curand

Balada lunilor

Ce-mi poţi spune, tu, gerar
Cap de an, bob de cleştar?
O să minţi din nou că anul
Va da belşug cu toptanul?

Sau şopti-vei pe-ocolite
Că ni-s zilele cernite
Că lumea e - cum e ea!
Şi nu ştii ce va urma?

Dar tu, parşiv făurar,
Plin de zloată şi amar,
Cu miros de primăvară
Ce înşeală-n fapt de seară,

O să-ţi cauţi o scăpare
Dând vina pe ursitoare
Că tare te blestemară:
Nici iarnă, nici primăvară?!

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugămintea din urmă

Eşti schilav tot! Un cerşetor
Te-ntorci acum acasă,
Şi ce fecior frumos erai!
Dar oricum eşti, ce-ţi pasă!
Tu vei vedea iar satul tău
Şi casa voastră-n vale,
Şi biata mamă-ţi va ieşi
Plângând în cale.

Şi eu rămân să mor pe-aici
Cu liftele păgâne!
Ah, parcă simt că n-am s-ajung
Să văd ziua de mâine.
Cu douăzeci deodată-n car
La groapă mă vor duce,
Şi, bun e Domnul, de-om avea
La cap o cruce.

Noi de copii ne ştim, şi-am fost
Ca fraţii, ba mai bine.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia elegie

Cine, dac-aş striga, m-ar auzi, din cetele
îngerilor? şi chiar dacă unul m-ar lua
deodată pe inima lui: aş pieri înaintea
prezenţei prea tari. Căci frumosul nu-i altceva
decât începutul cumplitului pe care abia-l îndurăm,
şi-l admirăm atât pentru că nepăsător, din dispreţ,
nu ne distruge. Cumplit e orişice înger.
Şi astfel mă stăpânesc şi înghit chemarea
suspinului sumbru. Ah, şi cine
ne poate-ajuta? Îngeri nu, oameni nu,
şi isteţele animale observă
că nu suntem prea acasă
în lumea cea tălmăcită. Ne mai rămâne poate
vreun pom pe-o colină, pe care, în fiece zi
să-l revedem; ne rămâne strada de ieri
şi răsfăţata credinţă a unei obişnuinţe
căreia la noi i-a plăcut şi-a rămas şi nu s-a mai dus.
O, şi noaptea, noaptea, când vântul plin de spaţiile lumii
ne mistuie faţa – cui n-ar rămânea, ea, cea dorită,
lin dezamăgind, ea care stinghera inimă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Dueno, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei

O, îndulceşte-ţi ochii tăi, iubită;
O, însenină faţa ta de nea.
Nu ştii că-n piept inima mea rănită
Tresare-adânc la întristarea ta?
Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită
­Oh, în zădar mi-ncreţi tu fruntea ta.
Durerea chiar de-o simulezi - eu simt
Fiori adânci în pieptul meu trezind.

Ah! cât eşti tu de mândră şi frumoasă
Când râzi, când plîngi, când mă săruţi, când - ah!
Cuprind în mâni eu capul tău - geloasă! ­
Şi sărut ochii-ţi plini de lacrimi, ah
Ei strălucesc ca stelele focoase
Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!
Şi te iubesc, şi te sărut, te-ador,
Amorul meu, nespusul meu amor!

O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită,
C-atunci în veci prin noapte-aş rătăci

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatură

Iniţial, înainte de zero... Nu exist, pentru că nu mă ştiu, nu eram.
N-aveam parte de-a fi în vreun fel... nici obiect, prevăzut în program.
Existam, doar... probabil un simţ pentru nou, de o săgetătoare dorinţă,
fără nicio legătură pragmatică cu vreun biologic experiment; cu pretenţii de ştiinţă.

Poate am fost chiar o simplă, neprevăzută- aleatorie- întâmplare
a unei ciocniri chimiotactice, sau o gafă... o inocentă eroare.
O aventură fără pretenţii de viitor, doar o săgeată de sclipire fugară...
şi mai grav; o violenţă penală, o însuşire de proprietate de trup, de o manieră vulgară.

