capul de zimbru

Filosofia copilei

Glasul plăcerei dulce iubit
Cheamă gândirea pe a mea frunte,
Ce zboară tainic ca şi o luntre
În oceanu-i nemărginit.

Stelele toate angeli îi par,
Angeli cu aripi strălucitoare,
A căror inimi tremurătoare
Candele d-aur nouă mi-apar.

Falnică-i pare legea Creării,
Lumi ce de focuri în lumi înot,
Candeli aprinse lui Zebaot,
Ce ard topirei şi renvierei.

Dar mai putemic, mai nalt, mai dulce
Îi pare legea de a iubi,
Fără ea nu e de a trăi,
Fără ea omul ca stins se duce.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1867)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indecenţă

În toată bunătatea ce-o afisaţi pe feţe,
Privind cu scârbă-n suflet lumina celuilalt
Aveţi ceva în minte când daţi apoi poveţe,
De cum ar fi mai bine, ce cale-i de urmat?

De ce v-apasă grija de cum îmi trăiesc viaţa?
Ce gânduri negre vă trec prin capul gol?
Ce supărare vă mistuieşte faţa?
Ce jucători de teatru... actori fără de rol!

Mă-mbrăţisaţi cu patos, crezând că eu nu ştiu...
Vă las să credeţi asta, aşa cum vă e vrerea,
Să râdeti fericiţi... că-n voi este pustiu,
Vă bucură necazul, alimenţaţi durerea!

Mi-e milă de voi toţi ce vă simţiţi bogaţi,
Cu singura avere ce-o număraţi cu anii!
Sărace creaturi! E tot ce pot a spune!
În sărăcia voastră, aţi mai rămas cu banii!

[...] Citeşte tot

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul de boier puse de tăie mielul şi-l dete la bucătărie să-l gătească. Gaşperiţa se duse îndată în bucătărie şi puse la cale ce să se facă cu mielul, ca să nu mai rămâie nimic din el. Trimise maţele la pârâu, cu o credincioasă d-ale ei, ca să le spele, după ce numără până şi cel mai mic măţişor, şi-i spuse că va plăti cu capul ei de va pierde vreun crâmpei din ele. Credincioasa bahniţei, spălându-le la pârâu, nu ştiu cum făcu şi rupse un căpătâi. De frică, îl dete pe gârlă. După aceea se întoarse acasă, aduse toate maţele şi le dete iarăşi la număr. A doua zi ducându-se fosta soţie a boierului la pârâu cu cofa să aducă apă, se uită la vale pe râu şi văzu acolo pe un dâmb doi copilaşi, jucându-se cu două mere de aur, de lucea pământul, şi rămase acolo până seara uitându-se cu jind la dânşii, căci ei îi da în gând că poate să fie copiii dânsei. Întorcându-se acasă, o luă spurcata de cioroaică la bătăi.

citat celebru din povestea Înşir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosesc

Sosesc cocoarele, sosesc,
De după deal de ţintirim,
Iar anii trec, copiii cresc,
Se schimbă tot ce-i omenesc,
Şi noi îmbătrânim.

Mi-aduc aminte ca acum
Când alergam cu capul gol
Prin prăfăria de pe drum
Şi când ardeam cărţile scrum,
Şi şcoalei dam ocol.

Şi mai târziu, când am plecat,
Ce veselie în trăsură!...
Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat
Pe când plângea un biet argat,
Cu-n deget dus la gură.

Şi vreme lungă mai târziu,
Când m-am întors cu dor de bine,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Duiliu Zamfirescu din Spre mare (Poezii nouă, 1889) (1961)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se deşteptă se şi duse acasă fără să bage de seamă că îi lipseşte inelul din deget. Acasă daca ajunse, ia palatul de unde nu e. Pierise ca şi când n-ar fi mai fost, iar în locul lui găsi iarăşi bordeiul părinţilor lui. Se mai căi el o toană de neghiobia ce făcuse, dar acuma prinde orbul, scoate-i ochii, povestea ăluia. Se hotărî dară să se întoarcă la împărăţia lui, să nu se mai întâlnească cu nişte asemenea oameni răi la suflet. El zise şi părinţilor lui să meargă cu dânsul, să trăiască ca în rai. Dară ei se mulţumiră a le rămânea oasele în sătuceanul în care se născuseră, şi poftiră fiului lor o viaţă lină şi fără de supărări diavoleşti. Bietul Făt-Frumos, trist că-şi pierduse inelul, trist că părinţii săi nu voiesc a merge să trăiască cu dânsul, sta cu capul rezemat pe mână şi se gândea cum să facă ca toate să-i iasă înde bine. Când, deodată, se înfăţişează înainte-i vizitiul ce-i dase împărăteasa.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţături

