agonie si extaz

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Şi frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arţar
Lângă secară călăreţi pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea şi cerbii păşesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristeţea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marţial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naştere "disponibilităţii generale de război" şi a participat la incantaţiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societăţii, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu îşi clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observaţie arată că el a respectat contextul textelor şi că a ţinut cont şi de "valoarea de piaţă" a textelor sale - după cum reiese din corespondenţa sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecţie de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală şi în mod clar legătură cu tactul marţial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călăreţului", care formulează conţinutul imaginii mai generale şi se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" şi "maro".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altfel de poveste cu berze şi copii...

Povestea sumbră ce s-a petrecut
În noua Românie democrată,
Pe raza unui sat puţin ştiut –
O spun acum cu inima-ntristată

A început ca joaca-a doi copii
Cu-a lor nenorocită jucărie –
Primită-n dar de la părinţi zurlii –
Şi s-a schimbat curând în tragedie...

Cei doi, odrasla şefului de post,
Un răzgâiat, un viitor coţcar,
Cu-amicul – mototol, obez şi prost –
Dar fiu al preamăritului Primar,

Cum n-au rămas în vară repetenţi,
Culanţi, tăticii lor le-au procurat,
Iresponsabili, dar omnipotenţi –
O armă sport – cu aer comprimat

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria Magilor

'Am avut parte de ger când am ajuns,
Era cea mai neprielnică perioadă a anului
Pentru o călătorie – şi, mai ales, o călătorie atât de lungă:
Drumurile erau desfundate şi vremea aspră,
Chiar în toiul iernii.'
Iar cămilele pline de răni, cu picioarele inflamate,
Recalcitrante, zăceau în zăpada apoasă.
Au fost momente când ne era dor
De palatele noastre de pe colinele însorite, de terase
Şi de fetele cu piele catifelată care ne-îmbiau cu şerbet.
Apoi, conducătorii de cămile înjurând şi bombănind,
Trăgând de timp şi poftind lichior şi femei,
Şi focurile stingându-se în noapte, şi lipsa adăposturilor,
Şi metropolele ostile, şi orăşelele neprietenoase,
Şi satele murdare, şi preţurile mari:
Am avut parte de-o călătorie grea.
Până la urmă, am ales să umblăm noaptea,
Dormind pe apucate,
În timp ce nişte voci fredonau în urechile noastre
Că ceea ce facem e o nebunie.

[...] Citeşte tot

poezie de T.S. Eliot, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtul căciulii

Nu cred, nu ştiu de-alte popoare tot se plâng la fel, într-una,
Cum e poporul meu ajuns, într-un cerşit ştiut, proverbial,
Ca şi cum n-ar fi singur; el şi mintea-i şi-a lui mâna
Să-şi aibă singur ţara-n grijă... Să-nveţe ce-i cinstit, moral.

Tot vrem să fim ca alţii, într-o deplină bunăstare,
Dar prea făloşi, bornaţi "specifici", noi... nu imităm;
Facem altfel noi totul, în extaz ne prăduim care pe care,
Crezând că păcălitu-n cerc e avuţia, sursa... ce singuri ne-o furăm.

E cultul blestemat, cutume moştenite-n zeci de mii proverbe
Ajunse până azi intacte, luate-n râs în mare vogă;
Că bine-i când căciula ne-o furăm şi munca-i multe vorbe...
Căci toţi vrem să fim şefi cu "multa" (multe şcoli) şi salopeta... togă.

E-un bocet fals, sinistru, ţara e-o ruşine-n văzul lumii;
"Că n-avem ce şi cum, alţii-s de vină, lumea-i strâmbă din născare"!?...
Şi orbi nu mai vedem de-un hâd gunoi ascuns cu ochii-nchişi minciunii...
Ne ducem singuri steaua ce-a pierit pe cer... e veşnic căzătoare!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbătesc

E hărăzit într-un etern cuceritor
Capabil de-adieri încântătoare;
De-a ţine-n braţe firicel de floare
Sau de-a zdrobi duşman, biruitor.

E suflet oare sau e-un tot cu trup
De armăsar, asiduu nărăvaş.
E-o minte abilă ce ideile-i erup
Şi-l face trubadur dintr-un arcaş...

E-apărător de teritorii, chiar şi cade
Răpus de-amor pentr-o iubită castă
Ce-o ia să-şi facă darul de nevastă
Sau moare-n pas de marş printre parade.

