Serioase/triste despre o stana iarna, pagina 50
Psalmul iubirii nebune
Să-ngenunchezi la cedri, să vezi în prund - safire,
În trepte doar urcușul și-n ce-ai pierdut - tărâmul...
Să nu aduci Iubirii nedreapta înjosire
C-ai ști pe unde iarna ți-a înflorit salcâmul.
Trăsură nebuniei, cu pescăruși în hamuri,
Dă foc la răsărituri mânându-le pe creste.
Ce-ți pasă, violetul că-ți flaută prin ramuri,
Când marea te răsfață-n festinuri de tempeste.
Ne-au invadat lumina și neamul de chitare,
Nu-i prăbușirea cântec? Beți vinu-n gust de a-ii!
Ce mai contează timpul pentru-mbătatul soare,
Când inimile noastre îi galopează caii!
Râzând îmi sari în brațe: Ne caută,-i la ușă!
- Zi-i: Moarteo, mai așteaptă, până vom fi cenușă!
sonet de Dumitru Ichim (8 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre timp
- poezii despre nebunie
- poezii despre muzică
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre iarnă
- poezii despre foc
- poezii despre flori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Iubiți cu toții
Pasările cântă pe crengi înverzite,
Fluturii se-ngână de pe flori pe flori,
Tainic trec prin aer șoapte fericite,
Cât cuprinde ochiul, ceru-i făr' de nori.
Dulce primăvară, drag vis de iubire!
La zâmbirea-ți blândă, iarna a plecat,
Cât era de lungă, plină de jălire...
Dar tu ești în lume, răul s-a uitat.
Ce-mi vorbești tu încă de chinuri trecute,
Inimă nebună, uită de dureri
Și de-acele zile în lacrimi pierdute.
N-are primăvara mii de mângâieri?
N-auzi cum șoptește fiecare floare?
"Amorul domnește acum pe pământ.
O, iubiți cu toții! grabnic frunza moare,
Grabnic se întoarnă tot iar în mormânt".
poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1878)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre primăvară, poezii despre zile, poezii despre vorbire, poezii despre visare, poezii despre verde sau poezii despre ochi
Sete de alb, de zăpadă albastră și de stele căzătoare. Dor de miros de brad și de portocale decojite pe jumătate. Suflet de colind strivit de clopoței în liniștea pământie a nopților de decembrie. Pași de Moș Crăciun pierduți în zăpadă până-n dreptul ușii încordate de frig... Scrisori neterminate, cu iz de amintire, regăsite printre caietele de română din liceu. Flacără aprinsă în candela învechită cu miros de ulei ars. Pungi de cadouri colorate, părăsite sub brad. Mănuși ude, vinovate de..."zăpadă", uitate pe caloriferul rece de pe hol. Frig strivit de pași împiedicați în scârțâitul afon al omătului... Iarnă simplă cu miros de ciocolată caldă și sirop de brad și cu urme de îngerași în zăpadă... Mi-e dor în gând.
Gabriela Chișcari (decembrie 2009)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- citate despre zăpadă
- citate despre Crăciun
- citate despre încordare
- citate despre vinovăție
- citate despre uitare
- citate despre suflet
- citate despre stele căzătoare
- citate despre scrisori
- citate despre portocale
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
A doua zi
Cu câte-o floare, câte-o damă,
Cu câte-un foc ori un absint,
Te mai distrezi din timp în timp,
Jucându-ți rolul într-o dramă.
Pe frig, în verde irizează
Absintu-un suflet afumat.
Iar florile ce i le-ai dat
În iarnă, dulce-l parfumează.
Apoi sărutu-l nu-ți mai place,
Doar a durat un anotimp.
Și vin trădări, și trece-un timp,
Și-amorul singur se desface.
Arzi flori, scrisori, și vine rândul
Să-ți dai și ție însuți foc.
Rămâi - când scapi, când ai noroc -
Doar cu sughițul, cu absintul.
[...] Citește tot
poezie clasică de Charles Cros din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre femei, poezii despre trădare, poezii despre suflet, poezii despre somn, poezii despre scrisori sau poezii despre noroc
Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!
Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe, citate despre urâțenie, citate despre urechi, citate despre timp, citate despre noapte, citate despre mâncare, citate despre iarnă, citate despre bătrânețe sau citate despre boală
Îndemn de bun... simț
Să nu te pierzi în prea mult dor
Să omori din timp, elan din zbor,
Mărginind lumea într-o speranță
Pe-un individ, sau pe-o vacanță...
