a se min�i pe sine �nsu�i

Antropogeneză (II)

Cum ar fi fost o lume fără tine?
Nici Creatorul nu s-a obosit într-ale Sale
să caute alternativă şi din Sine
să dea bărbatului Adam o altă cale!

Acum, privind în urmă, văd femeia
călătorind cu noi timp de milenii,
umăr la umăr stând lângă aceia
cu care-au construit case, imperii...

Nu pot concepe-ntreaga existenţă
fără femeile ce ne nasc plozii
fără culoarea lor, fără esenţă...
... o lume fără ele au nerozii!

Ştiinţa-i dă peste năsuc la prostul
ce nu-i vede compatibilitatea
iar de eşti cârcotaş şi-i negi tu rostul
oricât ai vrea, nu poţi suci dreptatea!

poezie de Petre Conceatu (5 noiembrie 2014)
Adăugat de Petre Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelacrima

Clipeşte şi află ce-i clipa – momentul
din care capacul se pune la loc
să umple cu aburul fraged absentul
apoi condensatul să pice în foc

Mă rog de o frunză să-mi dea din verdeaţă
când soarele-mi arde venirea aici
sunt doar pe o clipă cusută cu aţă
de ploaie cu acul din ghem de arici

Mă simt muşcătura din mărul văratic
un vierme îmi cântă în păr de dormit
şi poate albastrul vibrând pe jăratic
ce-n sine absoarbe un mic asfinţit

Mă dărui destinsă acum picăturii
să verse un vers în acest univers
e bubă de clipe pe-ntreg cerul gurii…
Ne-nghite o moarte agilă din mers

poezie de Radmila Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Voi, dragii mei, visaţi pentru noi libertate, măreţie şi îndrăznire,
ca în lumile unde cerul e sus. Noi căutăm ceva care ni se pare
mai adânc decât libertatea. Am numit-o necesitate.
O putem numi ciobul de cer din noi.
Îi mai putem spune intrarea noastră în rost, de sine rostirea.
Ce drept la afirmare au inşii? Ce drept au popoarele, ne-am întrebat striviţi sub nedreptate?
Şi văzându-ne puţinătatea şi goliciunea ca Adam şi Eva după păcat,
pentru noi după păcatul celor douăzeci de ani de neatârnare, ne-am spus:
Poate că nu avem nici un drept, poate că suntem o păşune a istoriei.
...

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 3

Priveşte în oglindă la chipul ce-l zăreşti
Şi spune-i că e vremea din el alt chip s-apară;
Dar dacă tu acum refuzi să-l reînnoieşti
Vei umili o mamă, vei înşela o ţară.
Căci care frumuseţe cu pântec fără rod,
Cultivator dibaci, te-ar alunga pe tine?
Şi cine-ar fi bărbatul ce n-ar dori un plod
Doar pentru-a fi mormântul unei iubiri de sine?
Iar mama ta în tine priveşte ca-n oglindă
Chemându-şi înapoi al vieţii ei tezaur
Şi ca printr-o fereastră ea poate să surprindă,
Chiar dacă e zbârcită, a ta vârstă de aur.

Dar dacă tu trăieşti şi nu laşi amintire
Când singur vei muri nu vei avea cinstire.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Generaţii

Un poloboc nou vede lângă sine
Alt vas ponosit şi ros de vechime.
Lucrul îi displace, ba chiar îl jigneşte,
Fiindcă vechitura a rachiu duhneşte.
Zice deci cu silă: "Stai mai la distanţă,
Nu ai rost aici şi n-ai nici prestanţă.
Iar dacă-ţi închipui c-ai mai fi util,
Asta e himeră de bătrân senil."
Tăcu vasul vechi, înghiţind amarul,
Dar nu după mult timp, sosi gospodarul.
În polobocul vechi turnă vin ca rubinul,
Iar celui nou-nouţ cu apă-i făcu plinul.

