fata cu ie

Lucian: Aoleu, bătrâne... Ştiai cât e de severă?
Alex: Nu. Însă dacă tot am aflat acest lucru, n-aş vrea s-o supăr vreodată.
Lucian: Nu cumva să îndrăzneşti!
Stela: Luci, ştiu că tu eşti comandantul nostru şi nu eşti obişnuit să primeşti ordine, dar acum eşti doar pacientul meu şi trebuie să te conformezi situaţiei. În privinţa lui Alex, nu-i nevoie să-şi facă griji. După cum a observat şi el, în viaţa de zi cu zi, nu sunt deloc exigentă, nu-mi impun punctul de vedere; asta se întâmplă doar în activitatea profesională, pentru că, fiind medic, răspund de viaţa celor pe care-i tratez, însă sper să găsesc înţelegere din partea acestora; în cazul de faţă, voi, colegii mei. Nu mă pot juca cu voi de-a doctoriţa.
Lucian: Înţeleg, doctore. Dar cu Alex, glumeam doar. Şi... Spune-mi, te rog, când pot căpăta acea supă bogată în vitamine pe care tocmai mi-ai promis-o?
Stela: Imediat. Ştiu că te-ai neglijat în ultimul timp, dar nu fi prea nerăbdător. Ai s-o capeţi de îndată. Plec chiar acum să le spun roboţilor ce şi cum au de făcut, iar când supa va fi gata, ţi-o va aduce unul dintre ei, în cantitatea pe care le-o voi indica. Alex, rămâi tu aici, cu el?
Alex: Sigur. Rămân.
Lucian: E grozavă!
Alex: Cu siguranţă!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: În orice caz, dânsul mi-a zis că eşti perfectă, ba chiar divină.
Diana: A spus domnul director aşa ceva despre mine?!
Lucian: Nu. De fapt, eu am spus aşa ceva, dar dânsul m-a aprobat.
Diana: Ah, linguşitorule.... Era însă vorba despre ce mi-a spus mie distinsul tău prieten.
Lucian: Te ascult.
Diana: Asta ar fi o mare noutate.
Lucian: Ce ţi-a zis dom' director, mamă?
Diana: Că i-ai fi povestit ce s-a întâmplat în seara aceea, când ne-ai anunţat despre misiune, pe mine şi pe tatăl tău.
Lucian: Da, evident, i-am povestit.
Diana: Şi i-ai spus că încă te mai simţi vinovat, deşi ne-am împăcat.
Lucian: Ah, mamă... Normal că mă simt vinovat. Nu pot uita că am fost un mare dobitoc şi nici nu ştiu cum mi-aş putea îndrepta greşeala aceea; nu prea am cum. Am fost atât de neghiob, mai ales faţă de tine... Iar acum vom pleca şi... Ceea ce-am spus rămâne...
Diana: Dragul meu, nu te mai frământa degeaba. Ţi-am spus că n-am fost supărată deloc pe tine atunci, n-am luat seama la câteva cuvinte rostite într-un moment tensionant, deci, n-are rost să te simţi vinovat, să-ţi faci zilele amare din cauza acelui incident. Uită ce-a fost atunci!
Lucian: Dacă ar fi atât de simplu...
Diana: Este!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alice Kingsleigh: Îmi pare rău, Hamish. Nu mă pot căsători cu tine. Nu eşti bărbatul potrivit pentru mine. Şi îmi pare rău dacă asta îţi va cauza probleme cu digestia. (Se întoarce către sora ei.) Te iubesc, Margaret. Dar asta e viaţa mea şi eu sunt cea care decide ce face cu ea. (Alice se întoarce către Lowell, întâlnindu-i privirea aspră.) Eşti foarte norocos să o ai pe sora mea drept soţie, Lowell. Să te porţi frumos cu ea. Te voi urmări cu atenţie. (Alice se duce la mătuşa Imogen şi o ia de mână.) Nu există niciun prinţ, mătuşă Imogen. Trebuie să vorbeşti cu cineva despre halucinaţiile tale. (Alice trece pe lângă Lady Ascot, uitându-se urât la ea.) Se întâmplă să-mi placă iepurii. În special, cei albi. (Se duce la mama ei.) Nu-ţi face griji, mamă. Voi găsi eu ceva folositor de făcut cu viaţa mea. (Se întoarce către surorile Chattaway.) Voi două îmi amintiţi de doi băieţi hazlii pe care i-am întâlnit într-un vis.
