Serioase/triste despre curand, pagina 52
Balada lunilor
Ce-mi poți spune, tu, gerar
Cap de an, bob de cleștar?
O să minți din nou că anul
Va da belșug cu toptanul?
Sau șopti-vei pe-ocolite
Că ni-s zilele cernite
Că lumea e - cum e ea!
Și nu știi ce va urma?
Dar tu, parșiv făurar,
Plin de zloată și amar,
Cu miros de primăvară
Ce înșeală-n fapt de seară,
O să-ți cauți o scăpare
Dând vina pe ursitoare
Că tare te blestemară:
Nici iarnă, nici primăvară?!
[...] Citește tot
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre muzică
- poezii despre inocență
- poezii despre gânduri
- poezii despre flori
- poezii despre zile
- poezii despre văi
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
Rugămintea din urmă
Ești schilav tot! Un cerșetor
Te-ntorci acum acasă,
Și ce fecior frumos erai!
Dar oricum ești, ce-ți pasă!
Tu vei vedea iar satul tău
Și casa voastră-n vale,
Și biata mamă-ți va ieși
Plângând în cale.
Și eu rămân să mor pe-aici
Cu liftele păgâne!
Ah, parcă simt că n-am s-ajung
Să văd ziua de mâine.
Cu douăzeci deodată-n car
La groapă mă vor duce,
Și, bun e Domnul, de-om avea
La cap o cruce.
Noi de copii ne știm, și-am fost
Ca frații, ba mai bine.
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sat, poezii despre moarte, poezii despre mamă, poezii despre știri, poezii despre viitor, poezii despre viață sau poezii despre toamnă
Întâia elegie
Cine, dac-aș striga, m-ar auzi, din cetele
îngerilor? și chiar dacă unul m-ar lua
deodată pe inima lui: aș pieri înaintea
prezenței prea tari. Căci frumosul nu-i altceva
decât începutul cumplitului pe care abia-l îndurăm,
și-l admirăm atât pentru că nepăsător, din dispreț,
nu ne distruge. Cumplit e orișice înger.
Și astfel mă stăpânesc și înghit chemarea
suspinului sumbru. Ah, și cine
ne poate-ajuta? Îngeri nu, oameni nu,
și istețele animale observă
că nu suntem prea acasă
în lumea cea tălmăcită. Ne mai rămâne poate
vreun pom pe-o colină, pe care, în fiece zi
să-l revedem; ne rămâne strada de ieri
și răsfățata credință a unei obișnuințe
căreia la noi i-a plăcut și-a rămas și nu s-a mai dus.
O, și noaptea, noaptea, când vântul plin de spațiile lumii
ne mistuie fața cui n-ar rămânea, ea, cea dorită,
lin dezamăgind, ea care stinghera inimă
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Dueno, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre îngeri
- poezii despre dorințe
- poezii despre zbor
- poezii despre inimă
- poezii despre frică
- poezii despre existență
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Iubitei
O, îndulcește-ți ochii tăi, iubită;
O, însenină fața ta de nea.
Nu știi că-n piept inima mea rănită
Tresare-adânc la întristarea ta?
Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită
Oh, în zădar mi-ncreți tu fruntea ta.
Durerea chiar de-o simulezi - eu simt
Fiori adânci în pieptul meu trezind.
Ah! cât ești tu de mândră și frumoasă
Când râzi, când plîngi, când mă săruți, când - ah!
Cuprind în mâni eu capul tău - geloasă!
Și sărut ochii-ți plini de lacrimi, ah
Ei strălucesc ca stelele focoase
Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!
Și te iubesc, și te sărut, te-ador,
Amorul meu, nespusul meu amor!
O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită,
C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și poezii despre sărut, poezii despre stele, poezii despre lumină sau poezii despre durere
Creatură
Inițial, înainte de zero... Nu exist, pentru că nu mă știu, nu eram.
N-aveam parte de-a fi în vreun fel... nici obiect, prevăzut în program.
Existam, doar... probabil un simț pentru nou, de o săgetătoare dorință,
fără nicio legătură pragmatică cu vreun biologic experiment; cu pretenții de știință.
Poate am fost chiar o simplă, neprevăzută- aleatorie- întâmplare
a unei ciocniri chimiotactice, sau o gafă... o inocentă eroare.