Şi zice-atunci morala că nu este cuminte
A te umfla în pene, când n-ai destulă minte.

fabulă de Aura Georgescu din Zâmbete de vacanţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece, cuvintele rămân

Cuvântul e ca o oglindă a minţii ce îl zămisleşte,
Ţi-arată inima şi gândul, cu forma lui te defineşte.
Când omul, ce-a deprins în timp condeiul să îl mânuiască,
E foarte trist când truda lui se-ndreaptă-n semeni să lovească.

Adună-n bietele cuvinte noroi şi veninoasă ură,
Cuvântul îl transformă-n bici şi-n instrumente de tortură.
Cu mult mai înţelept ar fi şi onorabil pentru sine
Cuvântul să-l transforme-n cânt, s-adune-n el acorduri fine.

S-ajungă-n inimi, să încânte cu-a lui frumoasă armonie,
Să treacă dincolo de stele, să se preschimbe-n poezie,
Ce-aduce pe pământ lumină, esenţă, spirit, mângâiere,
Nu bici sau spadă-nsângerată ce seamănă în jur durere.

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul făuritorului de pâine

Cu credinţă, speranţă şi rouă de sudoare,
Ostenind povarnic pentru ziua de mâine,
Bobul de aur pârguit în ţăst divin de soare
Să-l prefacă-n bucurii cu-aromă de pâine.

Se topeşte-n arşiţa cuptorului de soare
Şi curge discret precum fluviul de grâne,
Cu credinţă, speranţă şi rouă de sudoare,
Ostenind povarnic pentru ziua de mâine.

Din vatra-ncinsă de-a soarelui dogoare,
Strânge căldură-n lanul propriului sine
S-o dăruiască la coptul pâini-n cuptoare,
Menită taina curgătoarei vieţi a-ntreţine,
Cu credinţă, speranţă şi rouă de sudoare.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine?!

Cine despre sine toate ştie,
Când îi pare viaţa-i veşnicie?!
Cine după insomnii stridente,
Gustă-n tihnă clipele prezente?!
Cine-adună roua din câmpie,
Fără sub tălpi goale spini să fie?!
Cine-n zile-ploi, sau nopţi cu lună,
Din nori negri raze nu adună?!
Cine sufletul la trup de-mparte,
Poate scrie-n tihnă a lui carte?!
Cine-i gata pregătit de moarte,
Când să mori înseamnă-a fi departe?!

Cine copleşit de nostalgie,
N-ar mai vrea o zi tânăr să fie?!
Cine-n ceasul din amurgul vieţii,
N-ar râvni sărutul dimineţii?!

poezie de Mihaela Banu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

David şi Goliat

N-au îndrăznit vitejii să condamne
Pe-acest obraznic munte – Goliat,
Dar eu, din râvnă pentru Tine, Doamne,
Cu-o piatră din pârâu l-am răsturnat.
Se cântă până astăzi eroismul
Lui David, adversarul celor răi.
Dar cine-şi biruieşte gigantismul?
Doboară Doamne pe vrăjmaşii Tăi.

Invidia, luceafărul arzând,
Căzut din cer, găsise loc în rege.
Nici harpele de aur, suspinând,
N-o mai puteau îngenunchea sub Lege.

Pe David, acest duh l-a urmărit,
Căci el purta în sine pe Messía.
Pribeag înfometat şi hăituit,
El a sfinţit cu psalmii lui pustia.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziul

târziul a venit în derivă
cu frunzele căzute
răscolit de-o primăvara
învăţată să repete acelaşi scenariu de reînviere

nestins
nepăzit a semănat un urcuş ca o împăcare cu sine
spre finalul apăsat de frig

nu-l aşteptam în firul de lumină tulburat
să facă risipă de verde ca un miraj coborât din stele
oprind din clipe
făcându-le aripi spre cer
până nu mai sunt

odată cu el şi frunza smulsă
şi cuvântul iţiit printre lucruri reale topindu-le aura
refuzând dansul literelor
în ritmul inimii grăbite plecată spre roşu

[...] Citeşte tot

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!