Lordul Ascot: Pe mine m-ai uitat.
Alice Kingsleigh: Ba nu, domnule. Dumneavoastră şi cu mine avem de discutat despre afaceri.
Lordul Ascot: Am putea merge la mine în birou? (Alice zâmbeşte şi se îndreaptă spre casă, când, deodată, se întoarce cu faţa către mulţime.)
Alice Kingsleigh: Şi încă ceva. (Alice îşi ridică marginea fustei până la genunchi şi începe să dansese futterwacken.)

replici din filmul artistic Alice în Ţara Minunilor, după Lewis Carroll (3 martie 2010)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Vezi, ai ajuns în faţa Comisiei Disciplinare acum, fiind cadet, nu când erai elev, deşi pe atunci făceai foarte multe năzbâtii, nebunii... Cine oare te scotea mereu din încurcătură?
Lucian: Dumneavoastră?!
Traian: Exact, eu; şi chiar făceai nişte pozne, mari de tot, nu glumă!
Lucian: Şi acum?!
Traian: Acum nu pot face nimic, nu pot interveni în favoarea ta, chiar dacă vreau; sunt legat de mâini şi de picioare. Odată ajuns în vizorul Comisiei Disciplinare, nu mai ai scăpare; vei intra pe mâinile lor. Şi te avertizeaz că sunt foarte duri, nu iartă nimic...
Lucian: Nu-i cunoaşteţi pe membrii Comisiei?
Traian: Nu, dar aş putea afla cu uşurinţă cine sunt, însă tot nu mi-ar folosi la nimic. Toţi ştiu că-ţi ţin partea, nu mă ia nimeni în seamă... Şi atunci?
Lucian: Îi voi înfrunta; n-am încotro.
Traian: Bravo! Foarte frumos! Îi vei înfrunta... Crezi că-i aşa de uşor? Vei afla despre tine lucruri pe care nici tu însuţi nu le ştiai. Mai rău e că le vor auzi şi noii tăi colegi, ca să nu mai vorbim de presă... Va fi un scandal de proporţii, pe care nu-l putem evita.
Lucian: Cum adică, presa?! Reporterii nu sunt ţinuţi la distanţă?
Traian: Ha; să crezi tu că măsurile de siguranţă luate sunt suficiente pentru a-i opri pe indivizii aceia curioşi...
Lucian: Adică... Nu sunt?!
Traian: Nici gând!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nerva (deschide frigiderul): Deşertăciunea deşertăciunii... Totul este deşertăciune... Iar bogăţia este o scurtă iluzie deşartă... Totul se topeşte şi alunecă în neant... Lichidele nu mai au formă proprie, deci curg... Şi nu e vina mea... Nu eu am inventat stările de agregare ale materiei. Într-o economie solidă ca a noastră, lichidităţile se evaporă. Trec imediat în stare gazoasă... Banii devin sublimi, deci sublimează... Şi acum să vedeţi, comedia erorilor! Când statul câştigă, toată lumea are de pierdut... Populus pierde banii la poker, Guţă îşi pierde capitalul circulant, partidul pierde un militant de nădejde, iar domnul Poporan pierde mult din inepuizabilul său capital electoral... Acesta e capitalismul cu faţă umană... (Trist). Dar ce pot să fac eu, un amărât de funcţionar public, într-o asemenea dilemă istorică? Lozul cel mare mi-a scăpat! Eu l-am tras, dar mi l-a subtilizat tânărul acesta fără minte. Noua generaţie a luat caimacul... Mie nu-mi rămâne decât aureola de bărbat incoruptibil! Şi o plasă cu roşii... Vedeţi câtă inechitate există în ţară? În zadar, atâţia oameni şi-au jertfit viaţa pe baricade! Ce pot eu să fac? Nimic! Trebuie să mă mulţumesc cu nişte legume, donate de un simpatizant al partidului, în Piaţa Obor! (Cu invidie). În timp ce alţii se scaldă în numerar... Câtă ipocrizie! Şi mai au tupeul să afirme că revoluţia a creat şanse egale pentru fiecare... (Se aud bătăi timide în uşă) Câtă ipocrizie!