O aventură fără pretenții de viitor, doar o săgeată de sclipire fugară...
și mai grav; o violență penală, o însușire de proprietate de trup, de o manieră vulgară.
Mai curând, aș fi vrut să fi fost parte dintr-un imens extaz de plăcere
de minți înlănțuite, în străpungeri de corpuri profund neuronale; lipicioase de miere.
Nu doar un incident "sex appeal" de cutumă, sau un accident cotidian...
Ci un produs dintr-un lanț nesfârșit, dintr-un cerc vicios, imperfect; al Universului meridian.
Tot în neștiință totală, pe-un patern de substrat, dintr-al modelului divin,
doi genomi se replică, din îngemănarea de trupuri. Se înmulțesc mașinal, în rotirea indusă de "spin"
și ca în mixer, într-o efervescență de spumă vitală, de mură; denumită prozaic- gastrulă-,
infinitezimal se divide apoi, programatic, printr-un tipar de mister; într-o incipientă făptură.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre știință, poezii despre vorbire, poezii despre violență, poezii despre tată sau poezii despre sex
Păpușa
Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă
că nu sunt decât o păpușă de cârpă
și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc,
deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun.
Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele,
ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică.
Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult,
înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii,
pierdem șaizeci de secunde de lumină.
Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc,
aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi.
Aș asculta în timp ce alții ar vorbi
și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată!
Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață,
m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci și
sufletul.
Doamne, dacă eu aș avea o inimă,
[...] Citește tot
poezie de Johnny Welch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre păpuși, poezii despre minute, poezii despre gheață sau poezii despre bărbați
Arginții
Treizeci de-arginți curați și grei,
Cu chipul lui Cezar pe ei...
Treizeci de stele sclipitoare...
și-un Rai întreg în fiecare...
După trei ani de-atât tumult,
o pungă de arginți nu-i mult!
Trei ani să te smerești, să taci,
cu ochi de vânător dibaci!
Trei ani cu arcul încordat,
s-aștepți cel mai de soi vânat.
Și... pân-la cerbul din omături,
mai, mai să-l scapi pe cel de-alături.
Trei ani de slujbă între sfinți!...
O, nu-i prea mult treizeci de-arginți!
Arginții mei, vânatul meu!
Acum mi-atârnă tolba greu!
Acum eu sunt bogat! Și pot
să cumpăr... via lui Nabot.
Ca Țiba, pot să iau șiret
moșia lui Mefiboșet.
[...] Citește tot
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre vânătoare, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre râuri, poezii despre minciună, poezii despre iad sau poezii despre curățenie
Glossă pentru Moș Crăciun
Aștept să vină Moș Crăciun,
Îmi vreau părinții înapoi,
E ger și sunt nămeți pe drum,
Ei sunt departe și apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun și daruri, noi.
Eu doar părinții, știi, i-aș vrea!
Copil sărac sunt... ca și voi.
Aștept să vină Moș Crăciun!
Povești cu zâne-am auzit...
Cu feți-frumoși, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Și dacă traiul le e greu,
Izbândă tot își vor afla.
Îmi vreau părinții înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre dor, poezii despre zăpadă sau poezii despre vinovăție
Viața căpitanului Leclerc
Când soarta lovise cu forța unui tren,
Se retrăsese calm în vechiul sau castel,
Radioul îi cânta același trist refren,
Era tânăr, pe Somme, lupta pentru drapel.
O lume mergea prea rău pentru el,
O lume mergea prea rău pentru toți,
Seara lipseau zeci de mii la apel,
A doua zi trăgeau, iar, viața la sorți.
Dupa un timp, un glonț îl răpuse,
Era aproape un final de Odisee,
Un întreg regiment acolo căzuse,
Doar Dumnezeu l-a scos din tranșee.
Anii au trecut ușor, nici n-a simțit,
Lăsând un rid adânc pe-al tinereții val,
Paradoxal avu și vreme de iubit,
Între-un război stupid și crack-ul mondial.
[...] Citește tot
poezie de Alex Dospian (februarie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre seară, poezii despre radio, poezii despre tristețe, poezii despre trenuri sau poezii despre trecut
Repetabila povară
Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.
Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.
Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre copilărie, poezii despre șefi, poezii despre săptămâni, poezii despre somn sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?