treizeci

Înţelesul vieţii...

Înţelesul vieţii este mai tânăr decât
viaţa cu treizeci de ani – pe puţin.
Jumătate din viaţă rătăceşti, frunză-n vânt,
Şi vezi cum anii nu se petrec în destin.
Apoi, într-o jumătate de zi, de la-amiază la apus,
Atât de multă-înţelegere-încape-n capul meu
că i-ar trebui o eternitate lui Dumnezeu
să-asculte tot ce am de spus.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parafrazând un proverb arab, aş putea şi eu să spun: La douăzeci de ani n-am fost frumos, la treizeci n-am fost puternic, la cincizeci n-am fost înţelept, iar la şaizeci m-am pomenit că-s bătrân. Ce a fost înainte de douăzeci n-a fost interesant, ce urmează după şaizeci se cam ştie şi nu e important.

citat celebru din Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treizeci de spiţe se unesc în butucul roţilor, însă golul din centru îngăduie folosirea. Argila este modelată în formă de oală, dar golul din interior face posibilă folosirea. Pereţii sunt străbătuţi de uşi şi ferestre, golul lor îngăduie folosirea casei. Tot astfel fiinţa constituie natura lucrurilor, dar Nefiinţa permite folosirea lor.

Lao Tse în Tao Te King, 11
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arginţii

Treizeci de-arginţi curaţi şi grei,
Cu chipul lui Cezar pe ei...
Treizeci de stele sclipitoare...
şi-un Rai întreg în fiecare...
După trei ani de-atât tumult,
o pungă de arginţi nu-i mult!
Trei ani să te smereşti, să taci,
cu ochi de vânător dibaci!
Trei ani cu arcul încordat,
s-aştepţi cel mai de soi vânat.
Şi... pân-la cerbul din omături,
mai, mai să-l scapi pe cel de-alături.
Trei ani de slujbă între sfinţi!...
O, nu-i prea mult treizeci de-arginţi!
Arginţii mei, vânatul meu!
Acum mi-atârnă tolba greu!
Acum eu sunt bogat! Şi pot
să cumpăr... via lui Nabot.
Ca Ţiba, pot să iau şiret
moşia lui Mefiboşet.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În treizeci de ani de haos(craţie) s-a dezvoltat vertiginos societatea multilateral – şpagalistă, economia de consum duduie, sără-lucie este mândra noastră patrie, Republica Şpagalistă România – stat de drept al şpăgarilor care au dovedit incontestabil că şpagalitatea este vir(us)tute de viţă naţională ''Pentru o Românie Normală''... România trece la Etapa Se(mi)lenară.

Ştefan Radu Muşat în ‘'Pentru o Românie Normală''
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ancoră noaptea pe fluviu

Puţin somn şi multă mâhnire – călătorul
Se trezeşte la miezul nopţii şi priveşte înapoi spre casa lui.
Nisipurile sunt strălucitoare-n lumina lunii;
Vela e albă, umedă de la roua care-acoperă barca.

Apropiindu-se de mare, fluviul devine din ce în ce mai lat:
Se-apropie toamna – nopţile-s tot mai lungi.
De treizeci de ori am dormit în mijlocul ceţurilor şi-al valurilor,
Şi n-am ajuns încă la Hang-chow!

poezie de Bai Juyi din Flori de peste şapte mări şi de pe şase continente, Despre mare şi oamenii apelor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum am avut întotdeauna un puternic sentiment de predestinare, nu prea pot crede în întâmplare, mai ales când viaţa cam depăşeşte măsura în privinţa coincidenţelor. Ne-apucă râsul când, în melodramele de altădată şi-n telenovelele de azi, gemeni despărţiţi din leagăn se regăsesc după treizeci de ani, mame şi fii îşi descoperă rudenia chiar când sunt gata să se căsătorească unii cu alţii etc.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile, Întâlnire la Torino (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt treizeci şi doi de ani de când m-am întâlnit întâi cu marele meu învăţător Ion Creangă. Eram un ţânc bălanel, cu capul mare şi privirea sfioasă. Şi învăţam la domnu Trandafir, într-o odaie care mi se părea atunci grozav de mare, pe care mai târziu, cu ani în urmă, am regăsit-o mică şi întunecoasă. Acolo, în bănci lungi, crestate cu cuţitaşele, stăteau îngrămădite toate odraslele gospodarilor din Vatra Paşcanilor. [...]

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rara fericire de primăvară

Doamne, ce abur e pe fruntea lumii,
De la un lucru pân-la umbra lui!
Aleargă armăsarii ca nebunii,
Frecându-se de garduri şi statui.

Uităm atâtea! Curgem doar pe legi!
Crucile celor morţi în iarnă, smulse,
Îşi suie tainic braţele a crengi,
Redevenind copaci, pornind cu frunze.

E-o zi atât de rară, de întâmplări tăcute,
Încât parc-aş trăi pe lut de rai
Un an mai vechi, o sută nouă sute,
Treizeci februarie sau zero mai.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Ultrasentimente (1965)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să-i convingi pe tineri că-i aşteaptă vreo treizeci–patruzeci, chiar cincizeci de ani, înăuntrul cărora se pot pregăti şi trebuie să se pregătească spre a face, pe traseu ori la urmă, ceva din isprava obscur dorită? Ei însă vor şi speră să obţină dintr-odată, ba sunt dezamăgiţi că nu obţin (cel puţin în ochii altora), ceva care să despice lumea în două. Numai că se despică ei în două, prin nerăbdarea lor - şi intră apoi în statistică.

Constantin Noica în Carte de înţelepciune, Îndrumător pentru tineri (1993)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!