replică din piesa de teatru Partidul Naţional al lui Tata (Fantezie balcanică), scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Vezi, tu chiar îţi doreai tare mult ca această domnişoară să-ţi devină cu adevărat colegă, iar ea, după ce a reuşit performanţa de a fi membru al echipajului, ce face? Îţi crează numai probleme! Şi ce probleme; majore...
Lucian: Lăsaţi, dom' director, că problemele se vor rezolva, sper, cu bine, toate. Şi dacă totuşi vom pleca în această misiune spre Proxima, vă promit că vom căuta nava dumneavoastră, sau cel puţin vom încerca să aflăm ce s-a întâmplat cu ea şi cu pasagerii ei. Îmi iau acest angajament faţă de dumneavoastră.
Traian: Lasă promisiunile, Luci! Mai întâi să rezolvăm problema ta cu Comisia, ăsta-i cel mai important lucru acum. Cât despre "Vulturul", nu se ştie dacă într-adevăr a pornit spre Proxima sau nu, deci, nu e de datoria voastră s-o căutaţi sau să încercaţi să aflaţi ce s-a întâmplat cu ea. Voi va trebui doar să îndepliniţi obiectivele misiunii voastre, iar principalul obiectiv ar fi să vă întoarceţi toţi şapte teferi acasă, cel mult peste 15 ani... Aceasta trebuie să fie grija voastră cea mai mare.
Lucian: Dacă vom mai pleca...
Traian: Aşa-i, dacă... Dar eu sper că membrii Comisiei, nişte oameni foarte competenţi, îşi vor da seama la timp de implicaţiile pe care le-ar putea avea luarea unor asemenea măsuri absurde împotriva ta, precum cele solicitate de domnişoara consilier.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Dar spune-mi, Luci, nu te înţeleg... De ce te chinui atât de mult? De ce te închizi în tine şi nu-i spui odată totul? Tocmai tu, care, de obicei, eşti atât de direct... De ce nu-i destăinui sentimentele pe care le ai faţă de ea de atâta timp? Tu spui că-ţi pare rău de Nick, că suferă atât de mult, dar el exagerează puţin; noi ne-am cunoscut de abia patru zile, pe când tu, pe Lia, o ştii de mai mult de şase ani...
Lucian: Şapte; şapte ani şi jumătate.
Maria: Eh, poftim, şapte... Şi atunci, de ce? Ce rost au toate astea?
Lucian: Nu ştiu... Cu Lia nu-i deloc atât de simplu. Nu pot... Nu sunt încă pregătit să-i spun. În plus, mă leagă şi mă încurcă teribil o promisiune absurdă, pe care am făcut-o mai demult cuiva; şi ei, dar şi altcuiva. O promisiune pe care nu mi-o pot încălca aşa de uşor, nu pot trece peste ea, deşi aş vrea... Dar, în fine... N-are importanţă!
Maria: Cum să nu aibă?! Nu vorbi aşa, Luci! Dă-o încolo de promisiune! Uit-o! Şi... Spune-i odată!
Lucian: Ah, nu merge; nu-i atât de simplu... De altfel, drept să-ţi spun, mi-e şi teamă; mi-e teamă de un refuz din partea ei. Nu ştiu dacă ea ar accepta această destăinuire, iar eu nu ştiu cum aş reacţiona dacă ea m-ar refuza categoric, după atâţia ani de aşteptare, de speranţă, sau numai de iluzii deşarte...
Maria: Ar trebui să încerci totuşi ceva, nu să suferi atât de mult. Nu meriţi să suferi atât, Luci!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Eu nu sunt indispusă, dar tu încă pari a fi. Tot n-ai de gând să-mi spui ce anume te preocupă?
Lucian: Ah... Bine, am să-ţi spun. Doar ştii bine că n-am nimic de ascuns; mai ales faţa de tine. Deci, în primul rând, ar fi blondul...
Lia: Blondul? Te referi cumva la tatăl tău?!
Lucian: Da, evident, acel blond.
Lia: Şi ce legătură ar avea domnul Enka Iulian cu starea ta de indispoziţie?
Lucian: Păi; mă gândeam la el, la calmul lui imperturbabil şi-mi imaginam că-n astfel de momente mi-ar prinde bine şi mie să pot fi aşa, ca el; să am măcar un dram din calmitatea lui. În plus, deşi nu-mi face plăcere să recunosc, mi-e foarte dor de el; cu adevărat. Mult...
