georgescu matei

Lucian: Deci, Nick, eşti matinal...
Nick: Sincer să fiu, n-aş fi dorit să vin la ora asta, însă blonda mea a insistat atât de mult să o însoţesc, încât n-am putut-o refuza.
Lucian: Pricep. Dacă a insistat, bineînţeles că n-o puteai refuza.
Nick: Oricum, ieri a venit singură în navă, n-am fost cu ea. Dar spunea că pe aici e cam pustiu. Tu nu eşti, decât femela-păianjen şi roboţii; din cauza asta a insitat să vin cu ea azi. E atât de fascinată de păianjenul ăsta, Ema, încât ar petrece tot timpul numai cu ea, aici, la bordul navei voastre.
Lucian: Şi te deranjează? Ţi se pare cumva că-i acordă mai multă atenţie ei decât ţie? Te înşeli! N-ai putea fi gelos pe un păianjen mititel; ar fi absurd. În plus, e o femelă!
Nick: Ah, nu, nu-i asta. Doar că... Nu, de fapt, nu-i nimic! Nu mă deranjează. Într-adevăr, ar fi absurd! Pricep că-i una dintre marile ei pasiuni, munca ei, deci, nu sunt gelos; n-aş avea motive.
Lucian: Ai putea opri puţin filmul ăla, să vorbim liniştiţi? Dă-i o pauză! Îl reporneşti după aia!
Nick: Bine, îl opresc puţin. Şi aşa nu-mi place când nu mă pot concentra în totalitate asupra lui, să-l şi înţeleg totuşi, dacă tot îl privesc.
Lucian: Vrei să spui că eu îţi distrag atenţia de la film?
Nick: Eh, da, dar nu contează... Îl văd eu, mai târziu. Să stau de vorbă cu tine e mult mai interesant, normal.
Lucian: Aşa sper şi eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Încă nu m-ai lămurit. Deci, ce-ai făcut după ce ai plecat de la mine? Unde ai fost şi ce s-a întâmplat atât de grav, încât te-a tulburat atât de rău?
Nick: Păi, mai întâi am trecut pe acasă, să văd dacă Maria era acolo, dar ea nu ajunsese încă, aşa că m-am îndreptat spre nava lor, "Pacifis", presupunând că o voi găsi acolo, cu păianjenul acela mititel, Ema.
To Kuny: Şi nu era acolo?
Nick: Ba da, era... Încă era acolo. Dar nu cu păianjenul, nu cu Ema. Ci cu el, în braţele lui... Aşa i-am găsit când am intrat în navă, îmbrăţişaţi.
To Kuny: Îmbrăţişaţi?! Pe cine, dragul meu?
Nick: Păi... Pe ea şi... pe el!
To Kuny: Ea?! Probabil te referi la încântătoarea ta soţioară. Şi el?! Probabil Lucian, tânărul lor comandant.
Nick: Exact, ei... Ei doi... Nu mi-aş fi închipuit niciodată aşa ceva!
To Kuny: Deci, asta e problema ta... Şi tu ce-ai făcut?
Nick: Nimic, ce era să fac?! La început nu-mi venea să cred că ar fi adevărat, speram să mă înşel. Câteva clipe n-am putut schiţa nici un gest, de parcă amuţisem. Rămăsesem blocat. Când m-au văzut, au tresărit amândoi şi s-au îndepărtat brusc unul de altul. El a încercat să-mi explice ceva, de parcă ar fi avut ce, cum că n-ar fi ceea ce părea, dar nu l-am ascultat. N-aş fi putut suporta să-i aud motivaţiile. Eram prea supărat, nervos. Am ieşit cât am putut de repede şi... Cam asta ar fi tot. Am ajuns aici, la tine, deşi nu-mi dau seama cum sau de ce. Eu nu intenţionam să vin din nou aici.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Vă ascult, domnule Stancu!
Virgil: Desigur. Îmi dau seama că te întrebi de ce ţi-am solicitat o întâlnire între patru ochi şi am să te lămuresc de îndată. Bineînţeles, înainte de ceremonie, nu ştiam că vei fi comandantul şi te felicit pentru numirea în această funcţie. De asemenea, felicitările mele pentru această superbă navă spaţială; ştiu că e mai mult capodopera ta.
Lucian: Vă mulţumesc, domnule.
Virgil: N-ai pentru ce, dar îţi spun că această numire în funcţia de comandant nu schimbă cu nimic situaţia.
Lucian: Despre ce situaţie este vorba, domnule? La ce vă referiţi?