I

Să te fereşti de omul bun
El ştie toate ce se spun,
El toate cursele le vede,
Se face toate a le crede.

Şi, cum nu spune niciodată
Ce suferinţă i-a fost dată
Şi nu se plânge în zadar
De tot ce-i poţi da mai amar,

El cu acest blând chip al său,
Te face zilnic tot mai rău
Şi peste capul vinovat
Adună tot ce a iertat.

Şi, neînştiinţat, te duci,
Mânat tu însuţi de năluci,
Cu gândul la prostia lui

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este inima amară

Fie zi, sau fie seară,
Tot la voi îmi şade gândul.
Îmi este inima amară
Că vindeţi casa şi pământul.
Că vindeţi munca mea de-o viaţă.
Nici ce-i al vostru nu păstraţi.
În voi nu am nicio speranţă.
Voi tot ce-aveţi, înstrăinaţi.
Pe voi nu vă doare burta.
Pe câmp voi n-aţi asudat.
Nu ştiţi s-adunaţi cu furca,
Apă la vite n-aţi dat.
În curte, păsări n-aţi crescut.
Mâncaţi doar de cumpărat.
Grija casei n-aţi avut,
De săpat, nu aţi săpat.
Sunteţi copii de bani gata,
Staţi cu tehnica în cap.
Voi luaţi totul de-a gata
La greu, băgaţi capul în sac

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra şi mii de idei care de care mai curioase şi mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru ştiu şi voi hotărât: să fii a mea şi pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viaţă decât în apropierea ta şi numai sub condiţia aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aş mai târâi o existenţă de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri şi în cazul cel mai bun urât. Ştiu că-ţi scriu lucruri fără nici o legătură şi c-aş vrea mai bine să te ţin de mână decât să-ţi scriu şi... Dar tu ştii toate, ce să-ţi mai spun ceea ce ştim de mult amândoi, ceea ce pururea vom şti, ceea ce spus şi nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori! Te rog mult nu mai uita.

Mihai Eminescu în Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle (29 august 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna (poveste valahă)

Trăia în pădure o zână,
Scăldându-se-adese în ape,
A dat de mreje cu peşte,
Şi zâna n-ajunge să scape...

Cu spaimă-au privit-o pescarii,
Dar Marcu cel tânăr şi iute
În braţe-apucat-a pe zână
Şi dornic a prins s-o sărute.

Iar zâna se dă ca o creangă
Şi-n mâinile lui şerpuieşte,
Se uită în ochii lui Marcu
Şi râde şi tainic zâmbeşte...

În farmec s-a scurs toată ziua;
Dar iată că-n noaptea adâncă
Pierit-a zburdalnica zână...
Se pierde sărmanul de tângă.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Maxim Gorki
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori privesc ţăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feţii sale golurile dureroase ale trecutului nostru. Nu cunosc în Europa un alt ţăran mai amărât, mai pământiu, mai copleşit. Îmi închipui că acest ţăran n-a avut o sete puternică de viaţă de i s-au înscris pe faţă toate umilinţele, de i s-au adâncit în riduri toate înfrângerile. Oricâte rezerve de viaţă ar dovedi el, impresia nu este totuşi a unei prospeţimi biologice. O existenţă subterană este fiinţa lui şi mersul lui lent şi gârbovit este un simbol pentru umbrele destinului nostru. Suntem un neam care-am ieşit din văgăuni, din munţi şi din văi. Am privit cerul din umbră şi-am stat drepţi în întuneric. Ne-am răcorit o mie de ani. De aceea numai febra ne mai poate scăpa... Când va ridica ţăranul român capul sus? În jos am privit de când ne-am născut.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!