Lia: Normal să-ţi fie dor de dânsul.
Lucian: Poate... Probabil şi din cauză că mâine, 15 octombrie, e ziua lui de naştere.
Lia: Deci, asta era; ziua dumnealui.
Lucian: Exact! Împlineşte 57 de ani; blond enervant... La naiba! Acum devine şi moş!
Lia: Luci...!!!
Lucian: Ce-i?! N-am greşit nimic! Chiar e blond, enervant şi moş, dar... Îl iubesc mult de tot şi mi-e tare dor de el; aş fi vrut să-i fi spus asta şi când eram acasă, însă... Nu prea procedam deloc astfel.
Lia: Sunt sigură că domnul Enka ştie că totuşi ţii la dânsul, în felul tău.
Lucian: Mda, în felul meu... Sper să ştie; blondul meu cel enervant...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Văd că ştii cum să răstorni situaţia în favoarea ta.
Lucian: Nu întorc nimic în favoarea mea, pentru că situaţia este deja în favoarea mea!
Stela: Aşa-i; eşti, de obicei, favorizat... Bine, frumosule! Nu uita să urmezi întocmai tratamentul.
Lucian: N-aş îndrăzni să uit. Voi ţine minte chiar şi-n somn.
Stela: Asta-i bine. De altfel, voi fi aici peste şase ore, pentru următoarea injecţie.
Lucian: Cum?! Care următoarea?! Adică, n-am scăpat?
Stela: Nu, frumosule! Ai 12 injecţii; asta a fost de abia prima. Vei face câte trei pe zi, una la opt ore.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate!
Stela: Ba da, se poate! Doar că astăzi le vei face la şase ore, iar de mâine vom regla programul. În plus, pe tot parcursul tratamentului, nu ai voie să părăseşti nava.
Lucian: Asta-i tot?!
Stela: Mai vrei şi altceva?
Lucian: Cum crezi că voi suporta toate astea?! Atâtea sacrificii... Mai bine m-ai condamna la moarte!
Stela: Nu exagera, frumosule! Nu-i vorba decât despre trei zile de tratament.
Lucian: Trei zile... Bine. Voi încerca să le fac faţă. Sper că voi reuşi. Din nou...
Stela: Nu eu sunt de vină pentru ceea ce ai păţit, frumosule. Din nou...
Stela: Sincer, nici eu, doctore. Cel puţin de data asta.
Alex: Bine. Acum să plecăm. Ceilalţi ne aşteaptă de mult. Pariez că sunt nerăbdători să ne vadă.
Lucian: Nu-i nevoie să pariezi, bătrâne. Sunt sigur că ai dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Felicitări, Lucian! Vezi că în cele din urmă tot tu ai fost numit comandantul nostru. Am avut deci dreptate când am presupus că tu vei fi acela; am avut o intuiţie grozavă.
Lucian: Da, Maria, se pare că ai avut dreptate. Îţi mulţumesc pentru felicitări, deşi nu ştiu cum ai putut să-ţi dai seama atât de exact de acest amănunt. Cred că te-ai infiltrat cumva prin Comisia care a fost desemnată să ia această decizie, sau probabil ai avut relaţii importante printre cei din Comisie.
Maria: Asta cred că se dorea a fi o glumă. Îmi place că ai simţul umorului.
Lucian: Da, cred că tocmai asta ne mai lipsea: Un comandant cu simţul umorului; în rest le aveam pe toate, nu-i aşa?!
Maria: Cu simţul umorului, dar şi cu cel al responsabilităţii.
Lucian: Adică, vrei cumva să spui că doar eu voi fi responsabil de tot ceea ce se va întâmpla, bine sau rău, de acum încolo, în decursul celor 13 ani, sau cât va dura misiunea noastră?! Te asigur că-mi voi asuma întreaga responsabilitate care-mi revine, dar nu cred că totul ar trebui să cadă pe umerii mei; n-aş putea face faţă!
Maria: N-am vrut să spun asta, Lucian. Nu mă înţelege greşit. Bineînţeles că nu trebuie să cadă totul pe umerii tăi sau ai lui Mihai; într-un fel sau altul, toţi suntem răspunzători de ceea ce se va întâmpla în continuare şi trebuie să contribuim cu ceva. N-o să vă lăsăm singuri.
Lucian: Mă bucur să aud asta.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!