trezirea constiintei

Vidul când trece din mine în lucrurile ce au nevoie de statornicia mea

nu a rămas nimeni care să spună că tăcerea e o armă cu două tăişuri
nu a lăsat nimeni acest gol să se retragă liber din noi
să tacă
prin adevăruri răsturnate
în timp ce nespusele din absenţe scriu istorii plauzibile
nu mai există erori
doar transparenţa eroilor când se retrag în deşert

nu de aici vor pleca cei ce trăiesc prin iluzii şi
nu aici vor reveni iluminaţii atunci când se adâncesc în sine ca nişte puţuri
înainte ca petrolul să ţâşnească
mai viu
decât sângele când leagă mamele de prunci şi seminţiile de statui

nu prin noi se va propaga viaţa
mai probabilă decât moartea
piciorul cârtiţei scobind tranşee
şi nu din noi va izvorî sămânţa nemuritorului
bocancul rupt
mai extatic decât fiinţa slăbănoagă scâncind în coaja ei

[...] Citeşte tot

poezie de Angela Furtună (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Angela Furtună
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros, pieptene, lingură

Chiar şi "ar-fi-putut-fi" revine.
Cel mai simplu lucru – miros, pieptene, lingură –
se întoarce învolburând o pulbere strălucitoare-n aerul însorit,
o confuzie care se cere şi trebuie cunoscută,
o sete insistentă de istorie, o foame a sufletului.
El aşterne ideea pe hârtie,

rememorând cum ei priveau odată două nurci –
acele jurubiţe sinuoase mai fluide decât însăşi apa.
Gândul şi sentimentul sunt oare la fel de întreţesute,
o elice-n spirală arzând timpul?
Acum apa s-a liniştit,
reflexia şi pierderea rămân egale cu ele însele.

Dar, unde se duc, de fapt, se întreabă el,
sau de unde vin;
este vorba de nişte mijloace de reînviere,
de un pâlpâit al celulelor, de o nevoie de simetrie?
Renunţă la o dimensiune şi... despre ce a fost vorba?
Ticul nervos al ironiei lui e doar o scurtătură:

[...] Citeşte tot

poezie de Jan Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Suspină-n codru amintirea doinită-n versul său,
Luceafăru-i scânteie somnul, plutind pe-al său ecou,
Când sufletul visează veşnic prin ochii săi cuminţi,
Cărări şi taine îi vorbesc cu stelele-n dorinţi.

Pe tâmple,-n vrajă-i, curge cerul, prin stânci înnourate,
Izvoarele îi cântă-n murmur prin fire lungi de ape,
Prin munţi cutreiera la stâne, când ramu-i duce dorul,
Din piepturi îi răsună Doina ce-a dezmierdat poporul.

Pe câmpuri vers vuieşte vântul şi buciumul răsună,
Sunând în taină-a sa sosire cu basmele-i cunună,
Un mândru călător ne-aduce, prin slove,-a sa psaltire,
Nemuritor îi e românul prin gând de prorocire.

La teiul cel bătrân soseşte în fiecare vară,
Din ram mirosul îl pluteşte în valuri dulci de seară.
Pe frunte-l răcoreşte umbra cu florile-n pământ,
Ţinut de amintiri cuvântă din sufletu-i adânc.

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Petre (14 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă şi tăcere

Păstorii îngropară în pădurea despuiată soarele.
Un pescar trase
Luna cu năvodul lăţos din iazul îngheţat.

În albastrul cristal
Locuieşte palidul om, obrazul lipit de ale lui stele;
Sau capu-şi înclină în violetul somn.

Dar totuşi mişcă a păsării neagră aripă
Privitorul sfinţenia albastrelor flori,
Gândeşte apropiata linişte uitată, a stinşilor îngeri.

Iarăşi înnoptează fruntea-n lunatice pietre;
Un tânăr luminos
Apare Sora-n toamnă şi-n negru putregai.

