Poezii despre urare irlandezïżœ, pagina 5
Tresari tulburat
în zori săruți părul sau obrazul
sau umărul dezgolit al femeii
întinsă pe tot patul în somnul ei
te uiți că anul trecut ți-a lăsat
moștenire trei degete de țuică
dintr-o sticlă de un litru și câteva
urme de ruj pe față ca un zvon
de tobe dintr-o urare din miez
de noapte și-un forfot de iubire
răsăritul de soare aduce o pace
bahică după câteva guri luate
cu gândul că azi contează la fel
ca ieri tragi din țigara slabă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- poezii despre urări
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre somn
- poezii despre ruj
- poezii despre păr
- poezii despre prezent
- poezii despre pace
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Un fel de urare
Tinerețe fără bătrânețe
și viață fără de moarte,
sunt urări ce-ți dau binețe
când ziua iese din noapte.
De astfel de urări
tot omul să aibă parte.
Trenul vieții intre-n gări,
apoi meargă mai departe.
Omenirea dăinuiască
în timpul vesel, hoinar.
Steaua vieții strălucească
în lumea fără hotar.
În Universul nesfârșit
apar multe constelații.
În timpul nedefinit
se nasc alte generații,
de noi încă neștiute.
Vor cuceri noi spații,
cu multe necunoscute.
poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre trenuri, poezii despre tinerețe, poezii despre stele, poezii despre noapte, poezii despre naștere sau poezii despre moarte
Gand Pentru Voi
In Noul An ce vom intra-n curand
Umil, cu dragoste, fac o urare
Si fiindca nu o pot face cantand
Cutez, timid, in rime, al meu gand
Spre voi sa-ndrept si... lin sa zboare;
S-aveti in viata cant si... bucurie
Si multe binecuvantari de sus,
Cu toti cei dragi, uniti in armonie,
Buchet de flori familia sa va fie
Sa presarati in jur, parfumul Lui Isus!
Divina Mana zilnic va-nsoteasca
Lumina-I sfanta sa aveti ca far
Iubirea Domnului va copleseasca
Si-n lumea asta El va daruiasca
Belsug si sanatate; Dragoste si Har!
poezie de Marius Alexandru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre promisiuni, poezii despre poezie, poezii despre flori, poezii despre familie, poezii despre creștinism sau poezii despre bucurie
Aerul gândului
Nu știu dacă-i urare, blestem sau binecuvântare
ce caută aerul să cuprindă între respirații
când bate câmpia coaptă de perdeaua anilor
cu lancea pregătită de spintecări,
ca trenul în tunel, deraiat, avariat, accelerat,
năpustindu-se pe dealuri, pe văi,
piston peste timpuri.
Strigă în piatra timpanului din toate clipele:
Taci ca noaptea și totuși mă inunzi,
lacrimă de izvorât devenirea la masa cerului întru voioșia crestei.
Ia voalul cântului,
să se umple rotunjimea saltului de chemarea sâmburilor
să calci aerul precum apa,
să-ți desfac aripile pentru zbor! (15.04.2020-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (15 aprilie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre văi, poezii despre viteză, poezii despre tăcere sau poezii despre gânduri
Gând pentru surioara mea
Un gând, un salut o îmbrățișare,
o tăcere și o rază de soare
alături de-o stea și o floare
că să-ți fac o vie și dulce urare
pornită din inima mea iubitoare.
Îți scriu azi să-ți urez pasiune.
Pasiune pentru viață și a ei adeziune
la culorile ce aprind flăcări de afecțiune.
Bucuria să-ți locuiască mereu în ochi,
iubirea curată să te ferească de deochi.
Privește-nainte, nu avea frică,
când vântul va rupe o rămurică
copacul rămâne mereu în picioare
se-naltă măreț spre stele și soare!
