chipul tau mama

Senzaţie

În dimineţi de vară mă voi trezi uşor,
Atins de roua pe iarbă-ncet culcată,
La chipul tău mă voi gândi cu dor,
De vânturi fruntea îmi va fi scăldată.

Nu voi deschide ochii, nu voi rosti cuvinte,
Dar voi privi cu mintea în jurul meu câmpia
Şi visător voi merge departe, înainte,
Spre noi şi noi senzaţii, trăindu-mi reveria.

poezie de Sergiu Ivanov
Adăugat de Medeea Pascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul: Mamă, pregăteşte-l pe tata! Am picat la examen!
Mama: Tata a aflat şi e deja pregătit! Pregăteşte-te şi tu!

replici
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că omul e creat după chipul lui Dumnezeu nu pune problema unei calităţi a omului, ci înseamnă că Dumnezeu a creat omul ca şi o contraparte a Lui şi că fiinţele umane pot avea o istorie cu Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu se manifestă doar în relaţia individului cu Dumnezeu.

citat clasic din Claus Westermann
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mialgic mers

Lacustre gânduri pe drumuri de oase
Priviri pline de coase de nebuloase
Chipul tău pierdut în galaxii cu dorul
Cu cometa albastră deasupra-n mersul

Acesta ciclic şi mialgic al bătăilor
După adierea ambră a buclelor de stih
Mirabolantelor şoapte cu dulce acrostih
Care mă învie din lumea şargă a demonilor

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă fără ochi

simt nisipul,
iti aud gandurile,
soaptele ma bucura,
al tau trup sufera

simt adierea zorilor,
iti aud linistea,
ne adancim in intuneric,
vorbesti prin mine

chipul tau e sarat,
presupuni ca plangi
inima mea bate
si nu vrea a se opri

cunosc toate faptele,
pe banca,
porumbeii se aduna
aripile lor ar trebui
sa fie albe ca neaua

[...] Citeşte tot

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de mamă

Sub teiul înflorit, pe-un ţol ţesut prin tinereţe
Stai mamă, tu, la poartă în zi de sărbătoare
Dând altor săteni din când în când bineţe,
E ziua-n care uiţi că trupul crunt te doare.

Copiii ţi-s plecaţi să-şi facă rost prin lume
Bărbatul, stâlpul casei, la cele sfinte-i dus...
Câte-ai mai povesti, dar nu ai cui a spune
Noroc de tan' Maria, vecina dinspre-apus.

Cu ochii tăi blajini, împrejmuiţi de riduri
Priveşti, aproape-n lacrimi, spre viaţa-ndepărtată
Când masa era plină – te năpădesc suspinuri –
Şi se certau băieţii... cin' apă să mai scoată...

Toiagul tău puternic duce atâtea-amprente...
Doar el îţi e alături când noaptea se aşază,
Când spatele trudit nu poate să se-ndrepte,
Iar mâinile-ţi slăbite icoane aranjează.

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima destinului

Iubirea ta, sclipire iluzorie
În matca timpului...
Stinsa in ochii mei
Cu lacrima necruţătoare
A destinului.
Fără drum de întoarcere.

În noapte pier macii-n petale
Purtate de vânt
Din depărtări ecoul
Aduce aproape glas şoptit
Spre mine doar
Din chipul tău umbrit.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care obişnuieşte să înjure, la propriu

La-njurături, de bună seamă,
Ca el, mai tare, nimeni nu-i-
Uită că şi el are-o mamă,
... Mama lui!!!

epigramă de Marius Coge din ziarul "Viaţa Buzăului" (8 mai 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Poartă mama un inel,
Tare drag îmi este el,
Cu o pietricică rară
În formă de inimioară,
Vreau să-l port,
Dar am răbdare -
Pâna cresc un pic mai mare.

poezie de Maria Gonta (17 septembrie 2015)
Adăugat de Maria Gonta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamei

Eşti atât de frumoasă mamă, atunci
când luna luceşte la tine în plete.
Atât de gingaşă te asemeni gutuilor
de la fereşti cu miros dulce şi mângâietor.

Mâinile tale tremurânde împreunate în rugăciune
mi-au mângâiat creştetul în nopţi de fierbinţeală.
Iar glasul tău dulce mi-a fost călăuză pe drumul
înspre casă şi curtea cu miros fraged de trifoi.

Simt zgomotul tâmplelor ce se zbat când lipseşti
şi mă rog pentru zile mai multe şi mai bune, mamă.
Zile senine ca atunci când, cu lingura de lemn învârteai
în dulceaţa de zmeură ce fierbea domolit pe plită.

Va veni timpul să ne strângem la gura sobei,
torcând firul poveştii şi a memoriilor de noi,
trei ţânci cărora le-ai legănat visele făcând
oameni de nădejde pentru ale lumii nevoi.

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!