Comentarii

Un text pictural-poetic, frapant chiar şi în celelalte texte picturale ale lui Trakl, cu numeroase aluzii mitologice şi literare.
Este prezentă "sfinţenia albastrelor flori" a romantismului, un "Un tânăr luminos" (figura eroului şi a mântuitorului), zborul păsării (cunoscut încă din vremea etruscilor, ca prezicător).

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reduta

Iarăşi fug lume de tine,
Că şi fuga e un sport
Şi mă-nchid ca într-un cort
Neştiut de orişicine

Închid ochii, trag cortina
Te ignor şi mă ignori:
Până dincolo de nori
Ţi-a crescut trufaşă, vina

Te înfrunt şi te sfidez
Pentru câtă nedreptate
Laşi în urma ta cu toate,
C-ai avut şi tu un crez

Sting lumina şi visez
Lumea cum îmi place mie
Dar reală şi mai vie:
Şi cu coajă şi cu miez!

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samadhi

Întunericul şi lumina s-au stins amândouă,
Aripile întristării s-au evaporat,
Bucuriile efemere au fugit ca nişte corăbii rapide,
Mirajul simţurilor nu mai există acum pentru mine.
Boală sau sănătate, ură, iubire sau moarte,
Umbre deşarte pe ecranul dualităţii – toate acestea nu mai sunt.
Sarcasmul, hohotele de râs, melancolia sumbră,
S-au topit într-un singur ocean preafericit.
Meditaţia sa, această baghetă magică,
A liniştit furtuna iluziei.
Trecutul, prezentul şi viitorul, nu sunt pentru mine
Decât un etern prezent: Sinele omniscient.
Planetele, stelele, galaxiile sau Pământul,
Mii de cratere în flăcări, cataclisme seismice
Creuzete gigantice ale creaţiei!
Gheţari de raze cosmice, fluxuri incandescente de electroni.
Gânduri ale tuturor oamenilor – trecute, prezente sau viitoare –
Fiece fir de iarbă, eu – însumi sau întreaga omenire –
Cea mai mică părticică de pulbere cosmică,
Toate acestea se revarsă etern prin Eu-l meu nou-născut,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paramahansa Yogananda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt note şi bemoli

= în solfegii =

Cu tine am zăcut, noaptea trecută, sub flori
fiori mult prea roşii
şi
feciori
erau stelele, deasupra; stelele păzesc, iar noi le iubeam mult;
sunt - peste tot - triluri nevăzute de nimeni;
şi neînţelese;

Iar noaptea era clară şi frumoasă, ca petalele care ne acopereau
şi cum mai cântau solfegii pe pielea ta
nota sol, apoi balamucul simfoniei care cădea peste noi,
poc. ni se spărgeau
sunetele
pe la urechi
!!! asurzeau semafoarele şi porumbeii
De ce nu porţi ochelari, altfel, nu o să vezi toate maşinile care curg pe străzile crengilor lumii...

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenire

Omenire aşezată pentru guri de arme,
O rafală de tobe, frunţi de luptători întunecate,
Paşi prin neguri de sânge; fierul negru să sfarme
Disperarea, Noapte în creierele disperate:
Aici e Evei umbră, vânătoare şi roşii bani.
Înnorare, lumina străbate Cina cea de Taină.
În pâine şi în vin o blândă tăcere locuieşte
Şi doisprezece sunt cei adunaţi la număr.
Noaptea în somn ei urlă sub pomii de măslin;
În răni şi-afundă Sfântul Toma mâna.