Nu-l dor rigolele din frunte,
Nici şanţurile adânci de pe obraji...
Îşi strânge maxilar ce şi-l ascute-n gaj
De îndârjire sau săruturi multe, multe.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extazul

Acolo unde, ca o pernă-n pat,
Poiana se umfla pentru-a susţine
Al purei violete cap plecat,
Unul comoară celuilalt, cu tine
Eram întins. Unite-ntr-un balsam
Curgând din ele, mâinile în pace
Şi ochii, împreună, ni-i lăsam
Pe-un fir unic pe care fusu-l toarce,
Acest altoi de mâini era, acum,
Singurul mod al nostru de-a fi una,
Iar chipurile-n ochi, născând ca-n fum,
Unicul mod de a procrea într-una.
Cum Soarta, între două mari oştiri,
Întârzie nesigura izbândă,
(Ieşind din trupuri, pentru convorbiri)
Stăteau a noastre suflete la pândă.
Şi-n timp ce ele discutau, noi doi
Zăceam ca nişte statui pe morminte;
O zi am stat aşa, iar între noi
N-au fluturat, cât a fost zi, cuvinte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de John Donne din Sunete fundamentale, traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii bătrâni ştiu încă să petreacă!

Iubiţi colegi purtând acelaşi hram!
Sunt patruzeci de ani - o veşnicie!
De când, întâia oară, ne porneam
De-aici, ca o superbă herghelie
De mânji neştiutori de bici şi ham.
Eram frumoşi: purtam văpaia pură
Care se-arată-întreagă pe figură.
Acuma, iată-ne - şi mai frumoşi;
De frumuseţe grea, interioară,
Care ne face - poate - mai sfioşi,
Căci n-are focul viu de primăvară
Al aştrilor puternici şi geloşi,
Ci doar surâsul palid care-înseamnă
Căldura blândă-a soarelui de toamnă.
Ei şi!? Înţelepciunea unei vieţi
E s-o trăieşti, pe fiecare treaptă,
Prin ceea ce-i e propriu, si să-nveţi
a-i da, necontenit, măsura dreaptă.
Să-i dăm, deci, acceptatei bătrâneţi
Prilejul de-a ne-ntineri, o clipă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Narcisului

I. Traieste inca floarea frumoasa de ieri sara,
Surade langa mine pe-o margine de cupa;
Dar numai eu stiu taina Narcisului ce moare
In amintirea mainii ce s-a intins s-o rupa.

Traieste inca floarea, dar inima mea bate,
Vazand-o cum paleste din ce in ce mai tare.
Sunt alte flori desigur mai mandre si bogate;
Dar numai eu stiu taina Narcisului ce moare.

Traieste floarea inca, dar maine-ncet va plange
Alaturea de cupa, petala cu petala,
Si flacara ce arde in mine se va strange,
Ca focul care-l uita pe vatra o vestala...

II. Ma urmareste floarea intr-una, si mi-i teama,
Iar inima-mi se starnge de-o grija nenteleasa;
Ma urmareste-ntr-una, si pare ca ma cheama,
Ca o fiinta scumpa ce sufere, acasa.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impostura, numită... politică

Paradoxal, ne pregătim viaţa degeaba,
Din pur instinct şi cu ce-avem de la părinţi
Sau mai profund, sfidând şi galaxii şi sfinţi...
Cu crez că trecerea de timp, nu evoluţia, ne-i treaba..

Petrecem, toţi, copilării-n extaz,
Ne declinăm mândrii c-avem un tată
- Ce-şi ia cu cinste muncii o răsplată-
Şi-o mamă, veşnic păzitorul la necaz.

Ne zbatem, încă puşti, în şcoli pentru diplome,
Să bucurăm pe-ai noştrii, să fim primii,
Acumulând din cinstea împărtăşită vremii
De minţi şi suflete, ce ne-au debarasat de dogme.

Ni s-au inoculat percepte despre ştiinţă,
Despre onoare şi dreptate... de valori.
Cântăm o ţară-n imn, spunând că poţi să mori
De ea ţi-o cere... Şi să fii al ei, cu-ntreaga fiinţă?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balenele nu plâng

Ei spun că marea-i rece, dar marea conţine
cel mai fierbinte sânge, cel mai sălbatic şi mai imperativ.
Toate balenele din străfundurile abisale sunt fierbinţi, în vreme ce
se-avântă fără contenire spre spaţii noi şi se scufundă sub aisberguri.
Balene-albastre, caşaloţi, rechini ciocan, ucigaşii acolo lovesc,
acolo aruncă la suprafaţa mării respiraţia lor năvalnică şi fierbinte!
Ei şi ele se leagănă, se leagănă, prin senzuale ere lipsite de vârstă,
în adâncurile celor şapte mări –
pendulează prin apa salină într-o beţie desfătătoare,
iar la tropice se-înfioară-n talazuri de dragoste
şi se răsucesc în masive şi intense dorinţe asemeni zeilor.
Apoi, în patul din adâncurile mării albastre
marele taur se lipeşte de mireasa lui,
un munte presând alt munte,-n bucuria vieţii:
şi, izbucnind din înlăuntrul fremătător al oceanului roşu de sângele balenei,
o protuberanţă lungă, violentă, un vârtej marin vine şi se-înşurubează
în cheutoarea moale, neîmblânzită, a celuilalt trup imens.
Şi peste podul care-i uneşte-n minunea-încleştării lor clocotitoare
trec arhangheli în flăcări prin pânze de ape, încoace şi încolo,
fără contenire, arhanghelii fericirii,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!