Să știi; nu-i unic! E alternanță!
Părtaș să-ți cauți, să te asculte
Senin, din ce-ai adunat, multe,
Să-ți pui pe umăr 'n sprijin capul...
Vei simți straniu; drag ți-e și-altul!
Nu e partaj fără împărțire,
Cum suflet nu-i fără simțire,
Și schimbul nu se cere; dă
Mai mult de cât o zici... doar fă!
Doar crezi, dar cald îl simți, răzbate
Din pur profund... fragilitate
Răsfântă-n vorbe caste, dulci,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre zbor, poezii despre vacanță, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre timp, citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre suflet, poezii despre dor sau citate de Daniel Aurelian Rădulescu despre dor
Aria MJJ...
Te răspândești cu grijă în cele patru vânturi,
Înfățisând la propriu tot șirul de-anotimpuri,
Că-n fiecare clipă stau ale tale cânturi,
Prezența ta senină ți-e mai presus de-Olimpuri;
Ești strop de primăvară, un strop de întremare,
Ce-n ritmuri colorate pămîntu-nmugurește,
Ești soarele de vară cu raze de exclamare,
Ce mințile ne-mpacă și inimi ne-ncălzește;
Ești toamna aurie pe frunze muzicale,
Prin picuri de răcoare cu belșugul ei cu tot,
Ești iarna cea festivă ce fulguie-n urale,
Un basm la gura sobei, vin fiert sau un compot;...
Noi suntem pentru tine, tu pentru noi, un crez,
În doar două cuvinte, eternul amorez!...
sonet de Vasile Zamolxeanu (25 septembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre însănătoșire, poezii despre vânt, poezii despre toamnă, poezii despre ritm sau poezii despre gură
Nime nu va fi-n cămară...
Nime nu va fi-n cămară,
Decât înserarea. Poate
Încă iarna cu-ntristarea
Din perdelele lăsate.
Încă fulgii cu noianul
Înălbirii lor sublime,
Încă streașina, troianul,
Iar cu-acestea încă Nime.
Iar pustiu să-mi viscolească
Firea mea. Din lac să cheme
Iernile ce-or să-mi albească
Chipul meu din altă vreme.
Spini de gheață să-mi înfigă
Anii, când mi-or fi la vamă,
Sobele să-și mânce frigul
Stivuit până la geamuri.
[...] Citește tot
poezie clasică de Boris Pasternak, traducere de Anatol Codru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre viscol, poezii despre vamă, poezii despre stele, poezii despre seară sau poezii despre gheață
Toată viața
Fără nici un preaviz
A căzut idebu-n pană
Și ne zbatem de pomană
Ca orbetele la kwiz
N-am lumânare, n-am opaiț
Iarna nopțile-s mai lungi
Și nu ai acum s-o alungi
bezna. Și să-i dai cu baiț
Nu am gaz, și-mi este greu
N-am feștilă, ce să ard
Mă lovesc de zid ca de un gard
Stând în calea mea mereu;
Somnul iarăși mă evită
Din partener mi-a devenit rival
Furând din spațiul meu vital,
În tâmple sângele-mi palpită
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre întuneric, poezii despre schimbare, poezii despre plimbare, poezii despre lumânări sau poezii despre devenire
Anotimpurile vieții
Ne plânge peste umeri Primăvara,
Cu stropii grei și-nmiresmați de tei,
Cu trubaduri ce-și zornăie chitara-
În ritm turbat de sar din corzi scântei!
În cavalcada clipelor și Vara
S-a strecurat furișă pe alei,
Cu armonii a răsunat chitara-
În ritmuri vaporoase de idei!
Ajunsu-ne-a din urmă, azi, și Toamna,
Cu frunza înroșită în castani,
De undeva amurgu-l sună goarna-
Cu ritmul lent ca mersul de plăvani!
La orizont se-ntind poteci spre Iarnă,
Cu-alunecuș și geruri sidefii,
Iar norii plumburii vor da să cearnă-
Zăpezi de amintiri prin poezii!
[...] Citește tot
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (16 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre tei, poezii despre roșu, poezii despre prezent sau poezii despre poezie