Virgil: În primul rând, să nu-ţi închipui că fiica mea, Lia, ar avea vreun amestec; ea habar n-are de intenţia mea de a-ţi vorbi.
Lucian: Înţeleg; însă nici n-am susţinut că fiica dumneavoastră ar fi cumva implicată. Presupun că dacă ar fi, ar participa la această discuţie, deci, ar fi prezentă, doar nu există motive s-o înlăturaţi.
Virgil: Bineînţeles, însă am considerat că ar fi mai bine ca ea să nu fie prezentă. Şi hai să nu mai tot ocolim subiectul, pentru că n-are rost să prelungim prea mult discuţia. Am să încerc să fiu cât mai direct posibil.
Lucian: Chiar vă rog, domnule; nici mie nu-mi plac ocolişurile.
Virgil: Foarte bine. Deci, sper să înţelegi că nu de la fiica mea, însă am aflat despre tine că ai fi...
Lucian: Un mare Don Juan.
Virgil: Întocmai.
Lucian: Mda... Se pare că nu pot scăpa pe nicăieri de această "faimă" cu care m-am ales şi care mă urmăreşte...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Dar spune-mi, Luci, nu te înţeleg... De ce te chinui atât de mult? De ce te închizi în tine şi nu-i spui odată totul? Tocmai tu, care, de obicei, eşti atât de direct... De ce nu-i destăinui sentimentele pe care le ai faţă de ea de atâta timp? Tu spui că-ţi pare rău de Nick, că suferă atât de mult, dar el exagerează puţin; noi ne-am cunoscut de abia patru zile, pe când tu, pe Lia, o ştii de mai mult de şase ani...
Lucian: Şapte; şapte ani şi jumătate.
Maria: Eh, poftim, şapte... Şi atunci, de ce? Ce rost au toate astea?
Lucian: Nu ştiu... Cu Lia nu-i deloc atât de simplu. Nu pot... Nu sunt încă pregătit să-i spun. În plus, mă leagă şi mă încurcă teribil o promisiune absurdă, pe care am făcut-o mai demult cuiva; şi ei, dar şi altcuiva. O promisiune pe care nu mi-o pot încălca aşa de uşor, nu pot trece peste ea, deşi aş vrea... Dar, în fine... N-are importanţă!
Maria: Cum să nu aibă?! Nu vorbi aşa, Luci! Dă-o încolo de promisiune! Uit-o! Şi... Spune-i odată!
Lucian: Ah, nu merge; nu-i atât de simplu... De altfel, drept să-ţi spun, mi-e şi teamă; mi-e teamă de un refuz din partea ei. Nu ştiu dacă ea ar accepta această destăinuire, iar eu nu ştiu cum aş reacţiona dacă ea m-ar refuza categoric, după atâţia ani de aşteptare, de speranţă, sau numai de iluzii deşarte...
Maria: Ar trebui să încerci totuşi ceva, nu să suferi atât de mult. Nu meriţi să suferi atât, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Deci, nu va fi nevoie să-ţi spunem "domnule comandant" sau altceva de genul ăsta?
Lucian: Poftim?! Nu, absolut deloc, evident. Nici gând! Vreau să-mi spuneţi în continuare pe nume, simplu, Lucian, sau dacă vreţi, mai pe scurt, Luci; ar fi preferabil... Doar dacă nu vi s-ar părea mai convenabil să ne adresăm unul altuia cu formule de genul: "domnişoară doctor Stejăran", "domnişoară consilier Stancu", "domnule..." – nu ştiu cum i-am putea spune şefului securităţii, Mihai...
Stela: Ah, nu, ar fi ridicol să ne vorbim astfel unul altuia timp de 13 ani.
Alex: Sigur; ce-ar fi cu atâtea formalităţi inutile? Şi apoi, cum i-am putea spune lui Nis? "Domnule Kilometru"? Sau "Domnule Lungan"?
Nistor: Ce tot ai cu înălţimea mea?
Alex: Eu – nimic, mă; ea-i prea mare.
Nistor: Şi dacă tot veni vorba de înălţime, cum i-am spune acestei domnişoare, care-i mult prea scunduţă; "domnişoara Piticanie" sau "Piticot", ori "Pigmela"? I s-ar potrivi! În cazul ei, nici nu poate fi vorba de înălţime...
Maria: Ce-ai zis, măi?! Ia mai taci! Şi ia vezi, ai grijă pe cine numeşti tu "Piticanie", "Piticot" sau "Pigmela"!
