dea

Natura căzută

Soarele geme-n aerul senin şi cald,
florile de cais încearcă din nou să dea în floare,
şi prunele neculese se usucă pe ram,
iar tu simţi căldură-n inima plină de viaţă.
Frunzele cad, zilele scad şi ele,
iar zeiţa toamnei îşi pune mantaua pe pământ,
în timp ce tu te rogi Domnului,
s-aducă apa necesară pentru plantele noastre.
Orele zilei sunt mai puţine decât ale nopţii
şi vânturile reci din nord încep să cânte,
dar soarele încă îşi pune amprenta pe puterea naturii.
Nu vrem primăvară fără recoltă,
pentru că nu există viaţa fără moarte.
Doamne binecuvinteză natura căzută
şi dune-n călătoria de pe meleagurile iernii
împreună cu zeiţa imaculată a zăpezii.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea (pastel bucureştean)

Noaptea se lasă încet printre blocuri,
Întunericul se scurge lin pe balcoane,
Lumini la ferestre se aprind pe alocuri,
În intersecţii ard stâlpi cu neoane.

Umbre obosite se mişcă pe trotuare,
Mergând împleticit încolo şi-ncoace,
Prin parcuri tineri rebeli sub felinare,
Glumesc, trăgâd cu nesaţ din chiştoace.

Pietoni, câini, bişniţari, biciclete,
Înghesuiţi, merg pe trotuare înguste,
Ocolind în grabă câte-un sticlete,
Operativ, ocupat cu filajul la fuste.

Un rapsod cântă înfocat la o chitară,
Încercând să pară talentat şi rebel,
Profitând de întunericul de afară,
Un maidanez ridică piciorul spre el.

[...] Citeşte tot

poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poftă de viaţă

Sunt tristă şi viaţa mă respinge
Şi toţi acum îmi râd în nas,
Dar nu mă las eu voi învinge,
Atâta timp cât mi-a rămas.
Credeam că totul e la fel,
Credeam că eu sunt cel învins,
Acum nu pot să cred că cel
Cărui eu mâna am întins,
Este cu mine bun şi deschis.
Iubirea ta nu la fel o simt,
Simt doar o inimă împietrită,
Eu te iubesc de ce să mint,
Vreau din nou să fiu fericită.
Mie dor să mai fii cum eu te ştiu
Şi seara să te-aştept în prag,
Crear dacă un pic bolnavă o să fiu,
Să mă ajuţi din nou cu drag.
Tu faci lumină când e noapte,
Din întuneric faci dimineaţă,
Ca tine nimeni nu mai poate,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Calancea (28 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii şi moartea

Adesea, ca-ntr-o scenă rituală,
poeţii dorm cu moartea pe pământ,
dar moartea-i moarte, n-are istoveală,
semnând cu ei un tainic legământ:
să-i dea mereu raport şi socoteală!

Şi-ncet, prin versul lor zglobiu,
salută moartea-n pas de defilare,
ducându-şi mâna dreaptă la chipiu,
ştiind că moartea multă minte n-are,
cutremurându-se de ochiul ei şerpiu!

Trăind cu ea-n concubinaj rebel,
se hârjonesc în public şi se-njură,
dar moartea-i trece zilnic pe-un tabel,
căci, de la legământ, ades abjură:
ea n-are mamă, dor, nici cerebel...

Să le cosească drum spre ţintirim,
în zelu-i frust, ea noi dovezi adună,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Eminescu

Nimeni n-a ştiut mai bine
Să dea aripi la cuvinte,
Să le-mbrace-n armonie,
Să le facă-n veci să cânte.
Razele din alba lună
Tu le-ai tors ameţitor,
Suspinat-ai împreună
Cu luceferi la izvor.
Într-un cuib de turturele
Ai furat un pui de somn,
Ai zburat până la stele,
Tu ai fost şi prinţ şi domn.
Şi cu lira-nflăcărată,
Într-un cânt sfâşietor,
Ai cuprins în poezie
Plop stingher, tremurător.
Şi iubirea ai slăvit-o,
Ai simţit al ei fior,
Tu ai plâns la braţ cu teiul
Şi cu lacu-ai plâns de dor.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa gândului hoinar

S-a-ntipărit bizara întâmplare
În mintea lui, în trupul său bolnav,
Prin amintirea-ceea ce-i apare
Şi-i îngrozeşte sufletul firav,

Căci vis nu este, nu e un coşmar
Ce-l chinuie în starea de visare –
E-o revenire-a unui gând hoinar
Ce-i readuce clipa care doare.