Mai curând, aş fi vrut să fi fost parte dintr-un imens extaz de plăcere
de minţi înlănţuite, în străpungeri de corpuri profund neuronale; lipicioase de miere.
Nu doar un incident "sex appeal" de cutumă, sau un accident cotidian...
Ci un produs dintr-un lanţ nesfârşit, dintr-un cerc vicios, imperfect; al Universului meridian.

Tot în neştiinţă totală, pe-un patern de substrat, dintr-al modelului divin,
doi genomi se replică, din îngemănarea de trupuri. Se înmulţesc maşinal, în rotirea indusă de "spin"
şi ca în mixer, într-o efervescenţă de spumă vitală, de mură; denumită prozaic- gastrulă-,
infinitezimal se divide apoi, programatic, printr-un tipar de mister; într-o incipientă făptură.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa

Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă
că nu sunt decât o păpuşă de cârpă
şi mi-ar oferi în dar o bucăţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ce gândesc,
deşi în definitiv aş putea să gândesc tot ce spun.

Aş da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele,
ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică.
Aş dormi mai puţin şi aş încerca să visez mai mult,
înţelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii,
pierdem şaizeci de secunde de lumină.

Aş merge în timp ce alţii ar sta pe loc,
aş rămâne treaz în timp ce toţi ceilalţi ar dormi.
Aş asculta în timp ce alţii ar vorbi
şi cum m-aş bucura de savoarea unei îngheţate de ciocolată!

Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viaţă,
m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci şi
sufletul.
Doamne, dacă eu aş avea o inimă,

[...] Citeşte tot

poezie de Johnny Welch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arginţii

Treizeci de-arginţi curaţi şi grei,
Cu chipul lui Cezar pe ei...
Treizeci de stele sclipitoare...
şi-un Rai întreg în fiecare...
După trei ani de-atât tumult,
o pungă de arginţi nu-i mult!
Trei ani să te smereşti, să taci,
cu ochi de vânător dibaci!
Trei ani cu arcul încordat,
s-aştepţi cel mai de soi vânat.
Şi... pân-la cerbul din omături,
mai, mai să-l scapi pe cel de-alături.
Trei ani de slujbă între sfinţi!...
O, nu-i prea mult treizeci de-arginţi!
Arginţii mei, vânatul meu!
Acum mi-atârnă tolba greu!
Acum eu sunt bogat! Şi pot
să cumpăr... via lui Nabot.
Ca Ţiba, pot să iau şiret
moşia lui Mefiboşet.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Moş Crăciun

Aştept să vină Moş Crăciun,
Îmi vreau părinţii înapoi,
E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Ei sunt departe şi apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun şi daruri, noi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea!
Copil sărac sunt... ca şi voi.

Aştept să vină Moş Crăciun!
Poveşti cu zâne-am auzit...
Cu feţi-frumoşi, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Şi dacă traiul le e greu,
Izbândă tot îşi vor afla.

Îmi vreau părinţii înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa căpitanului Leclerc

Când soarta lovise cu forţa unui tren,
Se retrăsese calm în vechiul sau castel,
Radioul îi cânta acelaşi trist refren,
Era tânăr, pe Somme, lupta pentru drapel.

O lume mergea prea rău pentru el,
O lume mergea prea rău pentru toţi,
Seara lipseau zeci de mii la apel,
A doua zi trăgeau, iar, viaţa la sorţi.

Dupa un timp, un glonţ îl răpuse,
Era aproape un final de Odisee,
Un întreg regiment acolo căzuse,
Doar Dumnezeu l-a scos din tranşee.

Anii au trecut uşor, nici n-a simţit,
Lăsând un rid adânc pe-al tinereţii val,
Paradoxal avu şi vreme de iubit,
Între-un război stupid şi crack-ul mondial.

[...] Citeşte tot

poezie de Alex Dospian (februarie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!