puternic firav

Minunea întâlnirii

A fost o minune că ochii s-au întâlnit în nunta viselor.
Ascultau povestea, scuturând praful urmelor.
A fost o minune că am plecat la drum spre poemul crucii.
Acolo, energia altarului urmărea mişcarea privirii.
Am vizitat înnoptarea cu fuga zorilor,
Zăboveam cu inima pe zâmbetul strălucirii.
Goneam între maluri mai aprinsă decât înstelarea.
M-am întors din uimire cu mâna întinsă.
Uite! Aici îţi găseşti echilibrul, ţi-am zis,
apropie-te, strânge în palmă mărturia întâmplării!
Am să te iubesc până la sfârşit,
cu doina cerbilor la adăpatul lunii.
A hărăzit vremea scrierea cu minunea efortului ziditor.
Au trecut năzdrăvăniile leilor,
aniversările naşterii întâlnirii cu lumea,
a trecut ziua femeii dătătoare de paşi,
s-au traversat anii cu poduri de gânduri,
s-au năruit aşteptările albului,
s-au înălţat curcubee la straja anotimpurilor.
Cu nevoinţă şi acceptare, într-un torent puternic şi lucrător,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir (19 mai 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

112

becurile s-au stins peste noapte. alexandra a devenit o fiinţă invizibilă. învelită într-un cearşaf alb ca un produs sterilizat, se rostogoleşte în valurile mării.
are şi ea o armă neagră, mică pe care nu o foloseşte niciodată.
dar în seara aceasta, lipsa de lumină o sperie şi trage în aer un foc de avertizare.
se aruncă în valuri şi înoată. inima ei mică bate nebuneşte.
luna pe cer este încă albă. un neon pâlpâind. alexandra se simte în stare să ucidă. i-au spus că dincolo nu este viaţă şi soarele arde puternic. jumătate din creierul ei, însă, îi spune că nu o să păţească nimic.
alexandra simte ca acolo îi va întâlni pe ceilalţi copii. vii si nevătămaţi. cândva se jucase cu ei pe plajă. cel mai frumos desen dintr-o carte: copii alergând prin valurile marii, pe nisipul ud.
alexandra simte frica dar nu are ce să facă.
acum luna pe cer este neagră, dar alexandra o vede strălucitoare ca pe o jucărie proaspăt scoasă din fabrică.
#alexandra

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luptă

Când eram mic ceva mie însumi mi-am promis
Că voi lupta din greu pentru un anumit vis.
Am pornit de unde-au pornit mulţi, de nicăieri
Cu gândul de a fi mai bun azi decât am fost ieri
Şi nu m-au speriat deloc uşile închise în nas,
N-am vrut să dau în spate nici măcar un pas
Mi-am zis în gând: "nu-i nimic, mai mult muncesc,
Iar într-un final tot ajung unde-mi doresc."
Pe drumul vieţii nimeni nu-i dispus să te ajute
Unele persoane în loc să-ţi zică o vorbă bună, rămân mute
Dacă se întâmplă să cazi, trebuie să cazi în picioare
Fiindcă hienele te vor lovi unde te doare cel mai tare
Şi tot ce poţi face pentru a evita fiecare dramă
Este să rămâi puternic, asta-i singura ta armă.
Trebuie să-nveţi din loc să urneşti munţi,
Greutăţile cu zâmbetul pe faţă să le-nfrunţi!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 octombrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum ai fi

Femeie cu ochi albaştri,
Plângi cu lacrimi mari, cât aştrii,
Şi zâmbeşti curat, ca zarea,
Chipul tău reflectă marea

Femeie cu ochi căprui,
De ce taci? De ce nu spui?
Tu iubeşti intens şi poate
Mai puternic decât toate

Femeie cu ochii verzi,
Mă priveşti... oare mă vezi?
Eşti atâta de frumoasă,
Floarea florilor în casă

Femeie cu ochii negri,
Atât de frumoşi, integri,
Care mă pătrund profund,
În simţire şi în gând

[...] Citeşte tot

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine pe vatră

Se-adună-n suspin de-adio miresme,
La poarta inimii mi-a răsărit un dor,
De pâinea vârstelor din basme,
De struguri jinduind în oală vinişor.

Pe ulicioara sufletului meu
Azi a plouat cu lacrimi de răcoare
Că-n glasul timpului, puternic, glas de zeu,
S-a copt o azimă jelindu-şi grâu-n floare.

Cum urcă aburii în legănări fierbinţi,
Precum din a lui Abel jertfă grea!
Cum se trezeşte viaţa în părinţi
La fel ca primăvara-n rămurea!

