+moarte +nu +are

Blestem ne leagă şi minuni (glosă)

Purtăm în noi şi iad şi rai,
Blestem ne leagă şi minuni,
Ne-ngroapă-al cărnii putregai
Cu adevăruri şi minciuni.
E greu să nu i te supui —
Al vieţii gust este divin.
Cu cât suntem mai nesătui,
Cu-atât suntem mai plini de chin.

Ne rătăcim şi revenim,
Murim şi înviem, din nou...
Biet suflet, îl nesocotim,
Dar este singurul erou,
Care ne sare-n ajutor,
Când sorţii-i devenim cobai
Şi împietririi viitor.
Purtăm în noi şi iad şi rai.

E grea povara de-a fi om,
Căci crucii ce o-ngreunăm,

[...] Citeşte tot

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

somn

Somnul – acele infime crâmpeie de moarte. Cât le detest!

definiţie celebră de Edgar Allan Poe
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa noastră

Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
Şi parinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi –
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi-al idealurilor scrum –
Pe-acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calea noastră întâlni-vom

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?... Profilul acestor doi ochi (uniţi - în Templul sărutului)?... Aceste emisfere reprezintă Iubirea. Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?... Numai amintirea ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni şi pentru lume. Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.

citat celebru din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protocol al unui club Matei Caragiale

"Vis al galeşei Floride şi-al ostroavelor Antile",
Orchidee! nu eşti însăşi arta marelui Matei,
Cu a selbelor cădere în corole şi mantile
Sau cu Anzii albi în funduri ca o moarte de Protei?

Neajunsă, precum lancea unor iaduri vegetale,
Sub sărutul muştei Mima somptuos ca un manşon,
Locuieşte cetluită somnurile-i seminale
În o rouă de poleiuri: Raşelica Nachmansohn.

O! vegheat din jilţul Naibei al Pământurilor Nalte,
De atlaz tulip în creştet încheiat cu cap de mort,
"Mult" poesc, cioplirea unei rare şi pierdute dalte,
Paşadia îşi despoaie înnoptat semeţu-i port.

O! scuipat de înverzita tuse a spumelor putride,
Cocoţat pe naufragii, nefiresc ca într-un ochean,
Împuind cămara nopţii cu oracole stupide
Gore freamătă-n jiletcă de râios batracian.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către martirii români din 1848-1849

Dormiţi în pace, umbre, martirii românimei,
Ce-aţi îngrăşat pământul cu sânge de eroi!
Bătrâni cărunţi cu vază, voi floarea tinerimei,
Ce-n lupte sângeroase căzând, v-aţi rupt de noi!

Pământul ne desparte, iar cerul ne uneşte
În patria cea sfântă, egală pentru toţi,
Acolo nedreptatea şi ura nu răzbeşte,
Nu cumperi cu vieaţa pământul de trei coţi.

Voi v-ati plinit chemarea şi sânta datorinţă,
Când pentru-a Patrii bine cu glorii v-aţi luptat!
Păstrând viitorimei modelul de credinţă,
Ce Patria ni-l cere ş-augustul împărat!

A voastre brave fapte sunt scrise-n istorie,
Iar dulcea suvenire în inimi de roman!
Mihalţul, Luna, Bradul, au dat dovadă vie,
Că nu e laş românul, nu fuge de duşman!

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Mureşanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mater Dolorosa

Eşti Dumnezeu, Isuse, şi mântuieşti o lume
Prin moartea-ţi născătoare de noile idei;
Dar mamă e Măria... ce-i pasă unei mume
De lume şi nelume, când piere fiul ei?

Tu mori, Cel-făr'de moarte, căci alte cruci Te cheamă
În alte lumi d-a rândul pe buni a-i mângâia.
Eşti Dumnezeu, Isuse, Măria însă-i mamă:
Piroane, ea le simte; oţet, îl soarbe ea!

Ş-aleargă rătăcită, turnând Fecioara sfântă
Mărgăritari de lacrimi pe calea lui Isus;
Şi plânsul nu-i mai seacă, ci-ţi pare că s-avântă,
S-avântă-naripată spre sferele de sus.

Ţăranul povesteşte — a lui e poezia! —
Că din acele lacrimi albina s-a născut:
Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Măria;
Şi tot prin flori colindă cătând pe cel perdut...

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de mac

În frunza de cucută amară
îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară,
flori de mac.

Aş vrea să vă cuprind,
că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi
îmi par urzite
din spuma roşie
a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară.

Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avânt,
dar vi-e atât de fragedă podoabă,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.

Şi-aş vrea să vă strivesc,
că sunteţi roşii, roşii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă de seară

Un copil cu păr şaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roşii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Şi-ncet răsare din albastre stele
O gură roşie, sigiliu misterios,
Şi negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roşului arţar orbeşte
Şi zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârşeşte.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veştejesc
Îndrăgostiţii. Norii se plimbă anodini
Legaţi de-nsinguraţii ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul fericirii - Nevoia de revoltă I

Cercul s-a închis,
Soarele meu a rămas pe dinafară!

În bezna rotundă,
Încerc să palpez o iluzie ereditară
Cercurile paşilor mei,
Au făcut şanţuri cu mocirlă lipicioasă
Din lacrimi, suspine şi abisuri.

Un glas a strigat că,
Speranţa nu te lasă să mori!
Dar ea, se îngroapă odată cu mine.
Mâlul mi-a ajuns la glezne,
La genunchi,
La coapse... si tot urcă sau eu cobor,
Nu mai ştiu exact.

Caut, caut o ieşire ca o idee
Dar mă afund mai mult.
Nimeni un ştie de ce suspin

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Petcu (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!