Nistor: Oho, păzea... Se supără "Piticot"... Ce-i, pigmelo, vrei să te pui cu mine?!
Lucian: De ajuns! V-am spus clar că nu vreau certuri şi voi deja aţi şi început.
Maria: Nu ne certam deloc.
Lucian: Sper.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Iuli, cum ai putut să umbli atât de mult prin oraş cu maşina aia; ştii bine că nu-i a noastră!
Iulian: Lasă, dragă, doar nu-i nici o problemă. Este, Luci?
Lucian: Sigur, blondule, e-n ordine!
Iulian: Vezi, Diana, băiatul zice că e-n ordine. Şi-n plus, tocmai dat fiind că m-am plimbat atât prin oraş, acest lucru m-a ajutat să mă decid să-mi cumpăr şi eu o maşină ca asta, sau măcar asemănătoare.
Diana: Poftim?!
Iulian: Ai auzit bine; o să-mi cumpăr una. Mai ales că-mi pot permite acum.
Diana: Şi cu cea veche ce-o să facem?
Iulian: Las-o acolo, în garaj, e bătrână, dar o mai fi bună şi ea vreodată la ceva... Oricum, îmi voi lua una din asta nouă, elegantă, modernă. Ce zici, Luci, dacă o să cer salariul în avans, pentru luna iunie, poate şi pe iulie, cu clauzele promise, prietenul tău va fi de acord?
Lucian: Cred că da, ai şanse.
Iulian: Atunci luni de dimineaţă să mă aştepţi, vom pleca împreună la Institut; o să-i las o cerere prietenului tău. Sper să mi-o aprobe.
Lucian: Sigur, blondule, luni de dimineaţă. Şi nu-ţi face probleme, dom' director îţi va aproba cererea.
Diana: Ah, nu-mi vine să cred că te gândeşti la altă maşină!
Iulian: De ce nu, dragă; doar nu-i interzis să-mi cumpăr o maşină nouă?
Lucian: Hai, Mihai; să mergem.
Mihai: Hai.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: N-aţi plecat încă?
Nistor: Nu, dom' director.
Alex: Am rămas aici, să aşteptăm, poate mai era nevoie de noi.
Traian: Puteţi merge liniştiţi acasă; cei din Comisie au plecat deja. Iar tu, Luci, vei putea dormi fără griji în noaptea asta; am văzut toate declaraţiile depuse astăzi la Comisie; nu există nici una în defavoarea ta, totul te avantajează.
Lucian: Dom' director, parcă nu era permis să le vedeţi.
Traian: Desigur, nu-i permis; decât directorului, uneori...
Lucian: Dar...
Traian: Luci, nu-ţi fie teamă, n-am încălcat nici un regulament al Institutului, n-am făcut nimic nepermis sau ilegal, doar nu sunt tâmpit; nu am acţionat fără ştirea şi acordul celor din Comisie. Clar, da?!
Lucian: Adică, dânşii v-au dat voie să vedeţi declaraţiile?
Traian: Bineînţeles, doar la urma urmei, sunt, totuşi, directorul.
Lucian: Poate, dar... Dânşii ştiau că veţi veni să-mi spuneţi ce-aţi văzut.
Traian: Probabil ştiau, dar tot nu-i nimic grav, pentru că eu nu ţi-am spus cine ce a declarat – asta-i confidenţial – eu am spus doar că nu-i nimic în dezavantajul tău până acum, atâta tot, deci, am păstrat confidenţialitatea declaraţiilor şi n-am încălcat regulamentul. Mie mi se pare destul de corect; vouă nu?!
Nistor: Ba da, dom' director.
Alex: Chiar foarte corect.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Nu te mai tot scuza atât. Aşa... Apoape că am terminat cu tine pe ziua de astăzi. Dar mai avem ceva de făcut. Iar între timp putem discuta, nimic nu ne împiedică, deci... Aş dori să te întreb ceva.
Lucian: Orice. Întreabă-mă!
Stela: Mai întâi te rog să te întinzi alături, fiindcă acum e nevoie să stai întins, pentru ultimul control de astăzi.
Lucian: Nici o problemă, doctore.
Stela: Deci, Luci... Îndrăznesc să te întreb numai pentru că ştiu că tu-l cunoşti foarte bine pe Alex, de mult timp, de când eraţi mai mici, deci, consider că eşti în măsură să-mi spui ce fel de om este. L-aş putea întreba şi pe lungan, dar parcă mi-e mai uşor cu tine.
