Toate rezultatele despre tara moldova, pagina 51
Trăim în țara unde...
Trăim în țara unde dorul s-a născut,
Ereditar, în gene, îl ducem mai departe
Și unde vitejia înseamnă mult mai mult
Decât o simplă vorbă scrisă într-o carte!
Trăim în țara unde verbul "a iubi",
Ca om ne definește și ne onorează
Și unde moștenire lăsarăm la copii
Dragostea de țară ce-n suflete primează.
În țara unde există bunătate,
Unde orice român în casă te primește
Tratându-te la fel ca pe un frate,
Să nu greșești, trădându-l mișelește!
Nu suntem slabi să crezi că poți să râzi de noi,
Fiindc-am lăsat păduchele în cap să ni se urce,
Trăim încă pe locul unde se nasc eroi
În firele de iarbă când țara-i la răscruce!
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt fiul tăcerii
Despre patrie nu pot spune nicicând
a fost odată ca niciodată o țară
gura de rai m-a-nvățat primul cuvânt
din limba română nu mă poate da nimeni afară
N-a fost odată ca niciodată o țară
nu m-am născut la tăcere-n brațe
pe cei care tac tăcerea-i omoară
pe mine tăcerea n-o să mă-nhațe
Nu m-am născut la tăcere în brațe
gura de rai m-a-nvățat primul cuvânt
n-o fi și viitorul un joc de paiațe
despre patrie pot spune oricând
Mamă și fiică mi-e țara
și ard pentru ea în iubire ca para
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu voi
Mai bine singuratic și uitat,
Pierdut să te retragi nepăsător,
În țara asta plină de humor,
Mai bine singuratic și uitat.
O, genii întristate care mor
În cerc barbar și fără sentiment, -
Prin asta ești celebră-n Orient,
O, țară tristă, plină de humor...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Alba Iulia
La Alba Iulia, în toiul iernii
Când nu se mai vede firul ierbii
Toți românii se-adunară
Și au înfăptuit UNIREA,
Apoi veniră anii grei
Când ne-au rupt bucăți din țară
Hai acuma, frații mei
La Alba Iulia, ca să ne refacem țara!
poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afară, în ograda casei, latră Roro. E ultimul câne al casei noastre. Vine cu noi din Moldova. Când l-a adus tata la Iași, copiii mei erau mai mari decat el. Ei au dădăcit puiul orfan. Acum însă e cânele moșneag de paisprezece ani, iar copii sunt tineri de douazeci de ani.
Intr-o zi, cânele acesta va muri și altul ii va lua locul, cum și aceasta a venit după altul, cum si acela...
Ionel Teodoreanu în Întoarcerea în timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua bună la țară
Țară dulce și frumoasă,
Tu, ce-ai fost gloria mea,
Eu mă duc, fii sănătoasă!
Nu știu de te-oi revedea.
Dar ce-mi pasă oare mie
Dacă pe pământ străin,
Dacă în călătorie
Moartea îmi va zice: vin'!
Vai! în sânu-ți dulce, oare
Sunt eu mai puțin străin
Când pe toată ziua moare
Visul sufletului lin?
...
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nebunii din Țara lui Invers (pamflet)
România-i țara-n care
Cei cinstiți nu au mâncare,
Fug din țară mii de tineri,
Iar nebunii umblă liberi.
Umblă liberi printre noi
Și aruncă cu noroi,
Iar mai nou, nebuni complet
Umblă și pe Internet.
pamflet de George Budoi din Dicționarul Nebuniei (6 ianuarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu sunt fiul tăcerii
Despre patrie nu pot spune nicicând
a fost odată ca niciodată o țară
gura de rai m-a-nvățat primul cuvânt
din limba română nu mă poate da nimeni afară
N-a fost odată ca niciodată o țară
nu m-am născut la tăcere-n brațe
pe cei care tac tăcerea-i omoară
pe mine tăcerea n-o să mă-nhațe
Nu m-am născut la tăcere-n brațe
gura de rai m-a-nvățat primul cuvânt
n-o fi și viitorul un joc de paiațe
despre patrie pot spune oricând
Mamă și fiică mi-e țara
și ard pentru ea în iubire ca para
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cotețul politic
Nu-i departe vremea când
porcii ne mâncau râzând
și pe ritm de cazacioc
cloșca vai o lua din loc
Țară țară vrem ostași
că ne-am săturat de lași
și de cei cu mâna lungă
care ne împing în strungă
Vrem - nu vrem ca niște oi
stăm la muls din doi în doi
am s-o fac vai pe-a nebunul
să dau în ciobani cu tunul
Să vedem e vreun măgar
care behăie mai clar
sonet epigramatic de Costel Zăgan din Cezeisme II (31 august 2014)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Ruga pentru neam
Doamne, Dumnezeul nostru,
Dă-ne nouă iarăși rostul,
Dă-ne liniște și milă,
Duh în trupul de argilă.
Dă-ne țara iar în țară,
Dă-ne dreptul să ne doară,
Dă-ne mamă, dă-ne tată,
Că ni s-au furat odată.
Dă-ne frate, dă-ne soră,
Ce din lanțuri Te imploră
Și, într-o blîndețe nouă,
Viața noastră dă-ne-o nouă.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!