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre picioare sau poezii despre inimă
Casa de nebuni
In ultimele zile ale iubirii noastre,
Eu iti spuneam cuvinte si tu,cu ochii uzi,
Pareai neputincioasa si sa le mai auzi
Si ma temeam sa caut sau sa presimt dezastre
Si-n noaptea dinaintea plecarii spre niciunde
Eu iti strigam ca ninge,plangand la telefon
Si-aveai atata pace si viitor in ton,
Ca nici acum nu banui ca te puteai ascunde.
Nu cred ca are dreptul o dragoste sa moara
Ca intre doua bestii,tacut si indecent,
Si fara un adio si un avertisment,
Si fara o urare de drum,elementara
Astept sa-mi spui ca suntem,atunci cand ai sa suni,
Ori eu,ori tu,ori ambii.....la casa de nebuni!
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de IngridM
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre viitor, poezii despre telefon sau poezii despre ochi
Urare de an nou...
La steaua strălucindă,
Ma uit ca în oglindă.
Aho, aho, că iar coboară
O urătură la noi iară.
Se topește-un ger bolnav,
Din păduri cu glas suav,
Cu adieri de calde vânturi
Lângă ale noastre câmpuri.
Din piscuri de munte
cântătoare
Vin adieri fine cu miros de floare.
Urătorii mai așteaptă
Până ce ea se-ndreaptă
Visul făcându-l amintire,
Cu speranțe de-nnoire.
El o mângâie pe obraz
Ea le dă pâine cu praz
Și alte bucate alese
Ce le-a pus apoi pe mese.
Și-apoi artificiile scântei
[...] Citește tot
poezie de Eugenia Calancea (29 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre păduri, poezii despre pâine, poezii despre mâncare sau poezii despre munți
Urare de Crăciun
Iubire si pace s-avem de Craciun
Si anul ce vine sa fie mai bun.
S-avem bucurie si drum luminat,
Iar sufletul nostru sa fie curat.
Sa dam la o parte si griji, si nevoi,
Si pururi credinta sa fie cu noi.
Să fim mai puternici, mai buni si mai drepti,
Să fim mai smeriti si mai intelepti.
Să dam, mai degraba, decat sa primim,
Să nu stim ce-i ura, sa stim sa iubim.
Să stim sa urmam doar calea cea dreapta,
Constiinta ne fie mereu ne-ntinata.
Si cand, in amurg, privi-vom in jos,
Zambind, sa ne spunem: Am trait frumos!
Craciun fericit si un An Nou plin de bucurii!!!!
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre lumină, poezii despre frumusețe sau poezii despre fericire
Urare pentru Nicoleta
În acest an îmi ești departe
dar Domne, cât poți fi de-aproape!
Trăiești aici în inima mea,
mă luminezi precum o stea!
Prietenia ce durează din copilărie
rămâne veșnic o făclie vie
și nu contează că ești aproape sau departe
că-ți vreau bine o știe inima ce bucuroasă bate.
Bate acum la ceas de sărbătoare
și-ți spune că-mi ești apă adăpătoare
de tot ce e frumos pe lume
și cingătoarea dăruită pentru noi anume
ce viața protejează de asprime.
Cu dragii tăi serbează azi în bucurii
eu te aștept Nico să-mi vii!
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre protecție sau poezii despre prietenie
Urare de Sfânta Maria Mică
Marie, Marie, Marine, Marine
Ziua voastră începe cu mine,
Împărțim totul cu bune și rele
Date de Domnul din tină la stele.
Câmpie de flori sub pașii grăbiți
S-aveți, în crezul iubirii în veci să trăiți,
S-aveți sănătate, rod în gânduri bune,
Să vi se împlinească dorințele străbune.
Să-i înălțați Preasfintei Maria Născătoare
Crinii purității spre razele de soare,
S-o slăviți prin rugi și prin credință,
Smeriți sub crucea sfântă să aveți voință.
S-aveți răbdare-n toate Marie și Marine,
Lumina ei ne-aduce în suflete doar bine,
Pacea și iubirea-i pavăză orișicând
În tot ce stă-n puterea noastră pe pământ!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sănătate, poezii despre smerenie sau poezii despre sfințenie