit de durere; iedul deschise ochii.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Căprioara
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incomensurabila fragilitate

Pe-acest poem nu-l mai suport
epitete îi trântesc în faţă
îl dau afară ca pe-un mort
ce şi-a bătut doar joc de viaţă

Epitete îi trântesc în faţă
mişel şi trântor şi duios
metafore a scos la suprafaţă
când doar adâncu-i de folos

Mişel şi trântor şi duios
îl dau afară ca pe-un mort
ducă-se-n rai în iad pe sus pe jos
pe-acest poem nu-l mai suport

Şi-i trântesc şi-un punct în gură
că n-are naibii nici măsură

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr...

.. nu mă-ntristez că nu sunt înţeles
dar mă -ntristez când nu pot înţelege
şi nu mă vaiet când nu sunt ales
ci doar când singur nu mai pot alege

mă bucur când încerc să fiu mai bun
sunt trist când mulţi încalcă datine străbune
şi nu mă plâng câ sunt tratat ca un nebun
ci doar mă plâng că lumile-s nebune

şi întunericul eu niciodată n-am hulit
în loc de blasfemii aprins-am lumînări
şi căutăm prin lume pururi ostenit
de ultime instanţe, adevăr

dar nici la fund de mare nu era
şi nici pe vârf de munte. Ca atare
se tupilase undeva în preajma mea
în ochii tăi, mai jos de fund şi mare...

poezie de Iurie Osoianu (29 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiemvrie

În lâncedul soare de-amiază, grădina
Îşi zvânta din brazde noroiul, şi cum
Nu-i nimeni să-i cate răcoarea acum,
Dar zborul de cioare îi cată hodină.
În mâlul ce scade vâscos, fumegând,
Mai luptă cu moartea o iarbă, o floare,
Cu frunze cernite-n sinistră coloare
A negrului muced — ce-ţi intră în gând
Mai muced, mai negru decât e în fire.
Sus ciorile negre, jos mucedele flori!

O, unde eşti, creangă de-april, să-mi improri
Ferestrele vieţii cu verdea-ţi lucire
Şi unde eşti, iarbă cu fragedul fir,
În gânduri să-mi intri cu haina ta nouă,
Şi proaspăt scăldată în bobul de rouă,
Ce-n suflet răsfrânge lumini de safir.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lupta

–Hei, Sancho, adu-mi armura de vis
pentru ultima luptă,
deşi coasa acestei întunecate Dulcinei
sfărâmă şi stânca.
Noi însă, chiar fără nici o şansă,
ca nişte cavaleri ce se respectă,
n-am renunţat la nici-o înfruntare.

Chiar dacă eu nu pot fi învins,
tu să te ţii pe aproape cu o lumânare
şi s-o aprinzi
înainte de a-mi da ultima suflare.

Dacă o să ţi se pară
că am zburat cu Rocinanta
spre lună
să nu-ţi zici că nu e abună.

–Hei, Sancho, nu lăsa capul în jos
şi nu privi într-o parte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balerina

Stătea ca o nălucă înspre apus de soare,
Pe malul unui lac, în alb, o siluetă
Şi-n liniştea sinistră,... doar adia o boare,
Năluca se ridică şi face-o piruetă,

Mişcare circulară, pe vârfuri de picioare,
În mantia rotată părea un fulg în zbor,
Purta după ureche un nufăr alb, în floare
Şi energii astrale o învârteau uşor...

Cu forţă şi tandreţe, în salturi graţioase,
Cu braţele întinse a prins în palme-un nor,
Şi cu puterea minţii ea Ceru-n jos îl trase,
S-asculte-n taina nopţii al îngerilor cor...

Şi i-a cuprins cu gândul nemărginirea toată,
Lumina siderală s-a stins uşor, în noapte,
Iar mica balerină a mai făcut o roată
Şi-a înălţat o rugă vorbind cu Ceru-n şoapte...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La lecţie

De câte ori sunt scos la lecţie
Răspund anapoda
La toate întrebările.

- Cum stai cu istoria?
Mă întreabă profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.

- Care e legea gravitaţiei?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.

- Pe ce treaptă de civilizaţie
Ne aflăm?
- În epoca pietrei neşlefuite,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa îmi sfătuiesc românii

Le spun celor care vin din urmă
Şi nu ştiu spre ce se-îndreaptă,
Să nu rămână doar o turmă.
Să aibă minte înţeleaptă.
De timpuriu să înveţe
Să nu stea cu capu-n jos.
Să lupte, le dau poveţe,
Când cuţitul e la os.
Să lupte pentru cetate.
S-alunge răul nemernic.
Să-şi facă singuri dreptate.
Să iasă din întuneric.
Să iubească ţara, pentru ea să lupte.
În viaţă să-şi făurească un trai mai prosper.
Duşmanul de-aiurea, aprig să-l înfrunte,
Pacea să domnească pe al ţării cer.
Aşa îmi sfătuiesc românii.
Să lupte precum străbunii.
Oricâte bătălii purtară,
Ei n-au lăsat ţara să piară.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!