Lucian: Ce fel de om e Alex?! Îţi dai seama că n-am de gând să-l critic! Oricum, după părerea mea, e minunat! Sau cel puţin aşa-l văd eu.
Stela: Bun. Asta cred că puteam să-mi dau şi singură seama. Altceva aş dori să aflu de la tine, iar tu eşti în măsură să-mi răspunzi.
Lucian: Hai, spune odată ce doreşti să afli, nu mai ocoli subiectul.
Stela: Ca de obicei, eşti foarte direct, comandante... Deci, aş vrea să ştiu dacă... Nu, nu-i bine aşa, se corectă ea, încercând să reformuleze: Crezi că ar fi posibil ca Alex să mă fi acceptat pe mine în viaţa lui, doar din cauză că nu are pe cine altcineva să aleagă?
Lucian: Nu, evident! Ce tot vorbeşti prostii, doctore?

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu vreau să te supăr...
Lucian: Nu m-ai supărat deloc... Deci, sunt comandantul. Acum, aici, da, sunt. Ai dreptate! Şi ce-i cu asta? Crezi cumva că, fiind comandantul misiunii, nu m-aş putea îndrăgosti? Sau că nu mi-ar fi permis acest lucru? Comandant sau nu, la urma urmei, sunt doar o fiinţă umană, ca toate celelalte; am totuşi, sentimente! Nu sunt insensibil! Sau îţi închipui că în cazul meu, nu e posibil?! Ce crezi tu, de fapt, despre mine? Că sunt un monstru, incapabil de a avea sentimente, ca oricare alt om? Sigur, doar tu i-ai băgat în cap fostei tale colege de cameră, Ly, că aş fi un tip rău, foarte rău... Deci, sunt rău, nu-i aşa?! În ce sens sunt oare rău?!
Lia: Luci, te rog... Ceea ce i-am spus atunci colegei mele de cameră, Ly, a fost doar o greşeală din partea mea. N-ar fi trebuit să-i fi spus nimic, ea nu avea cum să înţeleagă...
Lucian: Cum să înţeleagă, ce?!
Lia: Anumite chestii.
Lucian: Anumite chestii?! Nici eu nu înţeleg acele anumite chestii. Deci, nu crezi că aş putea fi îndrăgostit, mai exact, nu crezi că aş putea fi îndrăgostit de tine. De ce oare?! Doar pentru că sunt comandantul? Asta e o aberaţie! Atunci, de ce, totuşi?! Crezi că-mi este interzis să fiu îndrăgostit, sau mai exact, să fiu îndrăgostit de tine?! Ăsta să fie motivul? Am greşit cu ceva, îndrăgostindu-mă de tine?! Pentru că, dacă doar asta-mi e greşeala, atunci nu regret deloc, nimic...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, poţi întreba pe oricine doreşti! Chiar şi Sid ştia că sunt îndrăgostit de tine. Serios!
Lia: Bine! De ajuns! Ţi-am spus: Te cred! Însă asta nu schimbă nimic între noi. Adică, tot nu-ţi accept prietenia.
Lucian: Ah, nu?! Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu mă vei accepta, nu atât de uşor sau de curând. Că mă vei respinge din nou... Lia, mă înnebuneşti! Mă zăpăceşti de tot! Zău aşa...
Lia: Off, Luci... Nu-ţi accept prietenia... Nu încă. Şi... Te refuz; deocamdată...
Lucian: Deocamdată?! Nu încă?! Asta sună promiţător. Dar, te rog... Vorbesc foarte serios! Nu-mi da speranţe false, nu mă amăgi! Lia, ţi-am mai spus... Nu-mi face aşa ceva! Ţi-am spus să nu te joci cu mine! Nici cu sentimentele mele! Te rog mult... N-aş putea suporta, pur şi simplu!
Lia: Luci, nu mă joc cu tine, nici cu sentimentele tale, promit! Şi nici nu-ţi dau speranţe false, nu te amăgesc...
Lucian: Şi atunci, eu ce-aş putea înţelege din toate astea?
Lia: Ceea ce ţi-am spus. Deocamdată, încă te resping, nu-ţi accept prietenia, nu încă. Ceea ce înseamnă că da, poate în curând, te voi accepta totuşi. Mi-ai spus că nu vei renunţa atât de uşor la şansa ta; ei, bine, s-ar putea să nici nu fi nevoit să renunţi, pentru că ai şansa ta. Eşti pe drumul cel bun, domnule comandant... Iar dacă asta-ţi doreşti atât de mult, prietenia mea, s-ar putea să o obţii, cât de curând, însă nu încă...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!