discursuri de sfarsit de liceu

Am studiat angoasa nevrotică şi am spus că ea se manifestă în trei maniere diferite: mai întâi ca anxietate generală, angoasa imprecisă, gata să se ataşeze oricăror interpretări noi; capabile să-i furnizeze un pretext; aceasta este ceea ce se numeşte anxietatea de aşteptare, aşa cum este, de exemplu, în nevroza de angoasă tipică. Apoi, ca angoasă puternic legată de unele reprezentări determinate, aşa cum este cazul a ceea ce numim fobii; totuşi, putem găsi chiar şi aici o legătură cu un pericol exterior oarecare, dar teama de acest pericol pare extrem de exagerată. În sfârşit, ca angoasă isterică sau angoasa care însoţeşte nevrozele grave.

Sigmund Freud în Angoasa şi viaţa instinctuală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lista ei de rufe

Perdelele au fost făcute
pentru a ascunde nuditatea oamenilor.
Beţele de chibrit au fost făcute
pentru a-ţi curăţa urechile
(doctorii sunt împotriva acestei practici).
Undiţele au fost făcute pentru a ucide ambiţiile bărbatului.
Mochetele au fost făcute pentru a acoperi mizeria de pe podele.
Televizorul a fost făcut pentru a vinde porcării.
Ziarele au fost făcute pentru menţine lumea dependentă de porcării.

Şi, în sfârşit...
Eu am fost făcut să fiu al tău.
Şosetele purtate mai mult de trei zile sunt menite a fi aruncate,
de aceea n-ai fost făcută să fii a mea.

Logic... a spus cineva ceva despre Logică?

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre palazzo-uri, tocmai ele sunt cele care reflectă lipsa de personalitate a ideii, întreaga esenţă negativă a perioadei petersburgheze, de la început şi până la sfârşit. În acest sens, nu mai există un oraş care să-i semene; din punct de vedere arhitectonic, Petersburgul este reflectarea tuturor arhitecturilor lumii, a tuturor perioadelor şi modelor; totul a fost împrumutat treptat şi toate împrumuturile au fost deformate într-o manieră specifică. În aceste clădiri, poţi citi ca într-o carte toate fluctuaţiile de idei mari şi mici, care, sistematic sau subit, au venit la noi din Europa, învingându-ne şi subjugându-ne treptat.

Dostoievski în Jurnal de scriitor (1873)
Adăugat de Iorgu Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te întâlneşti cu un prieten bun, pe care nu l-ai văzut de multă vreme. Te întreabă: "Ce mai faci?"; îl întrebi: "Ce mai faci?". Nu ştii nici tu ce să-i răspunzi. Taci, te bâlbâi, faci o glumă sau alta. O dată, de două ori, de trei ori. Încerci să sugrumi banalul, să lansezi un răspuns original, dar într-un sfârşit te dai bătut. Răspunzi că faci bine şi termini. Dacă se întâmplă să ai predominant o viaţă interioară, să nu ai o activitate de care să poţi vorbi, nu ştii ce să răspunzi, nu ştii cum să satisfaci curiozitatea bunului tău prieten. Faci feţe-feţe şi răspunzi ce-ţi vine mai repede pe limbă.

Arşavir Acterian în Jurnal (18 noiembrie 1932)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Nu voi putea să redevin banal,
Prea m-am îndrăgostit catastrofal,
Îmi pierd secunde când nu te iubesc,
De fapt, dacă n-o fac, nici nu trăiesc

Respir prin sărutarea ce mi-o dai,
Mi-e trupul tău şi iadul dar şi rai,
Iar între ele răstignesc pe cruci,
Durere şi iubirea ce-mi aduci

Visez legat la ochi de dansul tău,
În ritmuri ce-mi fac bine cât şi rău,
E totul un vârtej emoţional,
Nu ştiu să mai iubesc convenţional

Vom arde amândoi într-un sfârşit,
Precum făclii mocnind în asfinţit,
Păcat că ne-am aprins aşa târziu,
La graniţa de moarte şi de viu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul

Lui Mihai Volontir

Intrase în lacrimi – încerca să plângă
Aşa cum ar putea să plângă cineva
Dacă într-o bună zi se va găsi lângă
Propria moarte, a sa.

Apoi intra în zâmbet – cu prietenii toţi:
Cu ei râdea mai mult decât cu gura,
Râdeau în el chiar şi cei morţi,
Sfărmând trădarea, împrospătând arătura.

Intra pe urmă-n dans, cu viscolul de seară:
Dansau zăpada anului întreg.
Striviţi de oboseală, dansau şi ameţeala –
Dansul lor nici cu plugul nu pot să-l şterg.

... Şi în sfârşit, intrase în propria-i făptură...
Vorbea încet, doar singur să se-auză.
Se risipea-nserarea, fără-nici o lovitură –

[...] Citeşte tot

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (1979)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întrebare este pur speculativă. Am epuizat (cum îmi închipui) toate răspunsurile ei posibile şi, în sfârşit, am găsit pe acela cu care raţiunea trebuie, desigur, să se mulţumească şi, dacă nu e vorba de domeniul practic, are şi motiv să fie mulţumită; dar am rămas tot atât de departe de cele două mari scopuri spre care era îndreptată propriu-zis această întreagă străduinţă a raţiunii pure, ca şi când, din comoditate, am fi renunţat chiar de la început la această muncă. Dacă este vorba deci de cunoaştere, atât cel puţin este cert şi hotărât, că niciodată nu vom avea parte de ea cu privire la cele două probleme.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este asemănătoare unui act creator, în timp ce a fi obiect al iubirii seamănă cu o stare pasivă. Prin urmare, cei care deţin superioritatea în acţiune sunt şi cei animaţi de iubire şi de sentimente amicale. În sfârşit, toţi oamenii iubesc mai mult ceea ce le cere mai mult efort;de pildă, cei care şi-au agonisit singuri averea ţin la ea mai mult decât cei ce au primit-o moştenire. Acesta este şi motivul pentru care mamele îşi iubesc copiii mai mult decât taţii;ele suferă mai mult născându-i şi ştiu mai bine că sunt copiii lor.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum!
Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum -
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.

Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe la 1812 nu putea să existe o literatură "basarabeană". Viaţa intelectuală în Moldova cea întreagă era centralizată: ea se găsea toată la Iaşi, câtă era. Şi trebuie să ţinem samă şi de atmosfera din acest sfârşit de epocă fanariotă, când influenţa grecească era mai puternică, mai asfixiantă decât oricând — şi ea a tot crescut pănă la 1821, — când unii dascăli şi boieri ocrotitori puteau nădăjdui să confunde ţerile noastre într-o mare Grecie a viitorului, având acelaşi spirit elenic ca şi celelalte provincii ale ei: chiar când se scrie deci româneşte, e vorba numai de traduceri, de prelucrări, de bileţele de dragoste şi tânguiri de o melancolie obosită şi netrebnică.

Nicolae Iorga în Continuitatea spiritului românesc în Basarabia (1918)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!