Comentarii

Scrisă în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck, cu mult înainte de izbucnirea primului război mondial, perioadă la care ne gândim în mod inevitabil la citirea primelor versuri, atâta timp cât cunoaştem circumstanţele vieţii lui Trakl. Textul este publicat în revista "Brenner", nr. 3/1912.
Primele trei versuri vorbesc despre "Omenire aşezată pentru guri de arme", "rafală de tobe", "frunţi de luptători întunecate", "neguri de sânge" şi "fierul negru".
Imagini marţiale care sună ca o premoniţie a primului război mondial. Pentru astfel de "premoniţii", au existat o mulţime de ocazii în timp, ziarele erau pline de dovezi ale unui pericol iminent de război. Trakl a fost, de asemenea, implicat profesional în armata austriacă şi, astfel, a fost cu siguranţă familiarizat cu evenimentele din jurul primului război balcanic din octombrie 1912 şi cu conflictul balcanic în totalitate de la anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austria în 1908.
Versul patru pare a fi un punct de plecare pentru situaţia intelectualului în faţa pericolului evident al unui război major: "Disperarea, Noapte în creierele disperate". Aici, tranziţia la o temă care continuă pe şase versuri nu duce la război ci la doctrina şi iconografia creştină: a "Evei umbră", "Cina cea de Taină", "pâine şi vin", "doisprezecee sunt cei adunaţi la număr", "pomii de măslin", "Sfântul Toma" şi "răni".
Având în vedere lumea imaginilor din primele trei versuri, acestea par "resignaţiune / restabilire". Speranţa, se pare, nu poate da decât mărturisiri credinţei, religiei creştine: "În pâine şi în vin o blândă tăcere locuieşte". Figura îndoielii creştine prin excelenţă, "Sfântul Toma", este citat în ultimul vers cu experienţa sa de convertire.
Kurt Pinthus vorbeşte despre "Humanity Twilight" în antologia sa de poezie expresionistă, publicată pentru prima oară în 1920. Textul Traklian, cu un titlu corespunzător şi un subiect asemănător nu este inclus acolo, dar caracterizează totuşi programul pe care Pinthus îl atribuie expresionismului cu alegerea unui titlu, a unei globalizări a conştiinţei intelectuale sub semnul escaladării intereselor naţionale de stat.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestament

Nu veţi lăsa drept ţară, după moarte,
Decât un nume adunat pe-o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Printre ruine de fabrici furate
Pe brânci de străbuni mei lucrate
Din care, tânăr, să furi te-ai apucat se ştie
Din ţara mea ai făcut hoţule o colonie.
V-aţi aşezat mafia căpătâi,
Minciuna e hrişovul vostru cel dintâi.
Aţi furat tot, fără ruşine
Păduri şi fabrici şi uzine
Şi glia toată strămoşească
Şi chiar mormintele eroilor din brazdă
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate pentru tine.

Ca să schimbaţi, acum, ultima oară
Ţara-n mişei şi brazda-n altă ţară
Serviciile au furat, dintre sclavani,

[...] Citeşte tot

pamflet de Ciprian Dragne, după Tudor Arghezi
Adăugat de ciprian_dragne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din întuneric şi vremuri câinoase

Din întunericul Pământului se ridică azi, Viaţa,
Rădăcinile florilor se împletesc cu putere,
Se-mpart în şuviţe şi-n uscăciunea osemintelor
Ce dau putere de încolţire tuturor seminţelor, plantate.
Din beciurile Pământului se ridică frunţi de lumină
În care se-alintă şi plesnesc boboci de trandafiri
Omuleţi parfumaţi ce-au băut din cupele Împăratului
Ce-a vărsat peste ei toate ploile şi râurile divine.
Din vremuri câinoase se ridică azi lumea cu tine
Cu tine, cerşetorule de bucurii şi minuni Dumnezeieşti,
Pentru care nu face aproape nimic să se arate
Pe setea genunchilor tăi de drumuri, şi nu de-nchinări.
Din vremuri amare se ridică azi lumea şi crânguri
Obosite de suspine şi bocete lungi de oameni străini
Străini de fericirea Celui ce coboară azi pe Pământ
Să miluiască toată suflarea celor întristaţi şi necăjiţi.
O înviere permanentă doreşte să pună în luturi
O dragoste de Hristos şi de recunoştinţă spre El
Spre carnea înflorită în pietrele şi spinii defăimătorilor
De cuvântul şi crucea Tatălui pe care Fiul a fost răstignit.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!