Coc pâinea şi lanu-n ea cuprins,
Aromă de iertare vine din cărbuni,
Pe ea uşor s-a strecurat, prelins,
Fiorul unei raze din străbuni.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPILĂRIA - acea vreme nu revine

N-am uitat casa în care, mi-am trăit copilăria,
de când am venit pe lume, până mi-am pus pălăria.
N-am putut să uit părinţii, care m-au adus pe lume,
au avut grijă de mine, mi-au dat numai sfaturi bune.
Uliţa copilăriei unde ne jucam copii,
o păstrez şi azi în minte - giuvaier de bucurii.
N-am uitat livada-n care, după fluturi alergam,
cât era ziua de mare, altă treabă nu aveam.
N-am uitat râul din vale, unde vara ne scăldam,
când de soarele puternic, adesea ne răcoream.
N-am uitat nici glasul mamei, când acasă ne chema,
ne-aşeza pe toţi la masă şi cu dreapta ne-închina.
Cu foamea astâmpărată, când soarele apunea,
somnul cobora în gene, bunica poveşti spunea.
Lunca rămânea pustie, dormea satul liniştit,
luna-şi picura argintul, pe-întinsul nemărginit.
Aşa era copilăria, după câte-mi amintesc.
Acea vreme nu revine, nu mai pot ca s-o trăiesc.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin de mandragoră şi grai dulce de mierlă

Tu eşti frumos, dragul meu, ai gura dulce, stup de miere, ca un vin tămâios,
Iar săruturile, cum îţi stau ele atârnând de buzele mele, ciorchine de desfătări.
Ţie, Dumnezeu ţi-a pus mov în iris, mov de mandragoră,
De jur împrejur alb de lumină şi niciodată boală de moarte, orbire.

Te-a făcut pentru mine, vie în pârg, pui de căprioară m-a făcut Dumnezeu pentru dezmierdările tale, fructă dulce
Pentru când vei vrea să te smulgi de-ntuneric ca să-mi guşti bucuria
Nepotolită, nestinsă decât de minunatele-ţi săruturi înflorinde, născutule din Eden.

Mă poartă toată o mână peste sufletu-ţi, mai tare decât moartea,
Veşnică precum raiul tău de iubire peste comorile-mi de sâni,
Rodii coapte înainte de înflorire şi după plecare de-atingeri.
Aburul atriilor tale mă ţine continuus prinsă-n robie de tăcere cu inima înotându-ţi belşug de splendoare.

Eşti atât de frumos dragul meu, sunt atât de frumoasă din cauza ta, te iubesc şi te reiubesc cum n-am mai iubit pe nimeni până acum.
O, de-aş putea să te cuprind cu trupul firav, fiecare celulă să nu se mai plângă de sori negri
Căuşul palmelor tale să-mi dea apă vie de trandafiri să beau, nemurirea.
O, de mi-ai fi piele şi carne împletite cu trunchiu-mi de lut şi de foc, mi-aş face-o favoare de aur, m-aş zămisli eu şi tu la un loc.

Cine se ridică acum din cenuşe şi-mi unge ochi cu flori de meri noi, înmugurind primăvara ce va să vină la doi?

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste din regatul iernii

Cu toca ei de gheaţă şi geruială-n păr,
crăiasa-şi chemă renii, vorbindu-le-n răspăr.

"Ce-mi staţi ca nişte miei, daţi cu copita-n stele,
din pulbere de-argint să-mi croşetaţi dantele,
eşarfe, pelerine, mănuşi în filigran,
iar drept podoabe vreau steluţe, un noian!
Ce-mi rătăciţi, aiurea, voi, geruri din alt veac,
să văd cum crapă piatra, căci pentru voi e-un fleac!
Tu, vifore, ia spune-mi pe unde-ai lenevit
de ţi-ai uitat menirea de-a fi nestăvilit?"

Cu frunţile-̔ncruntate, vădit nedumeriţi,
mai albi ca varul, norii o ascultau spăşiţi.

"V-aţi aciuit cu toţii-n palatul de cleştar,
că trebuie să ningeţi nici nu aveţi habar!
Nepotoliţi vă vreau, cum n-aţi mai fost în veci,
nămeţi să văd, cât casa, prin curţi şi pe poteci.
Necruţători să fiţi, mânaţi de-un singur gând,

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Elena Victoria Glodean
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Josiah Tompkins

Am fost cunoscut de toată lumea şi foarte mult iubit,
Bogat, conform standardelor recunoscute
În Spoon River, unde am trăit şi muncit.
Aici eram acasă,
În pofida faptului că toţi copii mei au plecat departe –
Căci acesta este rostul vieţii – toţi, mai puţin unul.
Băiatul cel mic a rămas acasă
Pentru a fi sprijinul meu la bătrâneţe,
Şi cosolarea mamei sale.
Apoi, eu am început sa devin tot neputincios, iar el tot mai puternic;
Şi nu mai era de acord cu mine in privinţa afacerilor,
Şi soţia lui spunea că sunt o piedică pentru el;
Şi şi-a convins mama să fie de partea lui,
Şi tot aşa până când mi-au dat lovitura finală, încercând să mă mute
În casa unde copilărise ea, în Missouri.
Astfel o bună parte din averea mea s-a pierdut –
Oricum, îmi făcusem testamentul chiar înainte să se fi întâmplat asta,
Aşa ca n-a putut profita prea mult.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara & noi

Trage cu dinţii
din inima mea instabilă şi nu-i pasă
că undeva, în căptuşeala aceea haotică,
ceva se dezaxează iremediabil; ăsta e el, cel mai drag
monstru, soarele de smoală
care se ridică în fiecare dimineaţă
din patul meu tot mai negru
şi tot mai puternic.

Vara, când
toată lumea se cere iubită, în nopţile cu teroare şi disconfort
termic, el, cu coşmarurile lui cronice, eu, cu
visele mele tehnicolore şi absurde,
nu ne vom atinge, nu ne vom apropia,
fiecare absorbit
în propria galaxie, pustie şi foarte stranie,
aşteptând o frânghie
care să ne ridice de acolo, din mijlocul
creierelor noastre

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!