chipul mamei

Numai că o funcţie sau o conştiinţă nu pot fi iubite, oricât de formidabile ar fi ele. Felul acesta al cuiva de a se insinua în tine printr-o parte a lui — chipul, vocea, felul de a gândi — nu face decât să-ţi deschidă fiinţa către momentul unor întâlniri viitoare, când ajungi să-l cunoşti pe celălalt "în carne şi oase", abia atunci urmând ca relaţia ta cu el să se aşeze în adevărul ei. Dar de câte lucruri imponderabile, de câte detalii, aparent nesemnificative, atârnă reuşita unei întâlniri!

Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina iubirii

Tainice gânduri răsar din depărtare
Când tu, iubite, cu glasul ău fierbinte
Mereu îmi aminteşti
De-a timpului visare
. Sărutul tău şi azi îl mai doresc,
În nopţile cu lună clară
Pe cer când stele strălucesc,
În sunet dulce de vioară.
Simt inima aprinsă
În flăcări de iubire
Şi chipul tău...
Îl simt mereu aproape.
. Ridic privirea într-al iubirii semn
-Eşti flacără sau dor?
Iubirea ce te-nalţă...
Cu-al nemuririi zbor.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândiţi-vă, prieteni, câte vietăţi care trăiesc pe pământ, în ape şi în aer au fost create de zei. Dar numai pe om l-au făcut după chipul şi asemănarea lor. I-au dăruit un trup desăvârşit, dar mai presus de toate, un suflet, adică bunul cel mai de preţ dintre toate bunurile. Simţul omenesc şi, împreună cu el, mintea omenească, cu capacitatea de a crea. Şi crează nu numai lucruri necesare vieţii de toate zilele ci şi opere de artistice, făurite din idei şi cuvinte, din marmură şi culori, din sunete şi voci, din lumini şi umbre...

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămaşa sufketului matern (sonet)

Cămaşa sufletului matern
(sonet matern)

Cămaşa mamei se destramă încet,
De tainele ca visuri franjurate,
Ce în rugăciuni au fost croşetate,
Când mă legăna în cântec de poet.

Speranţele ei n-au fost spulberate
Prin anii, când timpul îmi picta portret,
În ochi de înger sa aibă răsunet
Din gândurile binecuvântate.

Le-a brodat prin nopţi, cu-a Lunii lumină
Să mă iubească stele şi luceferi,
La fel ca pe-o creaţie divină.

Dar zâna mi-a pus tristeţe şi poveri
În tolba sorţii prin noaptea senină
Şi pustie de bucurii şi plăceri.

[...] Citeşte tot

sonet de Rădăcini de suflet (8 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărută, mamă, fruntea

Sărută, mamă, fruntea
fierbinte şi-asudată.
Sărutul tău alină
durerea dintr-odată.

Sărută, mamă, rana
ce ustură şi doare.
Sărutul tău aduce
la toate vindecare.

Sărută, mamă, ochii
închişi de suferinţă.
Sărutul tău coboară
o sfântă uşurinţă.

Sărută, mamă, gura
ce plânge-ndurerată,
căci toată supărarea
îi trece dintr-odată.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă pictura este o nebunie, ea este o dulce nebunie, pe care oamenii ar trebui nu numai să o ierte, dar chiar s-o caute. Îmi privesc chipul şi îmi cântăresc sănătatea. Amândouă poartă semnele grijilor, ale ambiţiilor şi remuşcărilor care contorsionează fizionomia fiecăruia din noi. Iată de ce ar trebui să iubim arta. Ea procură acelora care vor să-şi echilibreze viaţa, calmul, împlinirea morală şi chiar sănătatea.

citat clasic din Jean-Baptiste Camille Corot
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbeşti

Când vorbeşti.. doar marea ascultă
încuiată într-o scoică.

Câd vorbeşti doar sirenele cântă
tânguios pentru cei plecaţi pe ape.

Când vorbeşti doar valul strigă durere
în spumă de alb jertfită pe mal.

Când taci doar paşii vorbesc
În urme sărutate de ape…

Când vorbeşti sau când taci…
doar fiinţa mai scapără-n apă
înnecată de lumina mişcătoare a valurilor,
prelungă umbră pe chipul mării...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru budism (la drept vorbind, pentru Orient în general), neantul nu comportă semnificaţia întru câtva sinistră pe care i-o atribuim noi. El se confundă cu o experienţă-limită a luminii sau, dacă vreţi, cu o stare de veşnică absenţă luminoasă, de vis radios: e fiinţa care şi-a depăşit toate atributele, sau mai curând o nonfiinţă în chipul cel mai înalt pozitivă şi care răspândeşte o fericire fără materie, fără substrat, fără nici un reazem în vreuna din lumi.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karma

Mă-ntorc, în ziua clară, spre cetate.
Păduri în zare. Albe drumuri. Calme
Păşuni ce ţin amiaza-ntreagă-n palme.
Şi moartea, ce ne mână-ncet din spate.

Spre orice punct, aceeaşi depărtare.
Jur-împrejur, o singură fiinţă —
Îmi amintesc (e, oare, cu putinţă?),
Îmi amintesc de tine cu oroare.

Se-ntunecă urcuşul. Noaptea vine
Şi mie însumi chipul mi-l arată.
Sunt fericit. Sunt singur. Eu sunt, iată!
În negrul burg e loc doar pentru mine.

poezie de Eugen Dorcescu din Culegătorul de alge (1985)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!