Iar clipa-ceea nu a fost, o ştie!
Nu poate înţelege: cum se poate
Un lucru care n-ar putea să fie,
Să-i tulbure convingerile, toate.

Cum să-şi explice zbaterea nebună
Din ziua-n care ceru-a devenit
Pe jumătate-ntunecat, cu Lună,
Cealaltă - zori născuţi din asfinţit?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua râsului

Bătrânel ca el mai rar,
Vilă şi maşină mică,
Plin de bani la buzunar
Şi nevastă tinerică,
Întrebat dacă mai poate,
De-i mai rulează mosorul,
Se dădea cocoş la toate:
"Încă-s bun, merge motorul!"
N-a trecut decât o vară,
Termenul era trecut,
Se trezi întâia oară
Că nevasta i-a născut.
Anul a trecut în grabă
Pe-ndelete şi subtil,
Moşul şi-a văzut de treabă:
S-a mai născut un copil.
S-a dus la maternitate
Chemat să dea un răspuns
Legat de paternitate
De-ar avea ceva de spus.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozitate

-Dacă treci pe lângă soartă,
dă-i bineţe, cu umor,
şi, de-o vezi că stă la poartă,
întreab-o despre... amor!

Are-apucături ciudate,
nimeni nu i le-a-nţeles.
S-ar putea să-ţi dea de toate,
poate-ţi dă vieţii un sens...

De nimeni nu îi prea pasă,
face numai ce vrea ea.
Dacă o inviţi la masă,
poate că te va plăcea...

-Ştii, m-am întâlnit cu soarta
şi-am făcut tot ce mi-ai zis:
i-am zâmbit, i-am deschis poarta,
dar... nimic nu mi-a prezis!

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul pescarilor

Noi pornim să colindăm
Veste la pescari să dăm...
Lerui, Doamne, ler!
Că s-a născut pe Pământ
Pescarul de oameni, Sfânt!
Linu-i, Doamne, lin!
Cel ce peştii i-a-nmulţit
Şi norodul l-a hrănit...
Lerui, Doamne, ler!
Noi umblăm şi-i colindăm
Pe pescari, să le urăm...
Linu-i, Doamne, lin!
Să le dea ISUS în case
Lumină şi peşte-n plase...
Lerui, Doamne, ler!
Până-n zori noi colindăm
Şi de ataman să dăm...
Linu-i, Doamne, lin!
De la care vrun peştiuţ
Să primim şi-un colăcuţ...

[...] Citeşte tot

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, nu ţi-e îngăduit sa mori!

Doamne, în mâna dreapta ţin un înger,
ce mă scrie cu vârful de aripă apăsat.
Din vene, nu sânge, bulbi de stele îmi curg,
semn că cerul cândva din mine a muşcat...

Cuvintele mă-ncalţă în opinci de iarbă
şi inimii îi poruncesc să nu se dea bătută,
atunci când moartea îşi ascute gheara,
vrând cu orice preţ din ea să-şi facă o lăută.

Parcă sfinţii ar fi zdrobit toti macii în picioare,
de aceea simt în mine o altfel de cerneală:
un roşu ca şi stropii scurşi din crucea
ce s-a ridicat un curcubeu în ochiul cel de smoală.

În fie ce poem îmi cos o rochie de mireasă,
visând la mirele ce are-n pază câmpia de bujori...
Doar el îmi retrăieşte viaţa- durerea o alungă,
strigând-n mine: "femeie, nu ti-e îngăduit să mori"!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!